București - 10 iunie 2025
-
PENNY România și-a reafirmat angajamentul față de fotbalul românesc prin prezența energică în Fan Zone-ul oficial al Federației Române de Fotbal din Viena, cu ocazia meciului Austria – România, desfășurat pe 7 iunie. Partida s-a încheiat cu scorul 2 – 1.
Fanii tricolori au avut ocazia să se bucure de o experiență completă în Fan Zone, care a inclus muzică, activări speciale și atmosfera inconfundabilă a marilor meciuri internaționale. Un moment inedit a fost întâlnirea dintre RONNY, mascota echipelor naționale ale României și simbolul apropierii dintre PENNY și suporteri, și Vulturul, mascota Austriei. Întâlnirea amicală dintre cele două mascote a adus zâmbete și a celebrat spiritul fair-play-ului, valori împărtășite de PENNY și Federația Română de Fotbal.
„Este pentru prima dată când RONNY se întâlnește cu mascota unei alte echipe naționale, iar acest moment simbolic ne bucură enorm. Susținem fotbalul, spiritul fair play și momentele care aduc oamenii împreună prin pasiune și bucurie. Suntem entuziasmați de această întâlnire și credem că a fost un moment distractiv pentru toți suporterii prezenți.” a declarat Daniel Gross, CEO PENNY România.
Evenimentul din Fan Zone a fost un exemplu de cum fotbalul poate aduce împreună oameni din întreaga Europă, în jurul pasiunii pentru sport și al prieteniei dintre națiuni.
PENNY România rămâne un susținător dedicat al fotbalului românesc și furnizor de produse proaspete pentru toate echipele naționale aflate sub egida Federației Române de Fotbal, contribuind la pregătirea și performanța jucătorilor printr-o alimentație echilibrată și de calitate.
Despre PENNY
PENNY este conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de patru centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași. În prezent, rețeaua PENNY în România este alcătuită din 418 magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din peste 7.500 de angajați.
PENNY se află printre organizațiile de top care au primit titulatura de Angajator de Top (Top Employer) 2025 în România. Certificarea de Angajator de Top reflectă grija și angajamentul pentru echipă și performanțele în practicile de resurse umane.
.
Cuvinte cheie:
PENNY România fotbal Federația Română de Fotbal din Viena partener