Gala Campioni în Business are loc la Bucureşti în data de 14 noiembrie

Bucureşti - 12 noiembrie 2012 - Ziarul Financiar, alături de Enterprise Investors, BCR, PwC şi Triple Helix, organizează Gala Campioni în Business în data de 14 noiembrie 2012 la Hotel Intercontinental din Bucureşti, sala Fortuna, începând cu ora 18.00. Susținătorii proiectului „Campioni în Business" continuă astfel să creeze o mişcare de schimbare a mentalităţii românilor în privinţa antreprenorilor locali.

În contextul economic actual, când România nu mai prezintă aceeași atractivitate pentru investitorii străini, antreprenorii sunt, mai mult ca oricând, motorul de dezvoltare al economiei românești. Comunitatea lor are nevoie de o voce puternică, iar Campioni în Business este platforma ideală în acest sens. Anul trecut, clasamentul Campioni în Business a numărat 3.500 de companii care au întrunit criteriile de eligibilitate, având, cumulat, o cifră de afaceri de peste 90 de miliarde de euro și peste 950.000 de angajați. În cadrul unor evenimente dedicate, liderii acestor companii și-au manifestat preocuparea în legătură cu sprijinul limitat din partea statului pentru IMM-uri și referitor la sistemul fiscal.

Proiectul Campioni în Business este un “bravo” și un “mulțumesc” pentru antreprenorii români care, crescând companii de succes, pun în mișcare economia și dezvoltă întreaga Românie. Ne-am propus să descoperim antreprenorii din spatele celor mai dinamice companii din România, cei care au reușit să dezvolte companii puternice, să creeze locuri de muncă şi care contribuie responsabil la bugetul de stat. Îi vom aduce în prim-plan și îi vom sărbători pe antreprenorii ale caror companii au crescut chiar în timp de criză, adevarați performeri care şi-au câştigat titlul de Campioni în Business din zona Transilvania şi Banat.

Redactorul şef al Ziarul Financiar, Sorin Pâslaru, va avea cuvântul de introducere în cadrul evenimentului.

Invitatul special al serii va fi Joyce O’CONNOR, preşedinte Emeritus, Colegiul Naţional al Irlandei.

În cadrul Galei Campioni in Business, Bucureşti 2012, va avea loc şi o prezentare a antreprenorilor care au reuşit să îşi crească afacerile pe timp de criză, aceştia fiind: Doina CEPALIS – Te-Rox Prod, Antreprenorul anului 2010, Mihai MIRON – Ropharma, Antreprenorul anului 2011 şi Mircea TUDOR – MB-Telecom, Premiu Special la Gala Campioni în Business din 2011. Acest panel de prezentări va fi moderat de Irina Anghel-Enescu – Fondator şi Preşedinte Triple Helix.

Tot în cadrul Galei vom sărbători Campionii din regiunea Transilvania Banat şi Moldova.

La finalul evenimentului vor fi acordate premiile Campioni în Business Muntenia – Bucureşti şi Campioni în Business 2012.

Despre Parteneri

ZIARUL FINANCIAR este brand-ul de referinţă al pieței de business, pe piața românească. ZF își revendică poziția de cel mai puternic ziar de business din România prin credibilitate, prospețime și exclusivitate a informațiilor, adecvare pe target, tratare în adâncime a temelor de business. ZIARUL FINANCIAR oferă cititorilor semnificația evenimentelor recente și anticipează evoluțiile din afaceri și economie, prin știri, analize și articole de opinie. Lider al presei de business din România, ZF se caracterizează prin profesionalism, rigurozitate, seriozitate, credibilitate și echidistantă.

Enterprise Investors este cea mai veche şi una dintre cele mai mari firme care administrează fonduri de private equity şi venture capital din Europa Centrală şi de Est, cu activitate din 1990. Firma administrează opt fonduri de private equity şi venture capital ce totalizează 2 miliarde de euro. Până în prezent, aceste fonduri au investit 1,5 miliarde de euro în aproape 130 de companii din diverse sectoare şi au vândut peste 90 de investiții cu venituri totale de 1,7 miliarde de euro. În România, fondul a investit în jur de 200 milioane de euro. Investițiile din România sunt: Macon Deva, Siveco România, Profi Rom Food și Smartree.

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, managementului activelor, pensiilor private, a băncilor de locuinţe şi a serviciilor bancare prin telefonul mobil. BCR este banca Nr.1 în România după valoarea activelor (peste 16 miliarde de euro), banca Nr.1 după numărul de clienţi şi banca Nr.1 pe segmentele de economisire şi creditare. BCR este cel mai valoros brand financiar din România, după gradul de încredere al clienţilor şi după numărul celor pentru care BCR este principala instituţie cu care fac banking.

Asociația Triple Helix este o organizație non-guvernamentală care își propune să contribuie la dezvoltarea României prin întărirea și accelerarea a trei elice fundamentale: antreprenoriat, educație și leadership. Activitatea Triple Helix se împarte în proiecte pe care le dezvoltă integral și proiecte pe care le concepe și le lansează pentru a fi încredințate spre implementare altor organizații. Printre proiectele de succes lansate de Triple Helix se numără Aspire Academy, un program educațional cu profesori de la Universitatea Harvard dedicat tinerilor români cu potențial deosebit în domeniul leadership-ului și antreprenoriatului. Modelul celor trei elice a fost articulat de Irina Anghel-Enescu, fondatoarea Triple Helix, pe parcursul anului pe care l-a petrecut la Universitatea Harvard.

PwC România

Firmele din reţeaua PwC ajută organizaţiile şi indivizii să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. PwC este o reţea de firme prezentă în 158 de ţări cu aproape 180.000 de specialişti dedicaţi oferirii de servicii de calitate de audit, consultanţă fiscală şi consultanţă pentru afaceri. PwC se referă la reţeaua de firme PwC şi/sau la una dintre firmele membre, fiecare dintre acestea fiind o entitate juridică separată. Mai multe informaţii despre PwC România pot fi accesate pe site-ul www.pwc.com/ro.



.

Cuvinte cheie:  Ziarul Financiar  Gală  Campioni în Business  

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.