Bucureşti - 31 iulie 2012
-
În data de 30.07.2012, în jurul orelor 15.20, a avut loc un eveniment ce a constat într-un accident produs cu autovehiculul ce transporta persoane la baza de agrement din subteranul Salinei Praid.
Salvatorii Salinei Praid au intervenit prompt în extragerea și acordarea primului ajutor a tuturor persoanelor și au dat întreaga asistență autorităților, de asemnea foarte prompte și profesioniste în intervenția lor: SMURD, ISU, IPJ Hargita, ITM.
Din primele cercetări efectuate, inclusiv cu privire la firma de transport responsabilă – S.C. GAS-TOUR S.R.L. – au rezultat următoarele:
La minus 260 metri, șoferul a pierdut controlul volanului și autobuzul s-a izbit repetat de pereții laterali aproximativ pe 150 metri, pe planul înclinat descendent, oprindu-se în urma unei coliziuni cu un pilier (coloană masivă de sare).
Sunt două ipoteze:
1. șeferul a fost incapacitat – i s-a făcut rău – ipoteză pe care o cercetează și o vor soluționa medicii;
2. frânele autovehiculului au cedat – ipoteză pe care o cercetează Poliția și o vor soluționa experții auto.
Șoferul, din picina rănilor și a șocului, nu a fost în măsură să dea detalii concludente asupra cauzei accidentului.
Accidentul s-a soldat cu 12 victime, rănite în diferite grade de gravitate.
Directorul Salinei Praid, deși în concediu medical, s-a ocupat personal de situația victimelor accidentului, sens în care a dispus ca reprezentanți ai Salinei Praid să viziteze pacienții internați, ca urmare a acestui eveniment, la Spitalul de Urgență din Tg. Mureș, pentru a se interesa de situația sănătății acestora și pentru a-i asigura de compasiunea și de întreg sprijinul societății. Cu această ocazie, am primit cu satisfacție vestea că cinci dintre persoanele internate au avut o evoluție bună a stării de sănătate și au fost externate.
Principala grijă a Societății Naționale a Sării este ca acest eveniment să rămână unic, să nu se mai repete, sens în care, pentru siguranța turiștilor, directorul Salinei Praid a dispus firmei auto să suplimenteze, inclusiv redundant, verificările personalului și autovehiculelor rămase în exploatare.
Atât Salina Praid cât și Societatea Națională a Sării S.A. București au informat MECMA și au constituit comisii proprii de anchetă, comisii în care au invitat și reprezentanți ai firmei auto responsabile, anume S.C. GAS-TOUR S.R.L.
Toate datele acestor anchete vor fi transmise autorităților competente și vor constitui, în mod transparent, baza unui set de măsuri care urmărește să facă irepetabil acest eveniment.
.
Cuvinte cheie:
Salina Praid accident cercetări