Un nou Vicepreşedinte şi Director General pentru GlaxoSmithKline România

13 ianuarie 2009, 11.47 - Afaceri   Sănătate  

Bucureşti - 13 ianuarie 2009 - David Lechleiter, Vicepreşedinte şi Director General al GlaxoSmithKline (GSK) România a fost numit Vicepreşedinte Vaccinuri şi Operaţiuni Comerciale în cadrul GlaxoSmithKline Franţa. În locul său, a fost numit Patrick Desbiens, în prezent, Director Operaţiuni Comerciale Quebec,GSK Canada, care va prelua funcţia de Vicepreşedinte şi Director General al GSK România, începând cu luna ianuarie 2009.
David Lechleiter a petrecut doi ani în România la conducerea GSK, urmând să preia un mandat foarte important în Franţa, unde va fi responsabil de vastul portofoliu de vaccinuri al GSK, întruna dintre cele mai dezvoltate pieţe europene.
“Am intâlnit, în România, foarte mulţi oameni bine pregătiţi şi pasionaţi de munca lor, care mi-au făcut misiunea mai uşoară. Sunt mândru de echipa pe care am creat-o şi de rezultatele noastre şi cred că România este o ţară cu mult potenţial în care GSK va continua să investească” a mai spus David Lechleiter. Succesorul său la conducerea GSK România, Patrick Desbiens are o cariera de peste 12 ani în GSK Canada, unde a ocupat, de-a lungul timpului, mai multe funcţii de conducere, acoperind arii foarte diverse: comunicare, marketing, vânzări şi relaţii guvernamentale. “Sunt foarte bucuros că am ocazia să conduc filiala GSK din România. În Canada există o comunitate de români foarte puternică şi mă bucur că voi avea ocazia să aflu mai multe despre români, la ei acasă. Cu ocazia primei mele vizite în România am fost impresionat de voinţa românilor de a avea o economie puternică, de motivaţia, spiritul antreprenorial şi pasiunea românilor şi de parteneriatul cu comunitatea pe care îl are GSK în România. Deşi piaţa din România difera din multe puncte de vedere de cea canadiană, există similarităţi pe baza cărora vom putea combina cele mai bune practici din cele doua ţări”, a declarat Patrick Desbiens. Până la sfârşitul anului, David Lechleiter va coordona atât activitatea GSK România cât şi pe cea a diviziei de vaccinuri din Franţa.
Patrick Desbiens se va muta în România în ianuarie 2009 şi va locui la Bucureşti.
GlaxoSmithKline - una dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume, al cărei portofoliu are la bază o substanţială activitate de cercetare şi dezvoltare. GlaxoSmithKline se dedică îmbunătăţirii calităţii vieţii umane, ajutând oamenii să realizeze mai multe, să se simtă mai bine şi să trăiască mai mult.

Communications Manager Liana Rusu 021 302 8 208

GlaxoSmithKline (GSK)SRL
Opera Center 1
Str. Costache Negri nr 1-5
Sector 5 Bucuresti, Romania

J40/6228/2001, C.I.F. RO7938152

Cuvinte cheie:  GSK  director general  farmaceutic 

Imagini

Un nou Vicepreşedinte şi Director General pentru GlaxoSmithKline România

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.