Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP)

17 martie 2011, 03.01 - Administraţie Publică   Social  

Bucureşti - 17 martie 2011 - Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a publicat pe site-ul propriu, www.csspp.ro, în secţiunea Dezbatere Publică, conform principiului transparenţei decizionale:

- Proiectul normei pentru modificarea şi completarea Normei nr. 5/2009 privind calculul activului net şi al valorii unităţii de fond pentru fondurile de pensii administrate privat;

- Proiectul normei pentru modificarea şi completarea Normei nr. 6/2009 privind calculul activului net şi al valorii unităţii de fond pentru fondurile de pensii facultative.

Noile acte normative completează prevederile existente cu privire la evaluarea activelor fondurilor de pensii private, în vederea asigurării cadrului pentru o evaluare prudentă şi reală a acestora în situaţii noi apărute ca efect al dinamicii pieţelor de capital.

Astfel, prin aceste modificări se clarifică modul de evaluare al acţiunilor suspendate de la tranzacţionare în anumite situaţii de natura celor în care societatea emitentă este fie în procedură de reorganizare sau lichidare judiciară, fie în încetare temporară sau definitivă de activitate.

În acest caz, acţiunile sunt luate în considerare în cadrul activului fondului de pensii la valoarea zero. Până în prezent, această situaţie nu era acoperită în normă, fiind tratat doar cazul în care acţiunile respective erau retrase de la tranzacţionare.

De asemenea, potrivit completărilor aduse normelor în vigoare, valorile mobiliare pentru care este utilizată valoarea contabilă în evaluare, dar ale căror emitenţi nu au publicat situaţiile financiare în termenele legale, se înregistrează în activul fondului la valoarea zero până la data obţinerii de către administrator a respectivelor situaţii financiare.

Proiectele de acte normative se vor afla în dezbatere publică până la data de 15 aprilie 2011.

Reglementările ce urmează a fi adoptate de către CSSPP sunt publicate pe website-ul propriu, www.csspp.ro, înaintea parcurgerii procedurii de aprobare a acestora în cadrul instituţiei, astfel încât persoanele interesate să poată lua cunoştinţă de conţinutul acestora şi să formuleze eventuale propuneri şi observaţii.
17 martie 2011

Directia Comunicare si Relatii Publice
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private
Calea Serban Voda nr.90-92, Sector 4, Cod Postal 040213, Bucuresti, ROMANIA
Tel: 004 021 330 10 35
Fax: 004 021 330 10 31
http://www.csspp.ro

Directia Comunicare si Relatii Publice
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private
Calea Serban Voda nr.90-92, Sector 4, Cod Postal 040213, Bucuresti, ROMANIA
Tel: 004 021 330 10 35
Fax: 004 021 330 10 31


http://www.csspp.ro/

Cuvinte cheie:  CSSPP  publicare  Norme 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.