Comunicat de presă

16 octombrie 2008, 10.45 - Monden / Lifestyle  

Bucuresti - 16 octombrie 2008 - Irina Schrotter a propus astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, „Pactul pentru Iaşi”.

Iniţiat alături de societatea civilă, „Pactul pentru Iaşi” propune candidaţilor la Primăria Iaşi să semneze şi să-şi asume, împreună cu partidele din care fac parte, o înţelegere pentru dezvoltarea durabilă a Iaşului, pe modelul Pactului pentru Bucureşti. Irina Schrotter lansează acest Pact împreună cu Mişcarea Independenţilor pentru Iaşi, asociaţie menită să coaguleze energiile independenţilor care doresc să se implice în viaţa publică, şi cu susţinerea Societăţii Academice din România.

Pactul reprezintă o platformă de măsuri minimale pentru dezvoltarea urbană a Iaşului, care pot fi duse la îndeplinire prin consens inter-partinic. Cerinţele Pactului trebuie promovate simultan la două niveluri: prin decizie administrativă a autorităţii locale, de către cei care vor câştiga alegerile şi, indirect, prin susţinere în Parlament, în virtutea asumării de către întreaga echipă de partid.

Irina Schrotter invită elitele academice, ONG-urile, cetăţenii interesaţi de soarta Iaşului să urmărească dacă oamenii care le cer votul sunt dispuşi să-şi asume un program de creştere a transparenţei şi a calităţii guvernării în capitala Moldovei. Toate organizaţiile interesate sunt invitate să se ralieze acestui document, urmând ca în ultima săptămână a campaniei electorale să fie făcută publică lista de susţinători.

Pactul se va concretiza pe mai multe direcţii: Strategie de dezvoltare a Iaşului, urbanism, transport, reţea comercială, spaţii verzi şi baze sportive, patrimoniu istoric, transparenţă decizională, schimbări de natură legislativă.

1 mai 2008

Biroul de presă al Irinei Schrotter

Cuvinte cheie:  schrotter  iaşi  pact 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.