Piaţa construcţiilor şi a imobiliarelor, analizate la conferinţa Mediafax Talks about Construction

Bucureşti - 26 noiembrie 2012 - Agenţia de presă Mediafax în parteneriat cu Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii organizează, marţi, 27 noiembrie 2012, conferinţa “Mediafax Talks about Construction”, începând cu ora 14:30, la Hotel Athenee Palace Hilton, Sala Le Diplomate.

La conferinţă vor fi prezenţi ca lectori Iulian MATACHE – Secretar de Stat, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului; Cristian ERBAŞU – Preşedinte, Patronatul Societăţilor din Construcţii; Marioara CAPRĂ – Director Direcţia Tehnică CNADNR; Mădălin DUMITRU – Director, Direcţia de Infrastructură a Primăriei Municipiului Bucureşti; Mihai ROHAN – Preşedinte CIROM; Valentin PETRESCU – Preşedinte, Patronatul Producătorilor de Tâmplărie Termoizolantă; Liviu STOLERU – Director General, Cemacon; Aurelia CIONGA – Preşedinte, Raiffeisen Banca pentru Locuinţe; Viorel MAREŞ – Reprezentant tehnic, ROMEPS; Octavian NICULA – Director, Adeplast şi Ovidiu ILIESCU – Director General, Casa Socială a Constructorilor.

Moderatorul conferinţei va fi Cristian ERBAŞU, Preşedinte al Patronatului Societăţilor din Construcţii.

În cadrul evenimentului se va face un bilanţ al pieţei construcţiilor şi imobiliarelor, vom afla care sunt sectoarele din contrucţii cu şanse să depăşească criza la sfârşit de 2012 şi se vor explora perspectivele anului 2013.

Infrastructura, investiţiile prioritare şi proiectele pentru anul viitor urmează să fie discutate de lectorii invitaţi.

România, ca şi ţară membră UE, a putut accesa în ultimii 6 ani fonduri europene. Care este situaţia contractelor încheiate prin Programul Operaţional Regional şi POS-T şi nivelul sumelor atrase şi variantele de remediere a deficienţelor pentru deblocarea plăţilor sunt alte teme ce vor fi dezbătute în cadrul conferinţei.

Care sunt cele mai atractive proiecte ale dezvoltatorilor pentru piaţă - între segmentul rezidenţialelor şi segmentul comercial şi de birouri - este o altă temă ce urmează a fi analizată.

Finanţarea prin intermediul băncii pentru locuinţe urmează să fie prezentată în cadrul conferinţei Mediafax Talks about Construction. Printre subiecte figurează şi reabilitarea termică - stadiul actual de final de an şi fondurile disponibile pentru 2013.

Evenimentul organizat de Agenţia de presă Mediafax, are ca partener principal Cemacon, alături de care sunt şi Raiffeisen Banca pentru Locuinţe, ROMEPS şi Adeplast.

Partenerii media ai evenimentului sunt Ziarul Financiar şi Business Magazin.

Evenimentul va reuni peste 150 de participanţi: reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, reprezentanţi ai companiilor de construcţii, investitorilor din domeniu, furnizorilor de materiale de construcţii şi tehnologii, reprezentanţi din cadrul primăriilor şi al ambasadelor, reprezentanţi ai instituţiilor financiare, societăţilor de avocatură, companiilor importante din industria utilajelor pentru construcţii, instituţiilor financiare, companiilor de consultanţă şi birourilor de arhitectură; cît şi reprezentanţi ai mass media (TV, radio şi presă scrisă).

Mai multe detalii cât şi agenda evenimentului Mediafax Talks about Construction pot fi găsite pe website-ul http://www.mediafaxtalks.ro/construction-2012/program-21-899

Mediafax este cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România. Înfiinţată în 1991, compania Mediafax face parte din Mediafax Group şi are peste 2.000 de clienţi din mass-media, sectorul public şi cel de afaceri. Printre produsele şi serviciile Mediafax se numără fluxuri zilnice de ştiri şi fotografie de presă, înregistrări audio cu declararaţii şi interviuri în exclusivitate, servicii de monitorizare de presă şi de distribuţie de comunicate de presă, anuare de specialitate, conţinut multimedia pentru telefonia mobilă. Din 2007, Mediafax se adresează în mod direct şi consumatorilor finali, nu doar sectorului business, prin www.mediafax.ro.

Despre Mediafax Talks

Mediafax organizează, începând din 2006, evenimente de business care vin în completarea informaţiilor de afaceri oferite zilnic companiilor. Prin seria de conferinţe Mediafax Talks (www.mediafaxtalks.ro), oamenii de afaceri au la dispoziţie un forum de dezbatere despre subiecte şi probleme arzătoare, precum şi o modalitate de dialog cu autorităţile.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să o contactaţi pe
Ana-Maria Lungan
PR&Events Manager Mediafax Talks
anamaria.lungan@m.ro
031.82.56.417

http://www.mediafaxtalks.ro/construction-2012/program-21-899

Cuvinte cheie:  Medifax  conferinţă  construcţii 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.