BASF lansează o platformă educaţională online – Cea mai interesantă lecţie de chimie - www.chemgeneration.com

17 noiembrie 2011, 11.21 - Educaţie / Cultură   IT&C   Evenimente  

Bucureşti - 17 noiembrie 2011 - Parte a evenimentelor organizate cu ocazia celebrării Anului Internaţional al Chimiei – după cum a fost declarat 2011 de către UNESCO – BASF împreună cu cele mai reprezentative instituţii educaţionale din România lansează www.chemgeneration.com.

Chemgeneration.com reuneşte ştiri despre cele mai recente evenimente din lumea chimiei, precum şi informaţii despre cele mai importante personalităţi şi inovaţii ce au marcat evoluţia acestui domeniu.

Platforma a fost lansată pentru a sărbători anul 2011, declarat de UNESCO Anul Internaţional al Chimiei şi pentru a marca împlinirea a 100 de ani de la decernarea Premiului Nobel cercetătoarei Marie Curie.

„Chemgeneration.com a fost creat pentru a facilita accesul tinerilor la informaţii din domeniul chimiei, pentru a le stimula interesul faţă de această disciplină şi pentru a-i promova pe cei care fac performanţă în acest domeniu. Chimia este prezentă pretutindeni în viaţa noastră şi de aceea este necesar să o cunoaştem şi să o înţelegem”, a declarat Luminiţa Teodorescu Director General BASF România.

Chemgeneration.com oferă, într-un limbaj accesibil, o perspectivă detaliată asupra parcursului chimiei în istorie, exemple de chimie aplicată în diverse alte domenii şi oportunitatea de a arunca o privire în viitorul apropiat. Cu ajutorul conţinutului multimedia – ilustraţii interactive, jocuri şi aplicaţii de ultimă oră – platforma a fost construită pentru a încuraja noile generaţii de elevi şi studenţi să pătrundă în universul chimiei.

Site-ul are ca punct central capitolul „Evenimente importante în domeniul tehnologiei”, capitol ce demonstrează rolul important jucat de chimie în cadrul majorităţii industriilor de-a lungul ultimelor decenii. Vizitatorii pot să afle mai multe informaţii despre viaţa şi activitatea chimistei Marie Curie sau despre activitatea chimiştilor români Alexandru Balaban sau Costin Neniţescu.

Modulul de vizionare 3D a moleculelor permite vizualizarea în detaliu a elementelor care construiesc şi formează lumea noastră.

Scopul principal al site-ului este să rămână un punct de informare de referinţă şi după Anul Internaţional al Chimiei şi să fie o sursă educaţională utilă, dar şi o platformă de promovare pentru elevi, studenţi şi toţi cei pasionaţi de chimie.

Pentru dezvoltarea platformei în România, BASF are alături parteneri de prestigiu precum: Societatea de Chimie din România, Universitatea Politehnică Bucureşti – Facultatea de Chimie Aplicată şi Stiinţa Materialelor, Universitatea Bucureşti – Facultatea de Chimie, Universitatea Babeş Bolyai – Facultatea de Chimie şi Inginerie Chimică, UEFISCDI – Uniunea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării şi Societatea de Inginerie Chimică – filiala Cluj.

DESPRE BASF

BASF este lider mondial în domeniul industriei chimice: „The Chemical Company". Portofoliul său cuprinde o gamă largă de produse, de la substanţe chimice de bază, produse pentru industria materialelor plastice, produse de performanţă, până la produse chimice pentru agricultură, produse de sinteză fină, precum şi petrol şi gaze. Partener de încredere al tuturor sectoarelor industriale, BASF participă la creşterea succesului clienţilor săi. Cu produsele sale de mare valoare şi sistemul inteligent de soluţii, BASF are un rol important în găsirea soluţiilor la problemele globale precum protecţia mediului, folosirea eficientă a resurselor energetice, nutriţie şi mobilitate. BASF a realizat vânzări de peste 63,9 miliarde de EURO în 2010 şi are aproximativ 109.000 de angajaţi. Acţiunile BASF sunt listate la bursele de mărfuri din Frankfurt (BAS), Londra (BFA) şi Zurich (AN). Informaţii suplimentare sunt disponibile pe internet la www.basf.com sau la sectiunea de Social Media http://newsroom.basf.com

Anca Manea
Tel: +40 741. 199.877
Fax: + 021 411 50 41
anca.manea@premiumpr.ro
Daniela Avarvare
Tel: +40 21 520 90 43
Fax: +40 21 520 90 99
daniela.avarvare@basf.com

http://www.chemgeneration.com/

Cuvinte cheie:  BASF  lansare  platformă educaţională  online  lecţie chimie 

Imagini

BASF lansează o platformă educaţională online – Cea mai interesantă lecţie de chimie -  www.chemgeneration.com

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.