Lines Ballet din San Francisco, in noiembrie, la Intalnirile JTI

04 octombrie 2012, 03.51 - Artă & Entertainment   Social  

Bucuresti - 04 octombrie 2012 - JTI le pregateste iubitorilor dansului contemporan o noua editie a Intalnirilor JTI. Invitatii din acest an ai Intalnirilor sunt coregraful afro-american Alonzo King si compania de dans contemporan Lines Ballet San Francisco, care vor sustine un spectacol pe scena Teatrului National din Bucuresti, pe 17 noiembrie, ora 19.00.

Pentru prima data, Intalnirile JTI, cel mai important eveniment cultural anual organizat de JTI Romania, aflat la cea de a XIII-a editie, va ajunge si la Chisinau, in data de 14 noiembrie, pe scena Teatrului National de Opera si Balet al Republicii Moldova, la ora 19.00. JTI isi propune astfel ca Intalnirile sa devina si pentru publicul din Republica Moldova un reper cultural de traditie, asteptat an de an cu nerabdare.

Prima editie a Intalnirilor JTI a fost inaugurata de celebra companie de balet Bejart Ballet Lausanne, urmata de Compania Nacional De Danza, Cullberg Ballet, Joaquin Cortes, Alvin Ailey American Dance Theatre, Les Ballets de Monte-Carlo, Sylvie Guillem si Russell Maliphant, Gigi Caciuleanu si Baletul National din Chile. Dirijorul Seiji Ozawa, Filarmonica „George Enescu”, pianistii Dmitri Alexeev si Valentin Gheorghiu au fost de asemenea oaspeti ai Intalnirilor.

Invitatul din acest an, Alonzo King, a creat coregrafii pentru companii celebre, precum Bejart Ballet, Alvin Ailey sau Les Ballets de Monte Carlo. Colaborand cu remarcabili compozitori si muzicieni, Alonzo King a creat lucrari care se bazeaza pe un set diversificat de traditii culturale, imbogatind baletul clasic cu un nou potential expresiv. Coregraful a colaborat cu legendarul saxofonist de jazz Pharoah Sanders, cu Zakir Hussain, un virtuoz al tobelor, cu actorul Danny Glover sau chiar cu calugari Shaolin. Primarul orasului San Francisco, Gavin Newsom i-a oferit in 2008 premiul “Mayor’s Art Award”, numindu-l “Tezaurul orasului San Francisco”.

Alonzo King se afla la conducerea Lines Ballet din 1982. De ce Lines Ballet? Alonzo King explica: “Tot ceea ce se poate vedea este format dintr-o linie. In matematica exista o intindere continua, dreapta sau curba. Liniile exista in amprentele noaste, in formele corpurilor, in constelatii, in geometrie. Aceasta implica o legatura genealogica, posteritate si cuvant rostit. Marcheaza punctul de inceput si de final. Inseamna directie, comunicare si design. O linie a cugetarii. O granita a eternitatii. O linie melodica. Ecuatorul. Din vibratie sau din punct in punct, aceasta este o organizare vizibila a ceea ce vedem.”

Spectacolul prezentat la Chisinau si apoi la Bucuresti va fi alcatuit din doua momente coregrafice: Dust and Light si Rasa. “Dust and Light seamana cu o poezie in miscare”, scrie Boston Globe. In Rasa, coregrafia lui Alonzo King este un apel la suflul spiritului si de asemenea o forma intima de ascultare a raspunsului acestui suflu.

”Captivant, o coregrafie extraordinară!”, scrie San Francisco Chronicle despre spectacolele lui Alonzo King.

Biletele pentru spectacolul din Bucuresti sustinut de Alonzo King si Lines Ballet din San Francisco, se gasesc in reteaua Eventim - magazinele Vodafone, Germanos, Orange, Domo, librariile Humanitas si Carturesti, Sala Palatului si online pe eventim.ro.

JTI este membra a Grupului Japan Tobacco (JT), unul dintre cei mai mari producatori mondiali de produse din tutun. JTI comercializeaza marci renumite pe plan international precum Winston, Mild Seven si Camel. Portofoliul companiei include si marcile internationale Benson & Hedges, Silk Cut, Sobranie of London, Glamour si LD. Avand sediul central la Geneva, Elvetia, JTI are 25.000 de angajati si operatiuni in 120 de tari. Pentru mai multe informatii, vizitati http://www.jti.com/www.jti.com.

.

Cuvinte cheie:  JTI  dans  contemporan 

Imagini

Lines Ballet din San Francisco, in noiembrie, la Intalnirile JTI
Lines Ballet din San Francisco, in noiembrie, la Intalnirile JTI

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.