Cluj-Napoca găzduiește din această lună cea mai importantă colecție de sculpturi semnate de Salvador Dalí din lume – Universul lui Salvador Dalí. Această incursiune fascinantă în lumea suprarealistă a artistului spaniol poate fi explorată până la sfârșitul lunii aprilie 2025, la Casa Hintz, una dintre cele mai emblematice clădiri istorice ale orașului. Cu ocazia găzduirii acestei expoziții, Casa Hintz își deschide pentru prima dată, în totalitate, porțile publicului, după un amplu proces de renovare.
Expoziția reunește peste 170 de lucrări ale maestrului Dalí, incluzând sculpturi monumentale, litografii, gravuri și miniaturi din aur și diamante. Printre atracțiile inedite se numără și o experiență de realitate virtuală (VR), unde vizitatorii sunt ghidați chiar de Dalí într-o călătorie unică prin universul său artistic.
Universul lui Salvador Dalí a fost deschis oficial publicului pe 20 decembrie 2024, după un vernisaj special organizat în seara de 19 decembrie, și poate fi vizitat până la 30 aprilie 2025.
„Este un eveniment de referință pentru scena culturală clujeană și pentru întreaga Transilvanie. Dali s-a inspirat în creația lui, în suprarealism, din lumea viselor. Și când Dudi (organizator extern) a venit la mine, acum o lună și ceva, și mi-a zis că avem oportunitatea să facem expoziția lui Dali la Cluj, care a fost văzută de peste 12 milioane de oameni din toată lumea, am zis că e ireal. A zis că sunt două lucruri de făcut: să găsim un spațiu în centrul Clujului de 1.000 mp și să deschidem înainte de Crăciun. Uite că am reușit să dăm viață acestui vis. Expoziția a fost realizată într-un timp record de 5 săptămâni, dar a meritat fiecare efort pentru ca publicul din Cluj să poată admira această colecție valoroasă.” - a declarat Iancu Șerbănescu, organizator Spotlight Events.
170 de opere care sfidează imaginația
Expoziția este o imersiune în universul vibrant și oniric al lui Salvador Dalí, un loc unde publicul este provocat să își depășească limitele imaginației. Una dintre cele mai importante piese expuse la Cluj este sculptura monumentală din bronz Saint George and the Dragon. Concepută în 1977, această lucrare reinterpretată de Dalí transformă legenda tradițională într-un simbol suprarealist al luptei dintre bine și rău. O versiune de dimensiuni mai mari a acestei capodopere a fost oferită în 1995 Papei Ioan Paul al II-lea de către Dalí Universe, fiind inclusă în colecția Vaticanului.
Printre lucrările deosebite expuse la Cluj se mai numără: Homage to Terpsichore, Man with Butterfly, Woman of Time sau Surrealistic Angel. Unele dintre aceste sculpturi impresionante depășesc doi metri înălțime. Sculpturi de dimensiuni mai mici precum Javanese Mannequin și Moth and Flame vor fascina publicul prin capacitatea de a provoca percepția privitorului asupra realității. Un alt punct de atracție îl reprezintă cele patru bijuterii-sculpturi, adevărate opere de artă în miniatură: Alice in Wonderland, Triumphant Angel și Unicorn. De asemenea, expoziția include obiecte din aur, litografii rare și ilustrații.
Ce aduce nou expoziția de la Cluj?
Expoziția Universul lui Salvador Dalí de la Cluj oferă o premieră absolută pentru publicul din România, prin includerea a trei opere remarcabile care nu au fost expuse la București: Twisted Christ, o reinterpretare simbolică a figurii lui Hristos, Zootrope Model, bust suprarealist plin de detalii inedite, și Head of Venus, o lucrare ce explorează teme precum dualitatea frumuseții și percepția realității
VR Experience - o incursiune virtuală în universul lui Dalí
Inspirată de viziunea suprarealistă a maestrului, expoziția din Cluj combină imaginația artistică a lui Salvador Dalí cu tehnologia modernă a realității virtuale. Deși VR-ul nu a existat în timpul vieții artistului, această experiență fascinantă îl aduce pe Dalí însuși în postura de ghid virtual care îi conduce pe vizitatori, prin capodoperele sale într-o dimensiune complet nouă, care pare desprinsă direct din universul său suprarealist.
