MedLife a promovat fenomenul naşterii în cele 4 zile de evenimente cu dr. Michel Odent și doula Liliana Lammers

04 octombrie 2012, 12.34 - Afaceri   Sănătate   Social   Evenimente  

Bucureşti - 04 octombrie 2012 - MedLife, liderul pieţei de servicii medicale private din România, a organizat în perioada 28 septembrie – 1 octombrie 2012 la Bucureşti, evenimentul în care dr. Michel Odent, unul dintre cei mai reputaţi obstetricieni din lume, le-a vorbit româncelor despre complexitatea fenomenului naşterii, mecanismele alăptării şi îngrijirea bebeluşului. Alături de Liliana Lammers, doulă cu experienţă de peste 40 de ani, dr. Michel Odent a susţinut trei zile de seminar pregătire Doula[1] la care au participat 46 de cursanţi şi o conferinţă care s-a derulat pe parcursul unei zile întregi, cu o audienţă de peste 200 de persoane.

Dr. Michel Odent este cel care a răspândit ideile sale pe toate cele cinci continente, a marcat profund domeniul naşterii şi a fost cel care a discutat prima oară despre rolul şi beneficiile apei în travaliu şi saloanele de tip “rooming-in” pentru mamă şi bebeluş, concepte implementate apoi în unităţile de naştere din întreaga lume.

Atât în cadrul seminarului cât şi la conferinţă, medicul francez a vorbit despre importanţa rolului pe care îl au aşa numiţii “hormoni ai iubirii” (oxitocina, endorfinele, prolactina, etc) atât în travaliu şi la naştere cât şi în alăptare. Aceşti hormoni sunt eliberaţi în organism în mod optim dacă femeia este relaxată, are intimitate şi în jurul ei nu se află persoane agitate şi stresate care eliberează adrenalina, un blocant al „hormonilor iubirii”. Deşi multe viitoare mămici îşi doresc ca tatăl să asiste la naştere, acesta poate fi unul din factorii de stres pentru procesul naşterii, un inhibitor pentru hormonii atât de necesari pentru o naştere naturală cu durere minimă. Studii recente realizate în cadrul Primal Health Research, centru de cercetare privind sănătatea primară din Londra, au arătat că foarte mulţi bărbaţi care asistă la o naştere naturală rămân marcaţi de ceea ce au văzut. Chiar dacă nu manifestă simptomele unei depresii, somatizează stresul prin care au trecut şi pot chiar să dezvolte diverse boli.

Printre temele dezbătute în cadrul conferinţei au mai fost: beneficiile apei în travaliu, importanţa interacţiunii imediate dintre mamă şi copil, iniţierea alăptării, posibilitatea realizării unei naşteri naturale după operaţie cezariană, diferenţele culturale în ceea ce priveşte alegerea modului de a da naştere unui copil, importanţa unei alimentaţii corecte atât pe durata sarcinii cât şi după naşterea bebeluşului, pe durata alăptării.

La finalul seminarului de pregătire Doula participantele au primit un certificat de absolvire.

În calitate de lider al serviciilor medicale private, MedLife îşi propune să informeze corect femeile din România despre fenomenul naşterii (naturală sau prin operaţie cezariană), iar venirea dr. Michel Odent a fost unul din proiectele dedicate acestui demers.

De asemenea, MedLife încurajează şi protejează alimentaţia naturală exclusivă pentru bebeluşi. În acest sens, de curând Maternitatea MedLife Griviţa, parte a Sistemului Medical MedLife, a devenit prima maternitate privată din Bucureşti certificată de către UNICEF ca Spital Prieten al Copilului.

Evenimentul de la București a fost organizat alături de Leagănul Vieţii şi Asociaţia pentru Naştere Naturală şi Alăptare, cu sprijinul Chicco și în parteneriat cu Alpha Bank, Apa Nova, Avon Baby, Dorna, Stem Sure; fiind recomandat de PRO TV – emisiunea “Ce se întâmplă doctore?”, revista “Ce se întâmplă doctore?”, și susținut de grupul Mediafax, The One, Gandul, Depici.ro, Sexgen.ro

Conform unui studiu realizat în 2012 de Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil, 30% dintre naşteri au fost prin operaţie cezariană. Același studiu arată că doar 27% dintre femei au ştiut că au dreptul să aibă un însoţitor pe durata travaliului. Peste 50% au declarat că nu era permisă în sala de travaliu prezenţa unui însoţitor (ales de ele). De asemenea, doar 54% dintre femeile intervievate au primit informaţii de la profesionişti, cu privire la evoluţia travaliului, iar proporţia celor care au beneficiat de tehnici pentru eliminarea durerilor sau al disconfortului nu a depăşit 35%.

Despre MedLife:

MedLife activează pe piața din România din 1996, fiind cel mai mare operator privat de servicii medicale de pe piața locală.

Compania acoperă toate zonele de activitate medicală: ambulatoriu, spitale, maternităţi, laboratoare, farmacii, acestea din urmă constituind Sistemul Medical MedLife.

În prezent, MedLife îşi desfăşoară activitatea în 9 Hyperclinici din Bucureşti, Timişoara, Braşov şi Arad; 8 laboratoare proprii de analize; 6 spitale în Bucureşti, Braşov şi Arad, dintre care un spital de Pediatrie, unul de Ortopedie şi unul de Obstetrică-Ginecolgie; 3 maternităţi în Bucureşti şi în ţară, 28 de centre medicale generaliste în Bucureşti şi în ţară, 9 centre de excelenţă cu specializare unică, 6 farmacii proprii reunite sub reteaua PharmaLife, şi în colaborare cu 135 clinici medicale partenere din toată ţara.

Conform studiului internaţional realizat de Reader's Digest, MedLife este pentru al treilea an consecutiv cel mai de încredere brand în rândul românilor la categoria “Clinică Privată”, iar în ultimii patru ani, studiile de piaţă IMAS derulate la nivel naţional plasează constant MedLife drept brandul cu cea mai mare notorietate pe toate segmentele: spital privat, clinică-centru medical, laborator medical. De asemenea, MedLife a câștigat anul acesta premiul „Superbrands” la categoria „Clinici private”.

Despre Leagănul Vieţii

Leagănul Vieţii este un centru prenatal dedicat femeilor însărcinate, cuplurilor şi părinţilor interesaţi de sănătate, introspecţie şi echilibru.

Leagănul Vieţii, vine în întâmpinarea nevoilor viitoarelor mame, cu informaţii bazate pe dovezi ştiinţifice, cu sprijin, suport emoţional şi îndrumare. Centrul ajută viitoarele mămici să-şi redescopere resursele interioare, să dobândească abilităţile şi increderea necesară pentru o experienţă a naşterii aşa cum şi-o doresc.

Despre Asociaţia pentru Naturală şi Alăptare

Asociaţia pentru Naştere Naturală şi Alăptare este o asociaţie non-guvernamentală, non-profit şi apolitică ce promoveaza naşterea naturală si alăptarea.

.

Cuvinte cheie:  MedLife  dr. Michel Odent  Liliana Lammers  eveniment  

Imagini

MedLife a promovat fenomenul naşterii în cele 4 zile de evenimente cu dr. Michel Odent și doula Liliana Lammers
MedLife a promovat fenomenul naşterii în cele 4 zile de evenimente cu dr. Michel Odent și doula Liliana Lammers
MedLife a promovat fenomenul naşterii în cele 4 zile de evenimente cu dr. Michel Odent și doula Liliana Lammers
MedLife a promovat fenomenul naşterii în cele 4 zile de evenimente cu dr. Michel Odent și doula Liliana Lammers

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.