Agenția de media Zenith Media, parte din Publicis Groupe România, a lansat un studiu realizat local și dedicat copiilor cu vârste între 4 și 14 ani. Intitulat „Kids Habits Study”, cercetarea oferă o radiografie detaliată a obiceiurilor de consum media, dar și o perspectivă asupra valorilor personale și a rutinei zilnice și dinamicii emoționale a noii generații.
Educația și școala, între timp liber și valori. Încă mai creștem copii cu profiluri de gen unice?
La nivel declarativ, sportul este momentul preferat la scoală, cât și modul favorit de petrecere a timpului liber pentru 1 din 3 copii. La polul opus, doar 1 din 5 declară că preferă să fie online pe rețelele sociale, acestea ocupând penultimul loc în topul opțiunilor de timp liber, înaintea cluburilor afterschool. În general, copiii își împart timpul între teme, joacă și prieteni.
Ei alternează între activități digitale și interacțiuni cu familia. Televizorul, telefonul mobil și jocurile video sunt omniprezente, însă și timpul petrecut cu părinții sau frații ocupă un loc important în rutina lor. Desigur, weekendurile aduc mai multă relaxare, filme și jocuri video.
Băieții au o înclinație mai mare pentru a se descrie ca fiind sociabili și încrezători, în timp ce fetele sunt mai degrabă orientate către modă, creativitate sau aventură. De altfel, ele sunt și cele care menționează mai des obișnuința unor certuri între părinți în prezența lor, din totalul de 29%. În fond, fetele tind să fie înzestrate cu o inteligență emoțională mai ridicată, sunt mai sensibile la diverși indicatori emoționali, deprinzând o empatie specifică și o conștientizare a dinamicii relaționale.
Printre materiile preferate la școală sunt atât matematica, științele naturii, cât și limba și literatura română, limbile străine sau artele. Este un semnal puternic pentru profesori, părinți și toți actorii sociali care contribuie activ la educația lor: copiii caută echilibru între logică și creativitate. Copiii sunt fragili și au nevoie de sprijin emoțional și implicare: unii sunt expuși hărțuirii, unii duc o viață grea, iar alții sunt considerați suficient de independenți pentru a rămâne singuri acasă.
Vacanțele sunt petrecute preponderent la mare, la munte și chiar la rudele din alte orașe, însă copiii de gimnaziu, din categoria 11–14 ani visează și la experiențe noi – orașe europene, destinații exotice sau vacanțe la mare.
Desi, 30% sunt lăsați nesupravegheați singuri acasă, prea puțini au libertatea de a decide singuri ce să cumpere – fie că e vorba de haine, mâncare sau jucării (inclusiv jocuri video). În cele mai multe cazuri, deciziile de achiziție aparțin părinților sau sunt luate împreună, cum se întâmplă, de exemplu, în cazul unui telefon mobil smart.
Digitalizați, unici, între ecrane și conexiune umană?
“Copiii tânjesc după siguranță emoțională și acceptare socială. Prietenia, familia, respectul, libertatea și bunătatea sunt printre cele mai importante valori. Este important să se poată exprima liber și deschis, inclusiv cu referire la emoțiile pe care le simt. E destul de evident: vorbim despre o generație cu o identitate conturată, atentă la autenticitate, dar și conectată, în primul rând digital, la lume.”, a afirmat Cosmin Ciubotaru, Consumer Insights Strategist, Zenith Media.
Modul în care ei se lasă expuși și consumă media, ne arată un amestec de conexiune, conectivitate și exprimare a propriei identități pe platformele digitale. În timp ce monitorizarea parentală este prezentă, copiilor le place independența și conexiunea pe care le pot găsi online. În felul acesta se simt și foarte apropiati de prietenii lor, existând în schimb o luptă cu autenticitatea, deoarece doar câțiva dintre ei își arată adevărata viață pe rețelele sociale. Mai bine de jumătate dintre copii sunt utilizatori zilnici ai rețelelor sociale, TikTok și Instagram fiind cele mai utilizate platforme. Urmăresc influenceri din zone precum jocurile video, umor, lumea mondenă sau tematici educative.
Până la urmă, în timpul liber ei accesează internetul aproape zilnic, în special de pe telefoane mobile și calculatoare. În medie, petrec online 2–3 ore pe zi în timpul săptămânii, iar în weekend acest interval crește. În afara telefonului mobil, calculatorul, tableta sau consola de jocuri sunt folosite mai bine de o oră pe zi fiecare. Ei rămân conectați inclusiv la serviciile de streaming precum Netflix, Disney+, MAX, chiar și în timpul săptămânii. Desigur, cu cât sunt mai mici, cu atât accesul lor la mediul online este mai limitat și mai înfrânat, inclusiv de prezența mai redusă a mijloacelor prin care aceștia o pot face, telefonul mobil în special.
Jocurile video sunt atât un mijloc de socializare, mulți dintre ei obișnuind inclusiv să vorbească cu prietenii atunci când se joacă online, cât și un mijloc de a-și respecta intimitatea, alegând să-și petreacă timpul singuri.
Având în vedere cifrele de acoperire, televiziunea rămâne în continuare semnificativă pentru ei, cu precădere în weekenduri.
Metodologie
“Kids Habits Study” este o cercetare realizată de agenția Zenith Media România ce oferă date valoroase pentru branduri, creatori de conținut, editori, actori sociali și organizații care doresc să se adreseze unei generații în formare, cu nevoi și așteptări specifice.
Studiul a fost derulat online, prin interviuri pe bază de chestionar (CAWI), cu participarea a 500 de respondenti, părinții copiilor de 4–10 ani, respectiv copiii de 11–14 ani, completând propriile răspunsuri, cu sprijinul părinților unde a fost necesar).
Eșantionul configurat este reprezentativ național, în baza cotelor stabilite în funcție de diferite variabile demografice precum gen, vârstă, regiune administrativă și mediu de rezidență. Structura eșantionului s-a bazat pe datele furnizate de Institutul Național de Statistică, iar colectarea efectivă a datelor s-a desfășurat în perioada 16 mai - 1 iunie 2025.
Studiul este disponibil
AICI.
Despre Zenith Media România
Zenith este The ROI Agency, face parte din Publicis Media Groupe și a fost desemnată agenția de media numărul 1 din România, contribuind semnificativ la consolidarea poziției de lider de piață a Publicis Media pentru al patrulea an consecutiv potrivit celui mai recent raport de monitorizare a industriei media, COMvergence 2024, publicat în iulie 2025.
Astăzi, ROI nu mai înseamnă doar eficiență în media, ci și idei care generează creștere pentru branduri, oameni și cultură (Return on Imagination). Cu ajutorul unor instrumente și date proprietare de top, Zenith Media livrează insight-uri care conectează consumatorul, categoria și brandul, transformând fiecare buget într-un rezultat de business real.