B-FIT IN THE STREET! - ZIUA A DOUA

Bucureşti - 14 septembrie 2012 - Cea de-a doua zi a Festivalului B-FIT in the street! este deschisă la ora 13.00 cu paradele companiilor franceze “Les geants du Sud” şi „Planet pas net”. Personajele de poveste (gorila Gogol, monstrul Iggy, vrăjitoarele şi băştinaşii africani), pornesc din Piaţa Universităţii către Piaţa Unirii şi parcul Cişmigiu. Paradele vor continua până spre seară şi de la orele: 16.00 şi 18.00.

De la orele 15.00, romanticul melc uriaş „Popol”, porneşte din nou prin Centrul Istoric în parada sa „matrimonială”. Purtând povara amorului neîmpărtaşit el işi va căuta până spre seară o „parteneră de cochilie”. Îl puteţi întâlni de la orele 17.00, 19.00 şi 21.00.

Bucureştenii aflaţi în jurul orei 15.00 în Piaţa Sfântul Anton din Centrul Istoric, sunt provocaţi să-şi personalizeze garderoba, „Croitoresele olandeze” însăilând momente unice prin muzică, dans şi îndemânare.

O reprezentaţie aparte vă propun şi artiştii Companiei „Cirquet Confetti“ în spectacolul mobil “Miss Umbrella”. La ora 17.00 clowni, jongle-uri şi magicienii pornesc de pe strada Franceză din Centrul Istoric într-un maraton al bunei dispoziţii, oferind trecătorilor momente pline de farmec şi culoare.

De la orele 18.00, în parcul Colţea atmosfera va fi dominată de farmecul muzicii. Timp de aproape o oră reprezentantele trupei “Les Clandestines” încântă trecătorii cu un repertoriu bogat şi colorat, piesele de dragoste, imnurile războinice şi melodiile populare fiind suplinite de o coregrafie aparte.

Din festival nu lipseşte aventura. În spectacolul “Exploratorii”, artiştii de la “Les Enjoliveurs” pornesc la orele 18.00 (pe traseul Piata Universităţii – Parcul Cişmigiu) într-o expediţie aparte: vor studia fiecare stradă, clădire ori detaliu de arhitectură, dedicându-le câte o piesă muzicală. Membrii acestei expediţii insolite sunt experimentaţi, au străbătut cântând şi dansând peste 70 000 de km în întreaga lume.

Compania “Aromatyc” prezintă 19 motive pentru care merită să fiţi prezenţi vineri seară (la ora 20.00) în parcul Colţea. În spectacolul “19 motive” protagoniştii apelează la forme neconvenţionale de exprimare, îmbină mişcările graţioase şi jongleria de contact cu improvizaţia de jazz, creionând pentru public sugestii veritabile de comunicare.

Binenteles, muzica nu poate lipsi din festival. Compania “Fanfare le Snob”, porneşte la ora 20.15, în parcul Unirii, un spectacol prin care reinterpretează muzica de fanfară. “Glisssendo” reuneşte ritmuri stranii sau efervescente şi elementele acrobatice cu efectele pirotehnice, într-o plimbare inedită prin parc – la care sunt invitaţi toţi trecătorii.

O scenă de teatru mai puţin obişnuită va fi ridicată începând cu ora 21.00 în Parcul Colţea. O sferă de plastic transparent va fi spaţiul în care trupa “Les Choses du rien” transpune efectul cotidianului modern asupra individului. Spectacolul BULL reflectă îngenunchierea omului de către tehnologia modernă şi prizonieratul său în spaţiul urban.

De la ora 21.00 în Centrul Istoric (zona Lipscani – Carada), în spectacolul Floten Tecles muzica depăşeşte graniţele gravitaţiei. Artistul David Moreno oferă un recital “la înălţime”, cântând la mai multe instrumente ridicat la 6 metri înălţime. Pe lângă virtuozitatea muzicală şi elementele acrobatice spectacolul foloseşte proiecţii video, prezentate chiar pe coada pianului aflat deasupra spectatorilor.

În Piaţa George Enescu, de la orele 21.00 se vor auzi “Lucruri care nu s-au spus”. Trupa spaniolă “Senza Tempo” ilustrează prin teatru, circ, muzică dans şi jocuri de lumini, evoluţia nomadismului urban şi efectele sale asupra individului.

“Ninsoarea de flăcări” se dezlănţuie apoi în Piaţa George Enescu. În proiectul său curajos trupa franceza “Entre ciel et terre” combină muzica, dansul, jongleriile şi focurile de artificii, constituind astfel o atmosferă magică, plină de simboluri.

.
http://www.arcub.ro/

Cuvinte cheie:  ArCuB  festival  teatru 

Imagini

B-FIT IN THE STREET! - ZIUA A DOUA
B-FIT IN THE STREET! - ZIUA A DOUA
B-FIT IN THE STREET! - ZIUA A DOUA
B-FIT IN THE STREET! - ZIUA A DOUA
B-FIT IN THE STREET! - ZIUA A DOUA

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.