Site-ul www.mediafax.ro – trafic record în luna februarie

05 martie 2009, 01.12 - Media / Publicitate  

Bucureşti - 05 martie 2009 - Site-ul www.mediafax.ro a înregistrat un trafic record în luna februarie, când a avut 736.166 de vizitatori unici, cu circa 19% mai mulţi decât în prima lună a acestui an, conform datelor SATI.

De asemenea, numărul total de afişări a crescut cu 10%, până la peste 4,42 milioane de afişări în februarie.

Astfel, în luna februarie, www.mediafax.ro a avut una dintre cele mai puternice creşteri dintre site-urile de ştiri din România, atât din punctul de vedere al numărului de vizitatori unici, cât şi al afişărilor.

Totodată, februarie 2009 a fost a 14-a lună de creştere continuă a traficului site-ului, care, din decembrie 2007 până în prezent, a avut în fiecare lună un număr din ce în ce mai mare de vizitatori unici. Evoluţia constantă a făcut ca www.mediafax.ro să fie accesat la finalul anului trecut de un număr de patru ori mai mare de vizitatori unici decât în decembrie 2007, iar creşterea a continuat în primele luni ale acestui an.

Recordul de trafic pe zi pe www.mediafax.ro a fost înregistrat tot în luna februarie, pe 26 februarie, când circa 68.400 de vizitatori unici au accesat singurul site al unei agenţii de presă româneşti care se adresează în mod direct consumatorilor finali pentru a afla informaţii în timp real despre cele mai importante evenimente ale zilei.

Despre www.mediafax.ro
Din iulie 2007, Mediafax, cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România, se adresează în mod direct şi consumatorilor finali, nu doar sectorului business, prin www.mediafax.ro. Site-ul furnizează în timp real conţinut multimedia (text, fotografii, înregistrări audio şi video), prezentând echidistant cele mai importante evenimente din toate domeniile de interes: politic, economic, social, sport, externe, cultură-media, life-inedit şi ştiinţă-sănătate. Totodată, vizitatorii au posibilitatea de a dezbate împreună cu jurnaliştii Mediafax evenimente şi probleme de actualitate, pe blogul „Dincolo de ştiri”, ce poate fi accesat la adresa www.mediafax.ro/blog. În 2007, www.mediafax.ro a câştigat premiul Internetics pentru cel mai bun site de ştiri.

Despre Mediafax
Mediafax este cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România. Înfiinţată în 1991, compania Mediafax face parte din cel mai mare trust media din România, MediaPro, şi are peste 2.000 de clienţi din mass-media, sectorul public şi cel de afaceri. Printre produsele şi serviciile Mediafax se numără fluxuri zilnice de ştiri şi fotografie de presă, înregistrări audio cu declararaţii şi interviuri în exclusivitate, servicii de monitorizare de presă şi de distribuţie de comunicate de presă, anuare de specialitate, conţinut multimedia pentru telefonia mobilă. În 2008, Mediafax a devenit prima agenţie de presă din România ce şi-a exportat modelul de business, odată cu lansarea companiei Mediafax din Cehia.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să o contactaţi pe Ioana Chira, PR Manager Mediafax – ioana.chira@mediafax.ro, 031/82.56.129.
http://www.mediafax.ro

Cuvinte cheie:  mediafax  site  trafic 

Imagini

Site-ul www.mediafax.ro – trafic record în luna februarie

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.