67 de noi absolvenţi se alătură echipei Ernst & Young din România

06 septembrie 2012, 10.36 - Afaceri   Social  

Bucureşti - 06 septembrie 2012 - Ernst & Young România a anunţat că, începând de astăzi, 67 de noi absolvenţi s-au alăturat firmei, numărul angajaţilor săi ajungând astfel la 515. Aproximativ 60% dintre noii angajaţi se vor alătura departamentului de Audit financiar, iar restul vor face parte din departamentele de Asistenţă fiscală şi juridică, Asistenţă în tranzacţii şi Asistenţă în afaceri.

În fiecare an Ernst & Young recrutează cei mai buni, mai talentaţi şi mai motivaţi tineri dintr-un număr semnificativ de cereri primite de la candidaţii aplicanţi. Peste 1000 de absolvenţi din centre universitare, precum Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara şi Oradea au aplicat în cadrul sesiunilor de recrutare desfăşurate de Ernst & Young. Procesul de recrutare este unul complex, fiind totodată o provocare; el constă nu numai în interviuri cu managerii şi partenerii firmei, ci şi într-o serie de teste specifice activităţii din linia de servicii pentru care candidaţii au aplicat. Abilităţile şi cunoştinţele care au contat cel mai mult în selectarea candidaţilor au fost cunoaşterea limbii engleze, abilităţile verbale şi numerice, precum şi cunoştinţele de specialitate.

Având în vedere că este vorba de proaspeţi absolvenţi, pentru majoritatea va fi prima experienţă a unui loc de muncă. Ei vor face parte din Ernst & Young, recunoscută ca fiind cea mai integrată companie la de audit şi consultanţă nivel global. Acest lucru le va oferi posibilitatea de a-şi desfăşura activitatea în echipe multinaţionale şi multidisciplinare, având acces la resursele existente la nivel global şi la cele mai bune practici în domeniu. Noii angajaţi vor urma cursuri introductive, cu accent pe cultura organizaţională, valorile şi metodologiile Ernst & Young.

Ca parte a unei echipe tinere, noii absolvenţi vor lucra cu colegi având diverse specializări şi o valoroasă experienţă profesională. Aceasta va contribui la accelerarea procesului de acumulare de cunoştinţe, iar programele Ernst & Young de consiliere şi orientare vor ghida dezvoltarea lor profesională.

“Succesul nostru în România se bazează în mod esenţial pe efortul, experienţa şi talentul oamenilor noştri, de aceea investim în mod continuu în dezvoltarea echipei locale. Oportunităţile de carieră pe care le oferim, precum şi cultura organizaţională globală a firmei, aduc multiple posibilităţi de dezvoltare. Cei 67 de juniori se alătură în prezent unei echipe care aduce pe piaţa locală o combinaţie remarcabilă de cunoştinţe, experienţă şi talent, iar prioritatea noastră este să le oferim acestor tineri oportunităţi excelente de carieră,” spune Bogdan Ion, Country Managing Partner, Ernst & Young Romania.

Despre Ernst & Young

Ernst & Young este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 152,000 de angajaţi în 700 de birouri din 140 de ţări şi venituri de aproximativ 22.9 miliarde dolari în anul 2011. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le acordăm clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, Ernst & Young este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 500 angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău.

Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet:
http://www.ey.com/

Cuvinte cheie:  Ernst & Young  angajaţi   

Imagini

67 de noi absolvenţi se alătură echipei Ernst & Young din România

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.