România găzduieşte Conferinţa Europeană de Microcreditare, ediţia 2012 - Cea de-a 9-a ediţie a Conferinţei Europene de Microcreditare va avea loc la Bucureşti, în perioada 8-9 noiembrie 2012.

Bucuresti - 25 septembrie 2012 - Susţinută de Comisia Europeană, European Investment Fund, AIPPIMM, Fundaţia Post-Privatizare, Fondul Român de Contragarantare şi alte organizaţii de microfinanţare din Europa, conferinţa va avea loc la Bucureşti în perioada 8-9 noiembrie 2012, la Crowne Plaza Hotel şi va avea ca temă “Construirea unui sistem durabil de microfinanţare în Europa.”

Încercând să ducă mai departe succesul ultimei ediţii care i-a avut ca invitaţi speciali pe Comisarul European, László Andor, şi pe Prinţesa Maxima a Olandei, European Microfinance Network (EMN), o entitate ce reuneşte un număr de 95 de organizaţii din sectorul de microfinanţare, a anunţat oficial perioada conferinţei de anul acesta, a cărei temă este dedicată sustenabilităţii sectorului de microfinanţare. Într-o Europa schimbată de noile provocări şi greutăţi generate de criza economică, EMN consideră că prin obţinerea unui climat ecomonic favorabil dezvoltării iniţiativelor de business, microfinanţarea va juca un rol important în modernizarea sectorului de protecţie socială şi sprijinirea dinamicii economiei, în special a IMM-urilor şi ocuparea forţei de muncă.

Vor fi două zile de conferinţe, workshopuri şi sesiuni de mese rotunde cu peste 350 de participanţi cu accent pe teme precum: microfinanţarea în Europa de Est şi lansarea programului Jasmine Help Desk.

Conferinţa va oferi o platformă unică de dezbateri şi de discuţii deschise pe tema succesului mişcării Eastern Credit Union şi în special importanţa microfinanţării în România, precum şi importanţa acesteia în sprijinirea clienţilor din zona rurală şi din grupurile vulnerabile, în vederea dezvoltării durabile şi sustenabile în zona rurală.

În plus, ceremonia de premiere European Microfinance Award va fi organizată în timpul conferinţei. Ideea care fundamentează oferirea acestor premii este aceea de a promova dezvoltarea de noi practici în domeniul microfinanţării.

Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina dedicată conferinţei folosind linkul: http://www.european-microfinance.org/conference/conference-bucharest-2012_en.php

Partenerii naţionali ai evenimentului sunt: UNCARSR, Patria Credit, Romanian-American Foundation şi Opportunity Microcredit România.

Despre EMN

European Microfinance Network (EMN) este vocea principală a furnizorilor de microfinanţare din Europa. Numărând 95 de organizaţii membre din toate statele Uniunii Europene, EMN promovează activ microfinanţarea ca instrument în lupt împotriva excluziunii sociale şi financiare. Angajamentul conferinţelor EMN, nivelul înalt al vizitelor ce implică schimb de experienţă, traininguri şi cercetări, toate acestea aduc împreună practicieni pentru a împărtăşi viziuni, experienţe şi lecţii învăţate de-a lungul activităţii lor în microfinanţare. Mai mult, EMN promovează cadre de reglementare îmbunătăţite pentru micro antreprenoriat şi ocuparea forţei de muncă prin lobby proactiv la nivel european.

Informaţii suplimentare se pot obţine de la:
Fundaţia Post-Privatizare
Tel: 031.1000.719
Fax: 031.1000.720
Web-site: www.european-microfinance.org

Mădălina Marin – Specialist Relații Publice
Tel: 0748. 138. 371
Email: marin.m@postprivatizare.ro



http://www.european-microfinance.org/

Cuvinte cheie:  conferinta europeana microcreditare  

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.