AFI PALACE COTROCENI MEGA FUN A ÎNREGISTRAT AFACERI ÎN CREŞTERE CU 30% PENTRU LUNILE DE VARĂ

19 septembrie 2011, 03.53 - Afaceri  

Bucureşti - 19 septembrie 2011 - AFI Palace Cotroceni, cel mai mare centru comercial şi de distracţii din Europa de Est, a înregistrat în lunile iunie şi iulie afaceri în creştere cu aproximativ 30%, de 27,5 milioane de euro, comparativ cu aceleaşi luni ale anului 2010. Aceeaşi creştere se menţine şi pentru luna august.

În ceea ce priveşte traficul, de la începutul lui iulie centrul comercial a înregistrat peste 55.000 de vizitatori pe zi de luni până joi, în week-end depăşind 75.000 de vizitatori pe zi, ajungând la un trafic total de 2 milioane de vizitatori lunar.

„Creşterile pe care le-am înregistrat în lunile de vară ne certifică faptul că avem o strategie de business diferită, aşa cum am demonstrat încă de la deschidere: un concept de marketing dinamic, un mix de activităţi şi chiriaşi excelent, focus pe satisfacerea consumatorului prin campanii şi promoţii, fapte concrete care au contribuit la depăşirea estimărilor de la începutul anului. Vom continua să îi surprindem pe cei care ne trec pragul şi în lunile de toamnă-iarnă, pentru care pregătim o serie de noutăţi”, a declarat Israel Visel, Mall Manager AFI Palace Cotroceni Mega Fun.

În momentul de faţă gradul de ocupare din AFI Palace Cotroceni este de 96%, realizarea unui mix de chiriaşi excelent fiind un proces continuu, cu permanente schimbări şi îmbunătăţiri.

În AFI Palace Cotroceni au fost inaugurate în prima parte a lunii septembrie o serie de magazine precum Tom Tailor (Casual si Denim), Le Cashmere Heritage, Republica del Gusto, Massimo Dutti Kids- primul magazin din Romania, Imaginarium, Meli Melo. La jumătatea lunii urmează, Pandora, Sunshine, Timberland, Sea Secret Spa, Dormeo. Oxette va fi prezent în mall din 30 septembrie, iar în prima zi din octombrie vor avea loc deschiderile: Calzedonia şi Loisir.

Despre Mega Fun

Amplasat la intersecţia dintre Bd. Vasile Milea şi Bd. Timişoara, Mega Fun oferă non-stop un mix de brand-uri şi activităţi de petrecere a timpului liber, adaptate dorinţelor fiecărui consumator: 250 de magazine; aproximativ 3.000 de locuri de parcare; un hypermarket Real deschis 24/7; 20 de săli decinema; primul IMAX din România; două cazinouri; un patinoar de aproximativ 1.000 mp - cel mai mare aflat în interior, deschis tot timpul anului; doua terenuri de joacă pentru copii; prima arenă de laser tag din ţară; bowling şi biliard; un spaţiu dedicat târgurilor tematice; hovercraft - mijloc de transport ce se deplasează pe orice tip de suprafaţă, un trenuleţ electric şi o pistă de karting.

Un alt aspect de interes al Mega Fun îl reprezintă programul său de funcţionare non-stop. Hipermarketul real este deschis 24 de ore pe zi, magazinele retailerilor până la miezul nopţii în zilele vineri, sâmbătă şi duminică, iar zona de fast food, restaurante şi atracţii până târziu în noapte.

Vizitatorii pot ajunge la Mega Fun cu toate mijloacele de transport public: cu metroul, autobuzul sau tramvaiul. Staţia de metrou cea mai apropiată de mall este Politehnica, iar autobuzele şi tramvaiele care au staţie în faţa mall-ului sunt: 137, 93, 71, respectiv liniile de tramvai 8, 25, 47, lista putând continua.

.

Cuvinte cheie:  AFI Palace Cotroceni  afaceri  crestere 

Imagini

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.