MedLife anunţă un program de investiții în valoare de peste 50 milioane euro, până în 2015

Bucureşti - 16 august 2011 - Proiectul de finanţare este sprijinit de International Finance Corporation, membră a Grupului Bancii Mondiale, Erste Group şi Banca Comercială Română, fiind una dintre cele mai mari investiţii în economie anul acesta

MedLife, cel mai mare operator de servicii medicale private din România, a încheiat astazi, alături de International Finance Corporation (IFC), membră a Grupului Bancii Mondiale, şi Erste Group împreună cu Banca Comerciala Romana (BCR), un contract de credit sindicalizat în valoare de 40 milioane euro. Fondurile oferite de International Finance Corporation, şi Erste Group împreună cu Banca Comercială Română, sunt parte a unui program de investiții care include şi fonduri individuale, în valoare totală de 52,1 milioane euro, care va fi derulat în intervalul 2011 – 2015.

Acordul de finanţare reprezintă un pas important în strategia de dezvoltare a MedLife şi stă la baza unui program de investiţii pentru extinderea operaţiunilor şi deschiderea de noi unităţi, atât în Bucureşti, cât şi în ţară.

“Aceast proiect finanţat de IFC şi Erste va permite MedLife să ofere mai multe servicii medicale în ţară, fiind un model prin care furnizorii de servicii medicale private preiau din efortul sistemului de stat, având şi un impact pozitiv asupra bugetului de asigurări de sănătate, prin economiile realizate”, a declarat Ana-Maria Mihăescu, Şefa misiunii International Finance Corporation (IFC) în România.

La sfârşitul programului de investiţii anunţat, MedLife va avea în portofoliu o reţea de 10 hyperclinici, 6 spitale de mari dimensiuni, 10 laboratoare, 12 farmacii.

“Oferim servicii medicale pentru un milion de oameni anual. Suntem onoraţi că, având sprijinul partenerilor noştri financiari, putem să concretizăm angajamentul MedLife de a extinde accesul la asistenţa de calitate pentru mult mai mulţi români. În contextul crizei din sistemul public de sănătate, succesul modelului privat poate deveni un reper şi un drum de urmat pentru reformarea serviciilor de sănătate. Considerăm că, la etapa actuală, sistemul privat este pregătit să ofere întreg suportul autorităţilor române pentru crearea unui nou cadrul legislativ în domeniul sănătăţii”, a declarat Mihail Marcu, Preşedinte CA MedLife.

“Proiectul MedLife a reprezentat o oportunitate excelentă de finanţare, având în vedere potenţialul sectorului de servicii medicale private şi viabilitatea investiţiilor planificate. Participarea în cadrul sindicalizării este susţinută direct de către banca mamă din Austria, Erste Group, ceea ce confirmă angajamentul Erste faţă de România şi faţă de finanţarea infrastructurii locale în domeniul sănătăţii. Banca Comercială Româna a acţionat, la nivel local, în calitate de intermediar al tranzacţiei realizând totodată structurarea finanţării şi procesul tehnic de evaluare (due-dilligence)”, a declarat Tobias W. Seiferth, Director Clienţi Internaţionali Mari în cadrul BCR.
Potrivit rezultatelor anunţate pentru primele şase luni, cifra de afaceri a MedLife a crescut cu 37% faţă de acceaşi perioadă a anului 2010, de la 17,35 milioane euro, la 23,8 milioane euro.
Despre International Finance Corporation, membru al Grupului Băncii Mondiale:
International Finance Corporation (IFC), membru al Grupului Băncii Mondiale, creează oportunități pentru ca oamenii să învingă sărăcia și să își îmbunătățească viața. Susținem creșterea economică durabilă în țările în curs de dezvoltare, sprijinind dezvoltarea sectorului privat, mobilizând capitalul privat și oferind servicii de consultanță și de diminuare a riscurilor pentru societăți comerciale și guverne. În anul fiscal 2010, IFC şi-a ajutat clienţii să creeze locuri de muncă, să respecte mediul înconjurător şi să sprijine comunităţile lor locale, realizând în acelaşi timp finanţări record de aproape $ 19 miliarde. Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați site-ul www.ifc.org.
Despre Banca Comerciala Romana şi Erste Group:

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, managementului activelor, pensiilor private, a băncilor de locuinţe şi a serviciilor bancare prin telefonul mobil. BCR este banca Nr.1 în România după valoarea activelor (peste 16 mld EUR), banca Nr.1 după numărul de clienţi şi banca Nr.1 pe segmentele de economisire şi creditare. BCR este cel mai valoros brand financiar din România, după gradul de încredere al clienţilor şi după numărul celor pentru care BCR este principală instituţie cu care fac banking.

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din Europa Centrală şi de Est. Mai mult de 50.000 de angajaţi deservesc peste 17 milioane de clienţi în cadrul a 3.200 de filiale din 8 ţări (Austria, Republica Ceha, Slovacia, România, Ungaria, Croaţia, Serbia şi Ucraina). La 30 iunie 2011, Erste Group deţinea active totale în valoare de 214,2 miliarde EUR, înregistrând un profit net de 496,3 milioane EUR şi un raport cost/venituri de 49.5%.

Despre MedLife:

MedLife activează pe piața din România din 1996, fiind cel mai mare operator privat de servicii medicale de pe piața locală.

Compania își desfășoară activitatea în 9 Hyperclinici din București, Timișoara, Brașov și Arad, 8 laboratoare proprii de analize, 28 de centre medicale generaliste în București și în țară, 7 centre cu specializare unică și în colaborare cu 135 clinici medicale partenere din toată țara.

Alături de Spitalul de Pediatrie MedLife, compania mai deține două spitale multidisciplinare, Life Memorial Hospital în București și MedLife-Genesys, în Arad. Acestea includ maternitate proprie și pot gestiona cazuri complexe de chirurgie.

Conform studiului internaţional realizat de Reader's Digest, MedLife este pentru al doilea an consecutiv cel mai de încredere brand în rândul românilor la categoria “Clinică Privată”, iar în ultimii trei ani, studiile de piaţă IMAS derulate la nivel naţional plasează constant MedLife drept brandul cu cea mai mare notorietate pe toate segmentele: spital privat, clinică-centru medical, laborator medical.

MedLife este compania cu cea mai mare cifră de afaceri pe aceste segmente în ultimii patru ani.

Pentru detalii suplimentare vă stăm la dispoziție:
Ina Bădărău
PR Coordonator
MedLife
GSM: 0756 56 56 37
mailto: ibadarau@medlife.ro
http://www.medlife.ro


http://www.medlife.ro/

Cuvinte cheie:  MedLife  credit  investitii 

Imagini

MedLife anunţă un program de investiții în valoare de peste 50 milioane euro, până în 2015
MedLife anunţă un program de investiții în valoare de peste 50 milioane euro, până în 2015

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.