PREMIUL IRU PENTRU CEI MAI BUNI MANAGERI DIN TRANSPORTUL RUTIER INTERNATIONAL

05 iulie 2011, 04.17 - Afaceri   Auto   Evenimente   Mediu  

Bucureşti - 05 iulie 2011 - În cadrul Reuniunii Preşedinţiei IRU care a avut loc în acest an s-au decernat pentru prima dată Premiile IRU pentru cei mai buni manageri din transportul rutier.

Aceasta distincţie se acordă candidaţilor care au făcut dovada unui management de succes al societăţii de transport printr-o creştere exceptională a acesteia sau prin oferirea unor servicii de transport de înaltă calitate. Candidaţii sunt oameni instruiţi, continuu preocupaţi de formarea profesională a angajaţilor lor, atenţi la problemele mediului înconjurător şi dedicaţi sporirii securităţii rutiere, membrii loiali şi activi ai unei asociaţii profesionale de profil, de cel puţin 3 ani.

Sectorul transporturilor rutiere româneşti are doi laureaţi, în persoana domnilor ION POPA, Director general al SC TRANSPORT AUTO PLOIESTI 1 SA, respectiv DAN CÎRJALIU, Director general al SC MERCUR INTERNATIONAL SRL din Reşiţa.

Festivitatea de premiere organizată cu acest prilej de ARTRI împreună cu revista de profil « Mişcarea » a avut loc în data de 18 iunie a.c. la Slatina. Îndeplinirea celor zece criterii de selecţie, deloc simple, stabilite de IRU, nu a făcut decât să confirme încă o dată faptul că în transporturile româneşti există manageri valoroşi, capabili să obţină performanţe reale şi deosebite în acest domeniu.

Cu acest prilej, Secretarul general al Asociaţiei române pentru transporturi rutiere internaţionale, domnul Florinel Andrei, a declarat : «Acordarea celor două înalte distincţii reprezintă pentru ARTRI o dublă satisfacţie, ambele societăţi fiind membre ale asociaţiei de aproape două decenii – pe de o parte, iar managerii lor membrii ai Consiliului director în funcţiune. Nădăjduim – şi ne-am bucura, desigur – ca şi în anii următori membrii noştri şi managerii lor să beneficieze de înalta recunoaştere a organizaţiei mondiale a transporturilor rutiere.»

Contact: CRISTINA HATULESCU
ASOCIATIA ROMANA PENTRU TRANSPORTURI RUTIERE INTERNATIONALE
BD. MARASTI, NR. 25, BUCURESTI
TEL: 021.3194525
FAX: 021.3194807

http://www.artri.info/

Cuvinte cheie:  ARTRI  Premiile IRU  transport 

Imagini

PREMIUL IRU PENTRU CEI MAI BUNI MANAGERI DIN TRANSPORTUL  RUTIER INTERNATIONAL
PREMIUL IRU PENTRU CEI MAI BUNI MANAGERI DIN TRANSPORTUL  RUTIER INTERNATIONAL

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.