Caravana “Săptămâna Egalităţii de Şanse” ajunge la Buzău

03 noiembrie 2011, 03.52 - Media / Publicitate   Social  

Bucureşti - 03 noiembrie 2011 - În perioada 7-11 noiembrie continuă în regiunea Sud-Est dezbaterile pe tema combaterii discriminării din cadrul “Săptămânii Egalităţii de Şanse”.

După prima întâlnire cu publicul din Regiunea Vest, la Timişoara, “Săptămâna Egalităţii de Şanse” se mută la Buzău unde va găzdui ateliere de lucru, dezbateri şi mese rotunde ce vor reuni autorităţi publice, angajatori, societatea civilă şi publicul larg în scopul susţinerii egalitatii de şanse şi gen la angajare. Unul dintre cele mai importante evenimente este Târgul ofertelor de muncă pentru şanse egale, unde cei aflaţi în cautarea unui loc de muncă se vor putea întâlni cu angajatorii din regiune, totul pentru a asigura un climat sigur, competent şi durabil pe piaţa muncii din România.

Activităţile vor avea loc ăn incinta Hotelului Crâng, Str. Spiru Haret, Nr. 6 iar Targul ofertelor de muncă pentru şanse egale va avea loc în incinta Prefecturii Buzău, B-dul. N. Bălcescu nr.48.

Agenţia de comunicare MEDIA ONE în parteneriat cu MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE, FUNDAŢIA PESTALOZZI şi PROVINCIA di PERUGIA, ITALIA a lansat caravana „Săptămâna Egalităţii de Şanse” care este un eveniment intinerant al proiectului Ş.A.N.S.A. ce va poposi în fiecare dintre cele opt regiuni de dezvoltare ale României. În anul 2011, caravana „Săptămâna Egalităţii de Şanse” se va mai opri la Suceava (Regiunea Nord-Vest) în perioada 14 - 18 noiembrie şi continuând cu Ploieşti (Regiunea Sud-Muntenia) în perioada 21-25 noiembrie.

Evenimentele continuă şi în prima parte a anului 2012 pentru a oferi tuturor locuitorilor ţării şansa de a se implica activ în iniţiativa lansată de partenerii proiectului.

Demersul îşi propune o mai bună informare a populaţiei cu privire la principiul egalităţii de şanse şi pericolul discriminării, stimularea dezbaterilor asupra mijloacelor de creştere a accesului la condiţii egale de muncă şi participare socială prin combaterea stereotipurilor, cât şi furnizarea de sprijin instituţional pentru dezvoltarea activităţii factorilor interesaţi în problematica egalităţii de şansă şi gen.

Proiectul POSDRU/97/6.3/S/63743 cu titlul “Campanie naţională de conştientizare publică privind egalitatea de gen şi de şanse pe piaţa muncii şi sprijin instituţional pentru dezvoltarea activităţii factorilor interesaţi în problematica egalităţii de şansă şi gen – „Ş.A.N.S.A” este cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară: 6. Promovarea incluziunii sociale, Domeniul major de intervenţie: 6.3. „Promovarea egalităţii de şanse pe piaţa muncii”, beneficiar fiind agenţia de comunicare Media One.

Media One se clasează printre primele agenţii integrate de consultanţă în comunicare din România. Având o prezenţă pe piaţă de peste şaptesprezece ani, Media One deţine o experienţă solidă în dezvoltarea şi derularea de proiecte integrate de informare şi conştientizare pentru clienţi instituţionali şi privaţi. www.mediaone.ro

Contact:
Ruxandra Baker
021 315 05 16
sansa@sansa.info.ro

http://www.mediaone.ro/

Cuvinte cheie:  MEDIA ONE  caravană  combatere discriminare 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.