EximBank încheie primul semestru cu un profit brut de 35 de milioane de lei

03 septembrie 2012, 04.03 - Afaceri   Bănci / Asigurări  

Bucuresti - 03 septembrie 2012 - EximBank a continuat și în prima parte a acestui ani să își consolideze poziția pe piața bancară corporate din România raportând un profit brut de 35 de milioane de lei.

“Rezultatele la 6 luni sunt excelente și au fost generate în primul rând de deciziile strategice ale băncii de a se implica mult mai activ în economie prin finanțarea și garantarea proiectelor IMM-urilor și a companiilor mari. Creșterea expunerii față de clienții nebancari cu aproximativ 700 de milioane de euro în condițiile dificile ale crizei reprezintă o contrabalansare a frânării activității de creditare a băncilor străine precum și o confirmare a faptului că România are nevoie de bănci locale puternice care să susțină dezvoltarea economică”, a afirmat Ionuț Costea, președintele EximBank.

Rezultatele băncii din primul semestru, duble față de cele bugetate, au fost obținute atât datorită creșterii agresive a activității comerciale și, în consecință, prin realizarea de venituri suplimentare (în special din dobânzi și comisioane), dar și printr-un control strict al cheltuielilor, în special al costului riscului.

“Ceea ce este îmbucurător este faptul că, pe fondul accelerării activității de creditare în ultimii ani, cred că suntem singura bancă din sistem care nu a încheiat anul 2011 cu cheltuieli cu provizioanele, ci cu venituri de aproximativ 6 milioane de lei, lucru care reflectă o dezvoltare sănătoasă a portofoliului de clienți”, a mai spus Ionuț Costea.

Oficialul EximBank a adăugat că, ținând cont de faptul că obiectivul referitor la implementarea de fluxuri interne bazate pe principii corporatiste a fost atins, strategia băncii pentru următorii patru ani este de dublare a numărului de clienți.

EximBank este o instituţie specializată al cărui portofoliu de produse, axat pe cele trei direcţii de acţiune - finanţare, garantare şi asigurare, permite băncii să susţină activitatea şi dezvoltarea exportatorilor, a IMM-urilor şi a companiilor ce derulează proiecte în domenii prioritare pentru dezvoltarea economiei, în special a celor ce contribuie la absorbţia de fonduri europene.

EximBank
Splaiul Independenţei, Nr. 15
Sector 5, Bucureşti
Tel: 021.405.30.90
Fax: 021.405.33.88

EximBank este o bancă specializată care susţine mediul de afaceri românesc prin produse specifice de finanţare, garantare şi asigurare. EximBank este partenerul întreprinzătorilor care îşi dezvoltă afacerile şi care au găsit în banca noastră atât încredere, cât şi susţinere din punct de vedere financiar.

.

Cuvinte cheie:  EximBank  profit  semestru I  

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.