Noaptea Muzeelor

Bucureşti - 13 mai 2011 - Noaptea Muzeelor este un eveniment iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi aflat deja la a şaptea ediţie. Evenimentul este patronat şi anul acesta de Secretarul General al Consiliului Europei şi, de asemenea, de UNESCO. În anul 2011 Noaptea Muzeelor este pentru prima dată patronată oficial și de ICOM(Consiliul Internațional al Muzeelor). În Europa aproape 3000 de muzee sărbătoresc evenimentul nocturn. În România sunt peste 40 muzee, la care s-a alăturat de anul trecut și Fundația Löwendal.

Expoziția găzduită de Fundația Löwendal, la sediul din București, str. P-ța Cantacuzino nr. 1, sector 2, consacrată scenografului George baron Löwendal la 114 ani de la naștere(10 mai 1897) – invită la redescoperirea unui artist vizionar, reflectând impactul operei sale nu doar în epocă, ci şi în contemporaneitatea începutului de mileniu 3.

Expoziția este deschisă în cadrul programului Noaptea Muzeelor, în intervalul orar: 18.00 - 02.00.

Între orele: 20.00 – 21.00, are loc recitalul de pian susținut de Kira Frolu și Emilian Mănica, elevi ai Colegiului Național de Arte “Dinu Lipatti”, clasa prof. Elena Petrenco.

Programul recitalului cuprinde:

1. R.Schumann - Arabesc op 18

2. F.Liszt - Studiul op1 nr2

3. F.Schubert - Moment musical op.94 nr.4

4. A. Hachaturian - Sonatina in Do major in 3 parti

5. M.Moszkowski - Studiul op.72 nr6

6. L.Beethoven - Sonata op.79 p.I

7. G.Enescu - Preludiu si Finale din “Suita in stil vechi” op.3

8. F.Schubert - Impromptu op.90 nr2in Mi bemol Major

Fundația Löwendal susține arta!

George baron Löwendal a lăsat moştenire fiicelor Lydia şi Irina, pe lângă tablouri şi desene, o impresionantă arhivă cuprinzând fotografii, documente şi manuscrise. Este meritul nepoatei lui, Ariadna Avram, fiica Irinei, de a fi făcut demersuri deosebite pentru cultivarea memoriei excepţionalului artist, începând cu achiziţionarea imobilului din centrul Capitalei – operă în stil neoromânesc datorată arhitectului Petre Antonescu – care adăposteşte Fundaţia Löwendal (inaugurată în 10 mai 2010). Dincolo de preocuparea sa centrală – valorificarea și circumscrierea creaţiei lui Löwendal în mişcarea artistică românească şi europeană din prima jumătate a secolului XX –, Fundația Löwendal şi-a propus să sprijine și să încurajeze arta contemporană autohtonă: a lansat un concurs destinat tinerilor scenografi (proiect unic în România); a găzduit expoziţii, dezbateri, lansări de cărţi şi reviste, devenind, astfel, după numai un an de existenţă, un reper inconturnabil al scenei culturale bucureştene.

.

Cuvinte cheie:  Minister  eveniment 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.