Impozitarea indirectă folosită ca sursă de acoperire a deficitelor, dar şi de creştere economică

Bucuresti - 05 aprilie 2012 - Impozitarea indirectă a devenit din ce în ce mai importantă în planificarea fiscală şi creşterea veniturilor bugetare, pe măsură ce guvernele din întreaga lume încearcă să-şi acopere deficitele, fără sa limiteze însă creşterea economică. Fie că este vorba de creşterea TVA sau de extinderea acesteia asupra unor operaţiuni care au fost anterior scutite, autorităţile sunt mult mai ingenioase în abordarea impozitelor indirecte. Companiile, la rândul lor, sunt din ce in ce mai îngrijorate privind noile impozite indirecte care ar putea fi aplicate în viitor.

Philip Robinson, Global Indirect Tax Leader Ernst & Young explică: „Următoarele 12 luni se vor dovedi decisive, pe măsură ce guvernele din întreaga lume continuă să practice impozitarea indirectă a consumului pentru reechilibrarea bugetelor şi pentru finanţarea reformelor fiscale din alte domenii. Taxarea consumului unor bunuri specifice, precum cele din domeniile energiei, transportului aerian, taxele asupra emisiilor de carbon, sau accizele la alcool şi tutun, au avut de asemenea impact asupra comportamentului consumatorului.”

„Mai mult decât atât, mulţi dintre cei care dezvoltă politicile fiscale se aşteaptă ca impozitele indirecte să fie principala sursă de venituri suplimentare până anul viitor, în timp ce directorii de taxe şi contribuabilii văd taxele indirecte ca o sursă semnificativă de risc. Am identificat, spune acesta în continuare, şase tendinţe cheie care oferă o înţelegere profundă a implicaţiilor acestor politici de impozitare indirecta asupra companiilor cu operaţiuni globale”.

1. Creşterea TVA / GST[1]

Trecerea de la impozitele directe la cele indirecte se derulează de câţiva ani la nivel global. In Europa, unde un număr de ţări se confruntă cu urmările crizei financiare, au existat cele mai importante majorări ale TVA, cea mai importanta creştere la nivel global, de 27%, înregistrându-se în Ungaria. O altă tendinţă se referă la faptul că multe ţări cresc nivelurile până acum scăzute ale TVA sau scot anumite bunuri şi servicii de sub incidenţa cotei de impozitare mai reduse. Creşterea cotelor antrenează şi o creştere a costurilor operaţionale pentru companiile care nu deduc TVA / GST în întregime, precum băncile sau companiile de asigurări. Ţările care au crescut TVA în acest an (începând cu 1 ianuarie 2012) sunt Irlanda, de la 21% la 23%, şi Cipru de la 15% la 17%.

2. Extinderea bazei TVA / GST

Gama bunurilor şi serviciilor care fac obiectul impozitării indirecte este în extindere, mai ales în economiile emergente, cum sunt cele din Africa şi India. Acest fapt este realizat în general prin restricţionarea sau eliminarea scutirilor de taxe şi a cotelor reduse de impozitare. Produse cum sunt alimentele de bază, ziarele sau apa menajeră sunt de cele mai multe ori scutite de TVA. Cu toate acestea, s-au produs schimbări importante în politica fiscală din anumite ţări, unde foarte multe dintre aceste produse sunt introduse în sistemul fiscal. Impactul taxării acestor bunuri, împreună cu eliminarea ratelor scăzute de impozitare, va fi cu siguranţă resimţit la nivelul consumatorului şi în sectoare cheie, precum procesarea hranei, industria farmaceutică şi turism.

3. Nuanţarea sistemului de taxare a consumului

Multe ţări sunt în plin proces de nuanţare a sistemului de impozitate indirectă, fapt vizibil mai ales în pieţele emergente, inclusiv India şi China. Reformarea sistemului este constantă, chiar şi în economiile dezvoltate, precum Uniunea Europeană, pe măsură ce ţările caută să simplifice sistemele fiscale pentru a combate frauda.

