ASKLEPIOS Multimodality Course 2012 s-a încheiat. Vă aşteptăm la următoarea ediţie, în 2013!

Bucureşti - 22 mai 2012 - În perioada 18-19 mai 2012, în cadrul Facultăţii de Medicină Generală UMF “Carol Davila” din Bucureşti a avut loc Cursul ESOR - ASKLEPOIS Multimodality dedicat medicilor specialişti radiologi din sistemul public şi privat şi rezidenţilor radiologi de an terminal, curs organizat de European School of Radiology (ESOR) în parteneriat cu Euromedic International.

Pe durata celor două zile de desfaşurare a evenimentului, cei 75 de participanţi, care au ocupat integral locurile disponibile pentru acest curs, au luat parte la sesiuni de comunicare şi workshopuri în care au fost prezentate cazuri extrem de interesante şi care s-au pretat la discuţii interactive profesor-cursanţi.

Manifestarea ştiinţifică a fost onorată de prezenţa unor specialişti de referinţă, care au acoperit o varietate de subiecte imagistice într-o manieră clară, didactică şi cu o iconografie de excepţie, lectorii fiind reprezentanţi de vârf ai imagisticii europene: Prof. Dr. A. Palko (Szeged Ungaria), Prof. Dr. F. Fellner (Linz Austria), Prof. Dr. Spyros Yarmenitis (Atena, Grecia), Prof. T. Tot (Upsala, Suedia), Prof. Ruzsica Maksimovic (Belgrad, Serbia), Dr. N. Papanicolaou (Heraklion, Grecia), Dr. R. Capsa (Bucureşti, România), Dr. Carmen Ayuso (Barcelona, Spania), Dr. Rosemarie Forstner (Salzburg, Austria).

În concluzie, ASKLEPIOS Multimodality Course, care face parte dintr-un amplu proiect al ESOR de instruire a medicilor radiologi din Europa, susţinut constant de către Euromedic International, a fost o reusită din toate punctele de vedere.

Conf. Dr. Ioana Lupescu

UMF Carol Davila, Radiologie şi Imagistică Medicală Fundeni

Despre Euromedic International

Grupul Euromedic International este cel mai mare investitor şi operator în cadrul Parteneriatelor Public Privat (PPP) în domeniul sănătăţii din Europa, reunind peste 6.500 de profesionişti în domeniul medical.

Compania operează 159 de centre în cincisprezece ţări: Polonia, Ungaria, România, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Grecia, Italia, Turcia, Republica Cehă, Federaţia Rusă, Portugalia, Irlanda, Lituania, Bulgaria şi Elveţia.

În România, Grupul Euromedic este prezent prin reţeaua de centre de diagnostic imagistic de înaltă performanţă, imagistică hibridă (PET-CT) şi medicină nucleară "Euromedic România" (www.euromedic.ro) la Arad, Bucureşti, Constanţa, Deva, Focşani, Iaşi, Medgidia şi Petroşani.

.

Cuvinte cheie:  Cursul ESOR  ASKLEPOIS Multimodality  facultate  medicină   

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.