AJOFM Ilfov: Avantajele noilor reglementari privind ucenicia la locul de muncă

11 ianuarie 2012, 12.05 - Administraţie Publică   Social  

Bucureşti - 11 ianuarie 2012 - La începutul lunii decembrie 2011, Guvernul a aprobat Hotărârea nr. 1212 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, norme aprobate prin H.G.R. nr. 234/2006.

Astfel, potrivit noilor reglementări, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale îşi propune să îi ajute, prin obţinerea unei calificări, pe tinerii cu vârsta între 16 şi 25 de ani, nevoiţi să se adapteze unui context economic din ce în ce mai dificil.

Ucenicia la locul de muncă este soluţia pentru adaptarea formării profesionale la nevoile reale ale angajatorilor cu scopul ca aceasta să corespundă mai îndeaproape necesităţilor de pe piaţa forţei de muncă pentru a se putea ajunge, pe termen lung, la rezultate durabile privind ocuparea forţei de muncă.

Prin contractul de ucenicie, tinerii pot obţine un loc de muncă cu o durată între un an şi 3 ani. Perioada de probă la care poate fi supus ucenicul nu poate fi mai mare de 30 de zile. Angajatorul trebuie să-i asigure ucenicului o pregătire teoretică (care este inclusă în programul normal de lucru) şi practică sau numai pregătire practică. La finalul colaborării, angajatorul este obligat să înscrie ucenicul la un Centru Autorizat de Evaluare şi Certificare a Competenţelor Profesionale, unde acesta primeşte un atestat. Toate costurile de evaluare sunt suportate de angajator. De asemenea, acesta trebuie să organizeze evaluarea într-un centru autorizat cu cel puţin 45 de zile înainte de data încetării contractului.

Salariul de bază lunar stabilit prin contractul de ucenicie la locul de muncă este cel puţin egal cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, la un program normal de lucru de maximum 8 ore/zi, în regim de maximum 5 zile pe săptămână.

Nu trebuie omis faptul că legea prevede posibilitatea ca la încheierea contractului de ucenicie, părţile să convină ca, la încetarea acestuia, activitatea să poată continua, prin încheierea unui contract individual de muncă, pentru exercitarea ocupaţiei în care ucenicul va fi calificat.

Principalul avantaj pentru angajator este faptul că primeşte lunar o sumă egală cu 60% din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă prevăzut de Legea nr. 76/2002 (în prezent este în cuantum de 500 de lei). Prin urmare, angajatorul va primi 300 de lei lunar, pe durata contractului.

Totodată, noile norme simplifică procedurile pentru angajatori. Dacă prin vechea legislaţie, exista obligaţia unor autorizaţii speciale la încheierea acestor contracte, precum şi dovada atestatului în cazul maiştrilor de ucenicie, în prezent nu mai există obligaţia autorizării angajatorilor. În plus, coordonatorul ucenicului (fostul maistru) nu mai are obligaţia obţinerii atestatului, fiind suficientă experienţa profesională de minimum 5 ani în ocupaţia pentru care se organizează programul de ucenicie.

Ocupaţiile pentru care se poate organiza ucenicia la locul de muncă sunt cele cuprinse în Clasificarea Ocupaţiilor din România.

DIRECTOR EXECUTIV
IULIAN GAVRILESCU

.

Cuvinte cheie:  AJOFM Ilfov  reglementări  ucenicie 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.