Ţuca Zbârcea & Asociaţii, trei premii pentru activitatea din 2010 în cadrul Galei ZF

Bucureşti - 25 mai 2011 - Ţuca Zbârcea & Asociaţii a câştigat premiul pentru cele mai mari venituri în 2010 şi alte două premii pentru tranzacţiile încheiate în zona agro şi FMGC, precum şi on-line.

Ţuca Zbârcea & Asociaţii a obţinut trei din cele 13 premii decernate în cadrul Galei Avocaţilor organizată de Ziarul Financiar marţi seară.

Astfel, firma a câştigat, pentru al doilea an consecutiv, premiul pentru cele mai mari venituri, care s-au cifrat la 22,4 milioane de euro în 2010.

Ţuca Zbârcea & Asociaţii şi-a adjudecat şi premiul pentru cea mai mare tranzacţie din zona agro şi FMGC, prin asistarea cu succes a grupului francez Sofiprotéol/Saipol în achiziţia Expur S.A, Urziceni, urmare a unei tranzacţii evaluate la 85 milioane de euro. Echipa de avocaţi implicată în acest proiect a fost coordonată de Florentin Ţuca, Managing Partner şi Cristian Radu, Managing Associate.

De asemenea, firmei i-a mai fost înmânat premiul pentru cea mai mare tranzacţie cu un site în 2010, respectiv pentru asistenţa acordată fondului de investiţii spaniol GED în achiziţia sistemului de rezervare on-line deţinut de Millennium Tour SRL, realizată prin intermediul unor cunoscute site-uri Internet precum paravion.ro, BileteLowCost.ro, HotelMania.ro, precum şi numele de domenii internaţionale ”paravion”. Echipa Ţuca Zbârcea & Asociaţii a fost coordonată de partenerii Ciprian Dragomir şi Silvana Ivan.

„Aceste premii le dedic în primul rând echipelor implicate în cele două tranzacţii, a căror finalizare cu succes a permis clienţilor noştri extinderea afacerilor pe piaţa locală”, a declarat Silvana Ivan, Partener al Ţuca Zbârcea & Asociaţii.

Gala Avocaţilor este un eveniment organizat de Ziarul Financiar pentru a celebra performerii anului 2010 pe piaţa avocaturii de afaceri. Un număr de 13 premii au fost acordate firmelor de avocatură care au contribuit la încheierea cu succes a unor tranzacţii importante în anul 2010 în domenii precum retail, imobiliare, energie, bănci-asigurări-fonduri de pensii, IT&C, servicii medicale, agro şi FMGC, on-line, dar şi acelor firme cu succese notabile în susţinerea antreprenoriatului autohton.

Despre Ţuca Zbârcea & Asociaţii:

Cu o echipă formată din 90 de avocaţi în cadrul biroului din Bucureşti, dintre care 21 sunt parteneri, Ţuca Zbârcea & Asociaţii operează un sediu secundar în Cluj-Napoca, care funcţionează în asociere cu Nistorescu, Şomlea & Asociaţii, cât şi un birou de reprezentanţă în Madrid, Spania. Totodată, firma a stabilit o colaborare strategică pe principiul „best friend” cu firma de avocatură Ţurcan Cazac, liderul pieţei de avocatură de business din Chişinău, Republica Moldova.

Ţuca Zbârcea & Asociaţii oferă asistenţă juridică în toate domeniile dreptului, fiind recomandată de prestigioase directoare internaţionale de specialitate pentru serviciile în domenii precum drept societar şi comercial, fuziuni, achiziţii / privatizări, litigii şi arbitraje internaţionale, energie şi resurse naturale, drept financiar-bancar etc.

Ţuca Zbârcea & Asociaţii a primit numeroase recunoaşteri şi distincţii pe plan local şi internaţional, fiind câştigătoarea premiului „Firma de Avocatură a Anului” în ultimii patru ani şi desemnată „Cea mai inovatoare casă de avocatură din Europa Continentală” de către Financial Times. De asemenea, firmei i-a fost acordată cea mai importanţă distincţie a directorului internaţional de specialitate Chambers Europe – premiul „Law Firm of the Year” (Chambers Europe Awards for Excellence 2010), precum şi cel mai important premiu regional atribuit de revista britanică The Lawyer – „Firma de Avocatură a Anului pentru Europa de Est şi Balcani” (The Lawyer European Awards 2010).

În ultimii ani, Ţuca Zbârcea & Asociaţii a fost inclusă pe lista celor mai buni angajatori din România, clasându-se pe primul loc în categoria IMM – „Best Employer in Romania 2009/10” – în cadrul studiului realizat de Aon Hewitt.

Portofoliul Ţuca Zbârcea & Asociaţii include numeroase companii naţionale şi multi-naţionale, importante instituţii financiare, precum şi autorităţi publice şi instituţii guvernamentale. Printre cei mai reprezentativi clienţi se numără: Erste Bank / Banca Comercială Română (BCR), OMV Petrom, CEZ, Rompetrol, ArcelorMittal, Carrefour, Romtelecom, Orkla Foods, Colgate Palmolive, GED Capital Development, Cadbury, Bursa de Valori Bucureşti, BRD-Groupe Société Générale, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Philip Morris, Alstom Transport, Siemens, Ericsson Telecommunications Romania, ING Real Estate etc.

.
http://www.tuca.ro/

Cuvinte cheie:  Ţuca Zbârcea & Asociaţii  premiu  gală 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.