Extras din “Kids Habits Study”, realizat de Zenith Media, parte din Publicis Groupe România. Studiul oferă o radiografie detaliată a obiceiurilor media ale copiilor cu vârste între 4 și 14 ani, dar și o perspectivă asupra valorilor, rutinei zilnice și a dinamicii emoționale a noii generații.
Clopoțelul a sunat din nou: back to school! Pentru copii, școala înseamnă emoție, curiozitate și distracție - de la orele de matematică la joaca din curte, arte, sport și vacanțe de poveste. Între teme și timp liber, se formează valorile care îi vor însoți toată viața.
“Kids Habits Study”, proiectul de cercetare semnat de
Zenith Media România, dezvăluie nu doar tiparele de consum media ale copiilor, ci și valorile, ritmul de zi cu zi și trăirile emoționale care definesc noua generație.
Ce ne învață copiii despre echilibru
Printre materiile preferate la școală sunt atât matematica, științele naturii, cât și limba și literatura română, limbile străine sau artele. Este un semnal clar pentru profesori, părinți și toți cei implicați în educația lor: copiii caută echilibru între logică și creativitate.
La nivel declarativ, sportul este momentul preferat la școală, cât și modul favorit de petrecere a timpului liber pentru 1 din 3 copii. Desigur, dintre copiii cu vârsta de școală (6-14 ani), băieții sunt cei care menționează aceste lucruri într-o pondere mai mare decât fetele, ele fiind mai degrabă orientate către orele de arte (muzică, arte vizuale etc.).
Deși noile generații sunt tot mai expuse mediilor digitale și tehnologiei, cursul de Tehnologie a informației este menționat de doar 15,4% dintre copii ca materie preferată. Informatica apare la 19% dintre cei de gimnaziu. În același timp, doar 1 din 5 declară că preferă să fie online pe rețelele sociale, aceasta ocupând penultimul loc în topul opțiunilor de timp liber, înaintea cluburilor afterschool.
În general, copiii își împart timpul între teme, joacă și prieteni. Ei alternează între activități digitale și interacțiuni cu familia. Televizorul, telefonul mobil și jocurile video sunt omniprezente, însă și timpul petrecut cu părinții sau frații ocupă un loc important în rutina lor. Desigur, weekend-urile aduc mai multă relaxare, filme și jocuri video.
Când vine vorba despre viitorul lor profesional, este important de menționat că atât fetele, cât și băieții sunt în principal de părere că este important să obții note bune (puțin peste 45%), modelele lor fiind chiar oamenii din viața lor (36%), un alt motiv pentru care adulții din jurul lor - profesorii și părinții - au o responsabilitate însemnată.
La fel de interesant este și faptul că atunci când vine vorba de raportarea la propriul gen, ei consideră într-o pondere destul de ridicată că pot avea orice profesie își doresc, încrederea copiilor de gimnaziu fiind chiar puțin mai ridicată decât cea a celor din clasele primare.
Când se gândesc însă la celălalt gen, fiecare dintre ei diminuează reușita acestora aproape la jumătate.
De la sport la streaming
Chiar dacă abia a trecut, vacanțele sunt cu siguranță cele mai plăcute momente din viața lor, și nu numai a lor. Mulți copii cu vârste cuprinse între 4 și 14 ani merg în vacanță de două ori pe an, unul din cinci merge în vacanță chiar mai des pe parcursul unui an, cu preponderență cei din mediul urban, București - Ilfov. Cele mai frecventate locuri sunt plajele, stațiunile, vizitarea rudelor din alte orașe și drumețiile montane. Aproape unul din zece menționează chiar propria casă de vacanță.
Dacă ar fi ei cei care decid unde să își petreacă vacanța, copiii cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani ar prefera să meargă la plajă, la munte sau chiar într-un parc tematic decât să-și viziteze rudele din alte orașe.
Deși sportul rămâne preferat, copiii petrec zilnic 2–3 ore online, mai ales pe telefoane și calculatoare, iar în weekend timpul crește. În afară de jocuri video, serviciile de streaming precum Netflix, Disney+ și MAX fac parte constant din rutina lor.
Dacă începutul de an școlar aduce emoție și curiozitate, acest studiu ne amintește că educația înseamnă mai mult decât materii și note: este baza pe care copiii își construiesc valorile, relațiile și încrederea în viitor. Rolul nostru, ca părinți, profesori și profesioniști, este să le fim busolă între logică și creativitate, între ecrane și emoții.
Metodologie
“Kids Habits Study” este o cercetare realizată de agenția Zenith Media România ce oferă date valoroase pentru branduri, creatori de conținut, editori, actori sociali și organizații care doresc să se adreseze unei generații în formare, cu nevoi și așteptări specifice.
Studiul a fost derulat online, prin interviuri pe bază de chestionar (CAWI), cu participarea a 500 de respondenti, părinții copiilor de 4–10 ani, respectiv copiii de 11–14 ani, completând propriile răspunsuri, cu sprijinul părinților unde a fost necesar).
Eșantionul configurat este reprezentativ național, în baza cotelor stabilite în funcție de diferite variabile demografice precum gen, vârstă, regiune administrativă și mediu de rezidență. Structura eșantionului s-a bazat pe datele furnizate de Institutul Național de Statistică, iar colectarea efectivă a datelor s-a desfășurat în perioada 16 mai - 1 iunie 2025.
Despre Zenith Media România
Zenith este The ROI Agency, face parte din Publicis Media Groupe și a fost desemnată agenția de media numărul 1 din România, contribuind semnificativ la consolidarea poziției de lider de piață a Publicis Media pentru al patrulea an consecutiv potrivit celui mai recent raport de monitorizare a industriei media, COMvergence 2024, publicat în iulie 2025. Astăzi, ROI nu mai înseamnă doar eficiență în media, ci și idei care generează creștere pentru branduri, oameni și cultură (Return on Imagination). Cu ajutorul unor instrumente și date proprietare de top, Zenith Media livrează insight-uri care conectează consumatorul, categoria și brandul, transformând fiecare buget într-un rezultat de business real.