Ernst & Young: Previziuni pentru zona Euro - Între austeritate şi nevoia de creştere

Bucuresti - 29 iunie 2012 - Raportul Ernst & Young Eurozone Forecast (EEF) – Summer 2012 lansat astăzi porneşte de la premisa că programul de austeritate al Greciei va continua şi că celelalte state membre ale zonei Euro, precum Spania şi Italia vor evita turbulenţe financiare semnificative în perioada următoare. Dacă aceste condiţii sunt îndeplinite, aversiunea faţă de riscuri a pieţelor financiare, a companiilor şi a populaţiei se va ameliora către sfârşitul lui 2012, deşi nivelul total al producţiei zonei Euro se estimează că va scădea cu 0.6% anul acesta. O eventuală revenire în 2013 va fi modestă, având în vedere multiplele problematici cu care se confruntă zona Euro, fiind prognozată o creştere de doar 0.4%. Pe măsură ce constrângerile fiscale se relaxează în 2014, EEF prognozează ca zona Euro va înregistra creşteri de 1.7% în 2014, şi de 2% în 2015 şi 2016.

Marie Diron, Consultant economic senior al Ernst & Young Eurozone Forecast comentează:
“Pentru unii, dilema alegerii între austeritate şi creştere are un răspuns imediat, ceea poate indica o simplificare periculoasă. Având în vedere expunerea băncilor din zona Euro pe datoriile suverane, este clar că stabilitatea fiscală este mai inter-conectată ca niciodată cu stabilitatea sistemelor financiare. Prin urmare, stabilitatea fiscală este o componentă cheie în recuperarea sănătăţii sectorului bancar şi în obţinerea finanţării pentru investiţii şi creştere.”

Într-adevăr, elementele politicii fiscale pot fi ajustate într-o manieră care să încurajeze creşterea. Structura cheltuielilor guvernamentale poate fi modificată la nivel naţional pentru a stimula creşterea cheltuielilor pentru investiţii. Acele regiuni ale zonei Euro care sunt mai stabile din punct de vedere fiscal îşi pot relaxa planurile de consolidare pentru a stimula cererea internă, sprijinind astfel relansarea activităţii în alte regiuni.

O altă componentă cheie a strategiei de creştere trebuie sa fie dezvoltarea comerţului cu pieţele emergente – Germania se bucură deja de o creştere substanţială a exporturilor de bunuri de capital către China şi alte zone, însă celelalte ţări nu pot spune asta. Este o provocare în principal pentru Italia şi Spania, dar vor urma şi alţii.

Pe de altă parte, Germania ar putea fi nevoită să accepte salarii şi inflaţie internă crescută pentru a-şi asigura o competitivitate continuă la periferia Uniunii Europene. Acest lucru a fost acceptat ca o soluţie pe termen scurt în Germania, dar este încă nesigur cât de durabil va fi.

Pe cât de importantă este rezolvarea problemelor zonei Euro pe termen scurt, cei care definesc politicile publice nu trebuie să piardă din vedere problemele fundamentale pe termen lung. Europenii vor trebui să analizeze atent viitorul lor economic, chiar şi după încheierea acestei perioade de incertitudine, când se va reveni la o oarecare stabilitate. Productivitatea în majoritatea Europei este în urmă faţă de cea a altor regiuni din lume, iar acest lucru, combinat cu existenţa unei populaţii îmbătrânite, ridică nişte întrebări serioase.

Unde se află România?
Peste 70% din exporturile româneşti sunt adresate pieţelor din UE, iar criza din zona Euro indică perspective slabe pentru creşterea valorii nominale a acestora pe termen scurt. De aceea, orice creştere economică a ţării din următoarele trimestre se va baza probabil pe cererea internă. Cheltuielile de consum cel mai probabil se vor restrânge pe măsură ce populaţia va încerca să descarce din povara datoriilor. Acest lucru va fi contrabalansat de creşterea venitorilor reale pe fondul scăderii inflaţiei şi al planurilor Guvernului de a creşte salariile bugetare. Rezultatele care reies din modelarea EEF pentru România indică o creştere a cererii interne de 1.3% în 2012 şi de 2.8% în 2013. Mai mult decât atât, EEF arată că investiţiile ar putea reprezenta un stimul important al creşterii în România, deoarece ţara are nevoie de modernizarea infrastructurii publice.

Despre Ernst & Young Eurozone Forecast
Prognozele şi analizele prezentate de Ernst & Young Eurozone Forecast se bazează pe modelul Băncii Centrale Europene (BCE) pentru economia zonei Euro. Acest model înglobează cele mai avansate teorii şi tehnici economice şi este folosit de BCE pentru a realiza prognozele sale trimestriale pentru zona Euro.

Despre Ernst & Young
Ernst & Young este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 152,000 de angajaţi în 700 de birouri din 140 de ţări şi venituri de aproximativ 22.9 miliarde dolari în anul 2011. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le acordăm clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, Ernst & Young este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 460 angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com.

.

Cuvinte cheie:  Ernst&Young  previziuni  euro 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.