Mediafax Talks about Private Pensions pune în discuţie evoluţia pieţei de pensii private în 2009

Bucureşti - 24 februarie 2009 - Reprezentanţii autorităţilor şi ai principalelor fonduri de pensii vor dezbate, joi, 26 februarie, evoluţia pieţei de pensii private în 2009, la conferinţa Mediafax Talks about Private Pensions, organizată de Mediafax la Hotel Hilton.

În contextul crizei financiare şi al recentei decizii de plafonare a contribuţiilor aferente fondurilor de pe Pilonul II la 2% din venitul brut în 2009, Mircea Oancea, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), Domnica Doina Pârcălabu, preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS), şi directori generali ai unor fonduri de pensii vor pune în discuţie teme de actualitate pe piaţa pensiilor private.

Participanţii vor evalua piaţa pensiilor private obligatorii la un an de la lansare şi vor analiza efectele plafonării contribuţiei aferente fondurilor de pe Pilonul II la 2% din venitul brut, consecinţele creşterii şomajului şi ale plafonării/scăderii salariilor asupra pieţei pensiilor, precum şi eventualele modificări ale politicilor de investiţii practicate de fondurile de pe Pilonul II în 2009.

De asemenea, cei prezenţi vor dezbate rolul de stimulent pentru angajaţi al pensiilor facultative, oportunitatea lansării unui nou fond din perspectiva administratorilor, efectele dublării plafonului de deductibilitate de la 200 la 400 euro în cazul pensiilor facultative şi consecinţele şomajului şi plafonării/reducerii salariilor asupra dinamicii plăţilor către fonduri.

Vorbitorii conferinţei Mediafax Talks about Private Pensions sunt: Mircea Oancea – preşedintele CSSPP, Domnica Doina Pârcălabu – preşedintele CNPAS, Mihai Bobocea – secretar general al Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), Ioan Vreme – director general Generali Fond de Pensii, Mihai Coca-Cozma – director general AIG Fond de Pensii, Simona Diţescu – director general BCR Administrare Fond de Pensii, Emilia Bunea – director general ING Fond de Pensii, Eugen Voicu – CEO Aviva Investors şi Radu Petrescu – Senior Consultant Human Resources Services PricewaterhouseCoopers.

Mediafax Talks about Private Pensions - al doilea eveniment Mediafax dedicat pieţei pensiilor private, după cel din martie 2008 - va reuni autorităţi şi reprezentanţi ai celor mai importante companii de pe piaţa pensiilor private, asigurărilor şi investiţiilor, precum şi reprezentanţi ai caselor de avocatură, consultanţi şi brokeri.

Conferinţa se va desfăşura joi, 26 februarie 2009, în Salonul Regina Maria al Hotelului Hilton, începând cu ora 10.00. Înscrierile pentru participare se fac pe website-ul www.mediafaxtalks.ro/private-pensions sau telefonic la numărul 031.825.64.31, până pe 25 februarie.

Evenimentul are ca sponsori companiile ING, AIG Fond de Pensii, Generali Fond de Pensii, BCR Administrare Fond de Pensii şi Aviva Investors şi este organizat cu sprijinul Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), al Uniunii Naţionale a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări din România (UNSICAR) şi al Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare din România (UNSAR).

Despre Mediafax Talks

Mediafax organizează, începând din 2006, evenimente de business care vin în completarea informaţiilor de afaceri oferite zilnic companiilor. Prin seria de conferinţe Mediafax Talks (www.mediafaxtalks.ro), oamenii de afaceri au la dispoziţie un forum de dezbatere despre subiecte şi probleme arzătoare, precum şi o modalitate de dialog cu autorităţile.






Despre Mediafax

Mediafax este cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România. Înfiinţată în 1991, compania Mediafax face parte din cel mai mare trust media din România, MediaPro, şi are peste 2.000 de clienţi din mass-media, sectorul public şi cel de afaceri. Printre produsele şi serviciile Mediafax se numără fluxuri zilnice de ştiri şi fotografie de presă, înregistrări audio cu declararaţii şi interviuri în exclusivitate, servicii de monitorizare de presă şi de distribuţie de comunicate de presă, anuare de specialitate, conţinut multimedia pentru telefonia mobilă. Din 2007, Mediafax se adresează în mod direct şi consumatorilor finali, nu doar sectorului business, prin www.mediafax.ro. În 2008, Mediafax a devenit prima agenţie de presă din România ce şi-a exportat modelul de business, odată cu lansarea companiei Mediafax din Cehia.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să o contactaţi pe Ioana Chira, PR Manager Mediafax – ioana.chira@mediafax.ro, 031/82.56.129.

Cuvinte cheie:  pensii  mediafax  conferinţă 

Video

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.