Comunicat de presă

16 octombrie 2008, 09.40 - Media / Publicitate  

Bucuresti - 16 octombrie 2008 - BUCUREŞTI / 12:54, 10.09.2008

Cora Cluj-Napoca - Mariajul dintre retailerul francez si Mado Retail Promotion naste dupa nici un an o Hypertombola

MADO RETAIL PROMOTION ORGANIZEAZA ÎMPREUNĂ CU CORA CLUJ-NAPOCA HYPERTOMBOLA IERNII

Bucuresti, 2008-09-15. La un an de la semnarea parteneriatului dintre regia media Mado Retail Promotion şi Cora-Cluj Napoca, cele doua companii vor organiza o mare tombolă aniversară. Desfăşurată între 3 noiembrie şi 5 decembrie, aceasta va avea ca miză, pe lângă un autoturism (marele premiu), sute de vouchere de 50 si 30 de lei, centrale de apartament Vaillant si produse Meli Melo, valoarea insumata a premiilor acordate depasind 15.000 euro.

Hypertombola a fost gândită si ca un puternic vehicul de promovare pentru clienţii care au contractat sau vor contracta in perioada respectivă spaţii publicitare în cadrul Cora Cluj-Napoca. Aceştia vor beneficia de expunere în toate materialele si mediile premium de comunicare asociate acestui proiect, pentru care Cora Cluj-Napoca si Mado Retail Promotion au pus la bataie o suma generoasa.

Mado Retail Promotion marcheaza astfel un an de cand gestionează publicitatea in-store si outdoor din complexul comercial Cora Cluj-Napoca. Dupa trei luni de negocieri, in decembrie 2007 firma bucureşteană devenea prima regie de media din România ce administrează în regim de exclusivitate spaţiile publicitare aferente unui complex de tip hypermarket. Mado Retail Promotion a devenit astfel responsabilă cu promovarea spaţiilor de expunere disponibile în perimetrul hypermarketului şi integrarea acestora în proiectele şi campaniile clienţilor.

„Tombola este rodul muncii si colaborarii dintre cele doua companii pe parcursul unui an de zile, si a fost gandita ca o multumire adresata atat Clujenilor, clienti Cora, cat si partenerilor Mado Retail Promotion care ne-au sustinut in proiectele noastre publicitare” a declarat Stefan Birtalan, managing director Mado Group Romania.

„Cora Cluj apreciaza eforturile de administrare si promovare a spatiilor sale publicitare si sprijina in totalitate proiectele propuse de Mado Retail Promotion in vederea dinamizarii serviciilor de advertising oferite de hypermarket” a declarat Pascal Aigle, directorul Cora Cluj-Napoca.

Despre Mado Retail Promotion

Mado Retail Promotion ofera programe si instrumente de marketing tuturor jucatorilor pietei de modern trade - de la hypermarketuri la furnizorii acestora - menite sa creasca eficienta activitatilor de promovare si vanzari ale acestora. Activitatea Mado Retail Promotion se bazeaza pe un sistem eficient de colectare, integrare si analiza a informatiilor din piata si pe un portofoliu solid de parteneriate.

Compania este parte a Mado Group Romania, un concern de firme specializate în consultanta si servicii integrate de marketing, publicitate si vanzari pentru diverse sectoare economice. Grupul mai cuprinde companiile Mado Consulting Company, Print Division si Dynamic Promotion. Conform celor avansate de Stefan Birtalan, cifra de afaceri a grupului, preconizata pentru anul 2008, va fi de 700 - 800.000 Euro.

Ştefan Birtalan – Managing Director Mado Group

stefan.birtalan@madogroup.ro;

office@madogroup.ro

+ 4 0727 770 240


Cuvinte cheie:  tombolă  cora  mado retail promotion 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.