Daimler Financial Services construieşte pentru o familie defavorizată din Oarja

13 noiembrie 2008, 12.37 - Social  

Bucureşti - 13 noiembrie 2008 - Piteşti – 13 noiembrie 2008

O echipă mixtă formată din angajaţi Daimler Financial Services din România, Ungaria şi Germania voluntariază pe şantierul Habitat for Humanity pentru o familie defavorizată din localitatea Oarja –Piteşti, judeţul Argeş.

Cei 50 de voluntari se află pentru prima oară pe un şantier alături de organizaţia non-profit Habitat for Humanity România. Proiectul de voluntariat face parte din programul social „Day of Caring”, program celebrat anul acesta pentru a treia oară de către Daimler Financial Services. De data aceasta, angajaţii Daimler întind o mână de ajutor unei familii nevoiaşe din Oarja, Piteşti.

Familia Bădoi are o fetiţă de doi anişori şi doi gemeni, în vârstă de un an. De când s-au căsătorit, Marius şi Ionela au stat împreună numai în chirie sau în locuinţa devenită neîncăpătoare a parinţilor, alături de cei patru fraţi ai Ionelei. Marius lucrează într-un depozit de marfă iar soţia sa are grijă de cei trei copii. La sfârşitul fiecărei săptămâni, cei doi soţi lucrează cu familia la câmp. Din cauza veniturilor mici, cei doi tineri nu pot oferi fără ajutor un trai decent copiilor lor.

„Locuinţa nu este un lux – este o necesitate pentru orice viaţă normală. Doar o locuinţă simplă, curată şi decentă, un loc pe care să-l poţi numi „acasă” îţi va da liniştea şi siguranţa necesară dezvoltării şi construirii vieţii tale. De aceea Habitat for Humanity România desfăşoară o activitate atât de susţinută în direcţia eliminării locuirii sărăcăcioase. Iar motorul acestei activităţi de suţinere socială este pe de o parte nevoia mare în care se află încă mulţi oameni năpăstuiţi de soartă, dar pe de altă parte, motivaţia vine şi din deschiderea şi altruismul pe care Habitat l-a găsit la companiile partenere care au decis să ne ajute în misiunea noastră. Mulţumim Daimler Financial Services pentru că a înţeles să ajute în modul cel mai direct şi creştin cu putinţă: prin voluntariatul depus în sprijinul familiilor nevoiaşe. Împreună cu ele şi alături de Habitat, Daimler Financial Services construieşte nu doar o casă, ci clădeşte speranţa unei vieţi binecuvântate,” a spus Emil Olteanu, director executiv al Habitat for Humanity România.


Parte a grupului auto Daimler, compania Daimler Financial Services AG oferă împrumuturi, contracte de leasing şi soluţii de asigurări pentru persoane fizice şi juridice, pentru achiziţionarea de autoturisme şi autovehicule utilitare noi şi rulate. Furnizorul internaţional de servicii financiare al grupului Daimler are aproximativ 7.200 de angajaţi, fiind reprezentat în peste 40 de ţări. Sub numele de marcă de Mercedes-Benz Financial Services, compania şi-a inceput activitatea din septembrie şi la Bucuresti. Centrele autorizate Mercedes-Benz din România pot furniza acum clienţilor lor o gamă largă de servicii financiare, sub aceeaşi umbrelă. Daimler Financial Services are filiale în Europa Centrală şi de Est, în Polonia, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Croaţia şi Rusia. Odată cu noua sa ofertă de servicii financiare în România, Daimler Financial Services AG îşi extinde şi mai mult prezenţa pe glob.

Habitat for Humanity este o mişcare creştină non-profit, dedicată eliminării condiţiilor improprii de locuit şi lipsei de adăpost din întreaga lume. Organizaţia caută să facă din adăpostirea în condiţii adecvate şi accesibile ca preţ, o problemă de conştiinţă şi de acţiune. În România, Habitat există din 1996 şi construieşte pentru familiile nevoiaşe în toată ţara. Până în prezent peste 1200 de familii din România au fost ajutate să locuiască în condiţii decente. Dintre acestea, 550 de familii afectate de inundaţii au beneficiat de sprijinul Habitat for Humanity în ultimii 3 ani

Păcuraru Petruţa – coordonator comunicare Habitat for Humanity Romania 0728979939

Cuvinte cheie:  şantier  Habitat for Humanity  Daimler Financial Services  

Imagini

Daimler Financial Services construieşte pentru o familie defavorizată din Oarja
Daimler Financial Services construieşte pentru o familie defavorizată din Oarja

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.