MT comite un abuz grosolan

22 noiembrie 2010, 05.22 - Auto   Social  

Bucureşti - 22 noiembrie 2010 - ARTRI a luat notă de maniera abuzivă în care Ministerul Transporturilor – Autoritatea Rutieră Româna impune examinarea conducatorilor auto care efectuează transporturi de mărfuri şi persoane, la absolvirea cursurilor de pregatire periodică.

În conformitate cu Directiva 2003/59/CE autoritatea competentă este obligată să elibereze certificate de competenţă profesională tuturor şoferilor care au urmat acest curs (35 de ore/5 zile în decursul a 5 ani).

În flagrantă contradicţie cu prevederile Directivei europene, Ministerul Transporturilor - Autoritatea Rutieră Româna îi constrânge pe conducătorii auto, şoferi cu experienţă care au dobândit legal dreptul de a profesa, la o examinare abuzivă.

În plus, începând cu 12 noiembrie 2010, aceştia sunt examinaţi în sistem informatic. Pentru fiecare şofer astfel examinat, centrele de pregătire plătesc examinatorilor, angajaţi ARR, sume cuprinse între 21şi 30 de lei.

Urmările acestui abuz al Ministerului Transporturilor – Autoritatea Rutieră Româna pot fi deosebit de grave. Astfel, conducătorii auto vor putea fi privaţi de dreptul o data dobândit de a practica profesia de conducător auto de mărfuri şi/sau persoane. O consecinţă imediată va fi reducerea numarului de şoferi pe o piaţa a transporturilor rutiere afectată deja de un deficit de personal calificat.

ARTRI solicită modificarea în regim de urgenţă a OMT nr.42/2006, în sensul transpunerii corecte în legislaţia română a prevederilor Directivei 2003/59/CE .

Consiliul Director al ARTRI

Sinopsis – aplicarea în România a Directivei 2003/59/CE

În conformitate cu Directiva 2003/59/CE privind calificarea iniţială şi pregătirea periodică a conducătorilor de vehicule transport marfă şi persoane, sunt scutiţi de la calificarea iniţială conducatorii auto care au obţinut categoria D înainte de 10 septembrie 2008, respectiv conducătorii auto care au obţinut categoria C înainte de 10 septembrie 2009 (art.4 - Drepturi dobândite).

Statele membre UE pot opta fie pentru o calificare iniţială de 280 ore de pregătire încheiate cu examen, fie numai pentru susţinerea examenului (fără a se urma cursuri). România a optat pentru varianta a doua. În urma promovării examenului, se acordă un CCP (certificat de competenţă profesională), care îi dă dreptul titularului să profeseze.

Cei care nu sunt obligaţi la această calificare iniţială precum şi cei care au obţinut un CCP în urma calificarii iniţiale trebuie să urmeze o pregatire periodică de 35 ore (5 zile) în decursul a 5 ani. La finalul celor 35 de ore de curs, conducătorilor auto li se eliberează un CCP care le dă dreptul sa profeseze (art.8 din Directiva).

Începând cu anul 2003, în baza Ordinului MT. nr 597/2003, pregătirea conducătorilor auto din România presupunea cursuri de 30 de ore finalizate cu examen şi eliberarea unui atestat profesional valabil 5 ani.

Potrivit acestui ordin, ar fi trebuit ca toţi şoferii care efectuează transport internaţional să obţină atestatul profesional înainte de 30 septembrie 2003, iar şoferii care efectuează transport naţional înainte de 31 martie 2004.

Aşadar, şoferii români care au obţinut atestatul înainte de data intrării în vigoare a Directivei nu au nevoie de calificarea iniţială. Ei trebuie să urmeze o pregătire periodică înainte de expirarea atestatului (pentru cei care au) în urma căreia vor obţine un CCP necesar practicării în deplină legalitate a profesiei. Nu se susţine niciun examen ! Aceşti conducători auto au deja un drept câştigat.

Primii care trebuiau să facă această pregatire periodică şi să li se elibereze un CCP sunt chiar cei care au obţinut primele atestate (în 2003 şi 2004). Este vorba de aproximativ 300.000 de şoferi, iar dacă se observă că examenele sunt plătite către membrii comisiei de examinare cu sume care variază între 21…30 lei/cursant examinat, obligativitatea examinării impuse de Ministerul Transporturilor – Autoritatea Rutieră Româna devine o « oportunitate » interesantă pentru funcţionarii săi examinatori.

În ceea ce priveşte cea de-a doua categorie, a conducătorilor auto care sunt obligaţi la o calificare iniţială :

- conducătorii auto care efectuează transporturi de persoane vor trebui să urmeze cursurile de pregătirea periodică începând cu septembrie 2013 ;

- conducatorii auto care efectuează transporturi de mărfuri vor trebui să urmeze cursurile de pregătirea periodică începând cu septembrie 2014.

Nici aceştia nu trebuie examinaţi. Ei au un drept câştigat prin calificarea iniţială pe care au obţinut-o în urma cu 5 ani.

În contradicţie cu art.7 al Directivei, care prevede ca formarea periodică trebuie să permită actualizarea cunoştinţelor esenţiale pentru activitatea şoferilor, cu accent pe conducerea raţională, prin ordinul românesc de transpunere a Directivei (nr.42/2006), s-au impus în programa de pregătire toate obiectivele din Directiva (acestea se referă numai la calificarea iniţială).

O altă gravă încălcare a prevederilor Directivei se referă la art.7, alin. (5) care prevede o singură pregătire periodică de 35 ore pentru una din categoriile « marfă » sau « persoane ». Astfel un titular de permis auto C si D, va urma cursurile de pregătire pentru una din cele doua categorii, şi aceasta îi va conferi dreptul de a profesa şi cealaltă categorie.

În schimb, Ministerul Transporturilor – Autoritatea Rutieră Românî îl examinează pentru fiecare categorie în parte – şi fiecare examinare este plătită!! Mai mult, se deduce lesne că în loc de 35 ore acesta trebuie să facă 70 ore (câte 35 pentru fiecare categorie în parte).

Introducerea examinării în sistem informatic la şoferii care au deja dreptul dobândit de a profesa, va avea repercursiuni asupra numărului de şoferi, care va cunoaşte o diminuare drastică, în contrast evident cu tendinţa europeană de atragere a unui număr cât mai mare de oameni care sa imbraţişeze această meserie.

Nici un stat membru UE nu a prevăzut examen le finalizarea pregătirii periodice.

Persoană de contact:
dl. Călin SABAU
Director general FATII-ARTRI
Tel: 0742.109.383
www.artri.info;
www.fatii.ro

http://www.artri.info/

Cuvinte cheie:  ARTRI  transporturi auto 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.