Complice.ro: Valoarea unei experiențe se prelungește în timp. Comenzi stabile, valoare în creștere în 2025

06 august 2025, 11.26 - Afaceri   Social  

București - 06 august 2025 -

O experiență se anticipează, se planifică, se trăiește și se amintește


Analiza demarată de Complice.ro pe 3.000 de experiențe arată că efectul emoțional se extinde mult timp după achiziția sau primirea cadou a unei experiențe. Complice își menține performanța la nivelul anului trecut, în ciuda prudenței crescute la nivel de piață.

Complice.ro, curator și furnizor de experiențe pentru persoane fizice și companii, anunță că în primele 7 luni ale anului a avut peste 1.000 de comenzi de experiențe, cu o valoare medie de 312 Euro – în creștere cu 8% față de anul precedent, când media era de 287 Euro. Valoarea totală a vânzărilor se ridică la același nivel cu perioada similară din anul trecut, în ciuda unui context marcat de incertitudine economică și politică.

2025 este anul în care precautia a dominat comportamentul de consum, iar faptul că am reușit să menținem cifrele la nivelul anului anterior arată că dorința de a dărui și de a trăi experiențe rămâne puternică, dar se exprimă mai atent, mai filtrat”, spune Oana Pascu, fondator Complice.ro.

 

Cadoul care „se consumă” în imaginație înainte de a fi trăit

O analiză internă realizată pe un eșantion de peste 3.000 de experiențe oferite în ultimii ani arată că media de timp dintre momentul achiziției și momentul în care experiența este efectiv trăită este de 178 de zile, adică aproape 6 luni.

Această durată indică faptul că valoarea percepută este ridicată. Oamenii aleg să consume experiențele la „momentul potrivit”, iar asta prelungește emoția prin anticipare. Acest lucru este permis și de valabilitatea de 1 an a experiențelor complice.ro, în realitate văzând două vârfuri de consumare a lor: imediat (20% în prima lună) și în ultima lună de valabilitate (17.5% în luna 12).

Obiectele oferă bucurie la deschidere. Experiențele oferă bucurie când le primești, când le planifici, când le trăiești și când ți le amintești,” explică Oana Pascu. 

Această succesiune are o explicație și în zona de neuropsihologie: anticiparea unei recompense activează aceeași rețea de generare de dopamină ca și trăirea efectivă a acesteia. Cu alte cuvinte, beneficiarul trăiește cadoul de fiecare dată când își face planuri pentru el sau povestește despre intenția de a-l trăi, ceea ce crește emoția pozitivă și construiește atașament față de persoana care a oferit darul.

 

Emoție cu ciclu lung, decizie cu filtru rațional. Top experințe.

În 2025, consumul a fost filtrat de incertitudinea socială și politică, atât în zona B2C, dar și în deciziile corporate. Experiențele cadou s-au dovedit o alegere „cu bătaie lungă”: nu sunt achiziții impulsive, dar sunt printre puținele care oferă simultan versatilitate emoțională și impact memorabil.

Pe segmentul rezidențial, începutul de an a fost marcat de un grad mai mare de reținere, întrucât experiențele nu sunt percepute ca fiind nevoi imediate. Chiar și așa, oamenii continuă să caute cadouri altfel, cu impact emoțional autentic – iar pachetele Flexibox, cu experiențe la alegere rămân printre soluțiile preferate. 

Top 5 experiențe individuale consumate în perioada ianuarie – iulie 2025:

- Simulator zbor

- Cazare și degustare de vin la cramă

- Terapie prin plutire, tratamente, ritualuri și masaje de relaxare

- Cină romantică în contexte inedite

- Zbor cu avionul ușor

Pe segmentul corporate, cererea se menține aproape de nivelul din anul trecut, cu creștere 5% și cu accent mai mare pe evenimente recurente, cu impact emoțional și control bugetar. Soluțiile precum Flexibox, dar și experiențele personalizate pentru echipe continuă să fie alese de clienți din industrii precum IT, servicii financiare și retail.

 


Complice.ro este curator de experiențe care creează contexte pentru ca fiecare din noi să ne bucurăm de viață experimentând activități inedite sau aprofundând pasiuni mai vechi. Pachetele de experiențe sunt orientate atât către zona de business (oferind un portofoliu extins de tool-uri alternative de reward, recognition și incentive pentru angajați, clienți și parteneri de afaceri, dar și soluții creative pentru evenimentele corporate), cât și către zona B2C (experiențe de dezvoltare personală, relaxare, adrenalină și multe altele) pentru cei care își doresc să adune și să ofere de-a lungul vieții amintiri, nu obiecte.

În cei aproape 10 ani de când activează pe piața, Complice.ro a livrat mai mult de 5.000 de experiențe inedite pentru clienți pe segmentele B2B si B2C, dintr-un portofoliu public care include sute de experiențe predefinite pe site, construite cu ajutorul a peste 300 de parteneri din București, dar și din restul țării și chiar de peste hotare.

.

Cuvinte cheie:  Complice.ro  Analiză  experiențe 

Imagini

Complice.ro: Valoarea unei experiențe se prelungește în timp. Comenzi stabile, valoare în creștere în 2025
Complice.ro: Valoarea unei experiențe se prelungește în timp. Comenzi stabile, valoare în creștere în 2025
Complice.ro: Valoarea unei experiențe se prelungește în timp. Comenzi stabile, valoare în creștere în 2025

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.