Ziua Internationala a Familiei celebrata de Reteaua Info-Sanatate prin revista "Familia Moderna

16 octombrie 2008, 09.47 - Sănătate  

Bucuresti - 16 octombrie 2008 - BUCUREŞTI / 18:51, 15.05.2008

Ziua Internationala a Familiei - 15 mai 2008, celebrata de Reteaua Info-Sanatate si Agentia Nationala pentru Protectia Familiei, prin revista "Familia Moderna"

In 15 mai este celebrata in toata lumea Ziua Internationala a Familiei. Anul acesta, Ziua Internationala Familiei se desfasoara sub egida „Tatal si familia: responsabilitati si provocari” si promoveaza abordarea moderna a familiei.

Editia speciala “Familia Moderna”, dedicata Zilei Internationale a Familiei apare intr-un tiraj de 30.000 de exemplare si se distribuie gratuit in spitalele si centrele medicale din toata tara, prin Reteaua Info-Sanatate.

„De-a lungul timpului, rolul tatalui in familie s-a schimbat. In familiile extinse, responsabilitatea pentru cresterea copiilor adesea apartine mai multor membri ai familiei. In multe societati, se dezvolta acum rolul tatalui, care devine implicat total si participa activ atat in educatia de zi cu zi a copilului cat si in sprijinirea dezvoltarii sale din punct de vedere afectiv”, declara cu ocazia Zilei Internationale a Familiei dl. Eric Olson, Coordonator al Departamentului dedicat Familiei, din cadrul Diviziei de Dezvoltare si Politici Sociale al ONU.

Mihaela Cristina Mostavi, preşedinta Agentiei Nationale pentru Protectia Familiei, atrage atentia cu acest prilej asupra cresterii violentei in familiile traditionale din Romania: “ Datele statistice ale Agentiei Nationale pentru Protectia Familiei au aratat o crestere a cazurilor de violenta in familiile cu conceptii traditionale, conceptii amendate de comunitatea internationala. Statutul superior al barbatului si legitimitatea folosirii violentei asupra femeii, copilului sau batranului, in baza acestui statut sunt atitudini depasite”.

Pe langa revista Familia moderna, in luna mai gasiti in Reteaua Info-Sanatate si revista Ingrijirea Corporala, cu un cover de exceptie: actrita Scarlett Johansson.

RETEAUA INFO-SANATATE este cea mai extinsa retea nationala de informare si promovare in spitalele si centrele de sanatate din Romania, cu 161 de locatii in peste 50 de orase din tara. In cadrul retelei se distribuie setul de reviste gratuite Info-Sanatate si materiale (fluturasi, pliante) din domeniul medical si educational, destinate publicului larg. Toate publicatiile si materialele informative distribuite sunt gratuite!

Setul de reviste de sanatate gratuite Info-Sanatate este format din titlurile: Sanatatea Copilului, Alimentatia Corecta, Psihosomatica, Raceala si Gripa, Ingrijirea Corporala, Terapii Alternative precum si din editii speciale pe diferite specializari: Alergiile, Sanatatea psihica, Stresul, Glandele endocrine.

Tirajul mediu lunar al setului de reviste Info-Sanatate este in medie intre 80.000-100.000 exemplare, iar revistele sunt auditate BRAT. Revistele apar cate doua titluri in fiecare luna si sunt realizate in colaborare cu medici specialisti din intreaga tara, sub coordonarea stiintifica a prof. univ. dr. Ioan Bradu-Iamandescu, presedintele Societatii Romane de Psihosomatica Aplicata si Medicina Comportamentala.

Din Reteaua Info-Sanatate fac parte spitale orasenesti, judetene si de specialitate (peste 40 de spitale de stat), policlinici de stat si private, centre medicale complexe, precum si retele nationale de clinici, inclusiv Medicover, Synevo, Medlife, Romar, ProVitam, ProMedical.

VIORICA MUNTEAN

Director Retea Nationala Info-Sanatate

Tel: 0730.188.187

E-mail: viorica@info-sanatate.ro


Cuvinte cheie:  familie  revistă  comunicat 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.