4. Accent mai mare pe conformitate şi pe limitarea evaziunii fiscale

Administraţiile fiscale din întreaga lume se concentrează tot mai mult asupra conformităţii cu taxele indirecte şi asupra aplicării acestora. In consecinţă, multe ţări extind obiectul sancţionării taxelor indirecte, concomitent cu majorarea sancţiunilor. In ţări precum Olanda, România, Slovacia şi Marea Britanie au fost adoptate noi regimuri dure de sancţiuni şi amenzi mai mari pentru întârzierea în depunerea declaraţiilor de TVA, pentru plata întârziată a TVA şi pentru erori de calcul. In acelaşi timp, autorităţile fiscale şi-au intensificat activităţile de control pentru a detecta evaziunea şi abuzurile fiscale, şi pot fi astfel percepute ca fiind mai agresive.

5. Creşterea continuă a accizelor

Accizele continuă să crească şi noi impozite au fost introduse în multe părţi ale lumii, în principal pentru că aceste taxe sunt privite ca un instrument de ghidare a consumului şi de influenţare a comportamentului consumatorilor. Este posibil ca noi taxe, precum cele pe fast-food si pe emisii de carbon să fie introduse în continuare, sau ca baza de impozitare să fie lărgită pentru a cuprinde sectorul public de sănătate şi cel energetic. Trei grupe de produse vor fi cel mai probabil accizabile la nivel global: băuturile alcoolice, produsele petroliere şi cele din tutun.

6. Reducerea taxelor vamale prin creşterea comerţului liber

Taxele vamale au fost cândva principala sursa de venit pentru majoritatea ţărilor, însă evolutia comerţului global şi eforturile unor organizaţii precum Organizaţia Mondială a Comerţului au dus la o continuă reducere a taxelor vamale. Aceasta tendinţă continuă la nivel mondial pe măsură ce ţările sunt tot mai interconectate prin acorduri de liber schimb şi prin acorduri comerciale preferenţiale. Cu toate acestea, venitul total în termeni absoluţi din taxele vamale este în creştere datorită unui volum mai mare a comerţului transfrontalier. Astfel, în China, veniturile din taxele vamale a crescut cu 29% faţă de anul 2010.

Unde este România in acest peisaj?

“Cele mai multe dintre tendinţele cheie identificate de cercetarea noastră la nivel global au fost şi vor fi vizibile şi pe piaţa românească. Să ne amintim doar de creşterea TVA la mijlocul anului 2010, de la 19% la 24%, sau de amendamentele aduse legislaţiei româneşti privind TVA începând cu 1 ianuarie 2012 menite să combată mai bine evaziunea fiscală. Trecerea de la taxele directe la cele indirecte este un fenomen natural, care ar trebui să crească în timp, dat fiind colectarea mai uşoară a taxelor indirecte si nevoia de lichidităţi la bugetul de stat. Această schimbare de abordare este uşor observabilă în domeniul consultanţei fiscale, unde solicitările de asistenţă privind TVA din partea clienţilor au crescut constant în ultimii ani. In prezent, când ne întâlnim cu un client, subiectul TVA ocupă cea mai mare parte a discuţiei. Există două motive pentru această tendinţă: criza a subliniat rolul vital al lichidităţii, iar TVA este de cele mai multe ori o chestiune de lichiditate; în al doilea rând, situaţiile financiare şi declaraţia de impozit pe profit pot indica pierderi importante, dar TVA tot trebuie plătită”, spune Jean-Marc Cambien, Partener Impozite Indirecte în cadrul departamentului de Asistenţă fiscală, Ernst & Young România.

Despre Ernst & Young

Ernst & Young este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 152.000 de angajaţi în 700 de birouri din 140 de ţări şi venituri de aproximativ 22,9 miliarde dolari în anul 2011. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le acordăm clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, Ernst & Young este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 450 angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com

.

Cuvinte cheie:  Ernst & Young  impozitare  indirecta 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.