Program și bilete
Expoziția „Universul lui Salvador Dalí” este deschisă zilnic, între orele 11:00 – 20:00, iar în weekend de la 10:00 – 20:00, cu ultima intrare permisă cu o oră înainte de închidere. Expoziția va fi închisă doar în zilele de 24 și 25 decembrie, precum și pe 1 ianuarie, iar în 31 decembrie va fi deschisă până la ora 16:00. Biletele pot fi achiziționate online de pe entertix.ro, dar și fizic, direct de la Casa Hintz (str. Regele Ferdinand, nr. 1) sau din librăriile Cărturești din Cluj-Napoca. Prețul unui bilet pentru adulți este de 75 de lei în timpul săptămânii și 85 de lei în weekend, iar pentru copii cu vârste între 6 și 14 ani, tariful este de 50 de lei, respectiv 60 de lei în weekend. Grupurile școlare formate din minimum 20 de persoane beneficiază de un tarif redus de 40 de lei de persoană, cu acces VR inclus, în timp ce grupurile de adulți plătesc 55 de lei de persoană pentru același tip de experiență. Studenții și pensionarii au posibilitatea de a achiziționa bilete la prețul special de 60 de lei (care includ și experiența VR), direct de la fața locului, în baza unui act doveditor, iar copiii cu vârsta de până la 6 ani beneficiază de acces gratuit.
SHOP Salvador Dalí
Vizitatorii care doresc să ofere un cadou inedit de sărbători pot să petreacă timp și în shop-ul dedicat, organizat în cadrul expoziției și de unde pot să achiziționeze litografii, sculpturi, cărți și alte obiecte inspirate de universul artistic al lui Dalí.
De la București la Cluj, prin marile capitale culturale ale lumii
Expoziția-fenomen „Universul lui Salvador Dalí”, cea mai amplă expoziție din România dedicată celebrului artist, s-a bucurat de un succes remarcabil în București, fiind găzduită de ARCUB – Hanul Gabroveni. Organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în parteneriat cu Hadran Events, evenimentul a atras peste 100.000 de vizitatori, devenind una dintre cele mai apreciate manifestări culturale din ultimii ani. Timp de 9 luni, în perioada 13 decembrie 2023 – 1 septembrie 2024, publicul a avut ocazia să descopere peste 170 de obiecte de artă suprarealiste, incluzând sculpturi, bijuterii, litografii și gravuri semnate de Dalí, expuse în spațiile istorice ale Hanului Gabroveni. Această incursiune fascinantă în universul dalinian a oferit vizitatorilor o perspectivă inedită asupra artei și imaginației maestrului suprarealismului.
Colecția Universul lui Salvador Dalí este rezultatul unei relații deosebite între celebrul colecționar Beniamino Levi - care a colaborat cu artiști precum Picasso, De Chirico și Fontana - și Salvador Dalí însuși. Întâlnirea lor, care a avut loc în anii 1960 în Paris, a marcat începutul unei colaborări unice. Fascinat de primele lucrări sculpturale ale lui Dalí, Levi l-a încurajat pe maestrul suprarealismului să își exprime viziunea artistică în formă tridimensională, comandându-i o serie de sculpturi din bronz bazate pe cele mai faimoase imagini suprarealiste. Astfel, s-a născut colecția Dalí Universe, una dintre cele mai mari colecții private de lucrări Dalí din lume. Aceasta a fost văzută de peste 12 milioane de oameni în peste 100 de locații și muzee internaționale, fiind considerată o comoară culturală.
Organizatori: Dalí Universe, Hadran Events, Spotlights Events, Casa Hintz, ARCUB
Susținut de: Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Visit Cluj.
Parteneri: Banca Transilvania, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Iulius Mall Cluj, PMA
Parteneri media: MAGIC FM, Prima TV, Prima News, Servus Cluj, TVR Cluj, Radio Cluj, Kolozsvári Rádió Romania, Suplimentul de cultură, The Woman, Ziua de Cluj, Cluj24, Cluj Life
–
Mai multe detalii, pe canalele oficiale Universul lui Dali:
https://universuldali.ro/
Facebook
Instagram
Youtube