Pleci într-o vacanță, într-un city break sau o călătorie de afaceri? Ai nevoie de un troler care să-ți permită transportarea lucrurilor personale într-un mod confortabil și cât mai eficient. Pe piață există zeci de modele, stiluri și dimensiuni, potrivite pentru anumite momente. Dacă vrei să alegi un troler pe care să-l poți lua la bordul avionului, află care sunt aspectele de care să ții cont.
Greutatea și dimensiunea unui troler îți influențează călătoriile
Cel mai important aspect în alegerea unui troler îl reprezintă greutatea. Un troler mai mare îți va oferi mai mult spațiu pentru bagaje, dar poate fi mai greu de manevrat. În plus, majoritatea companiilor aeriene impun limite de greutate pentru bagajele de cabină. Dacă trolerul este prea greu, riști să plătești taxe suplimentare pentru bagajul de cală. În general, valizele de cabină cântăresc între 2 și 3 kg când sunt goale. Acest lucru influențează semnificativ modul în care le vei manevra ulterior. Poți alege un troler ușor, dar suficient de încăpător pentru a-ți transporta toate obiectele necesare. Verifică-i și mărimea pentru a te asigura că respectă dimensiunile permise de compania aeriană.
Roțile și manevrabilitatea te ajută să ai vacanțe mai confortabile
Trolerele moderne sunt echipate cu patru roți, cunoscute sub denumirea de "spinners". Aceste roți permit valizei să se rotească la 360 de grade pentru o mai bună manevrare prin aeroporturi aglomerate. Spre deosebire de valizele simple sau gențile mari de umăr, trolerele cu astfel de roți sunt perfecte pentru cei care vor un bagaj ușor de împins sau de tras, fără a fi necesar să fie înclinat.
Compartimentarea și extensibilitatea oferă o mai bună organizare și mai mult spațiu
Când achiziționezi un troler, gândește-te cât de mult spațiu vei avea nevoie pentru bagaje. Dacă vei cumpăra suveniruri sau intenționezi să adaugi articole suplimentare pe parcursul călătoriei, optează pentru un model cu panou extensibil. Această caracteristică îți oferă aproximativ 10-15% mai mult spațiu de depozitare. Verifică și compartimentarea și existența buzunarelor, acestea fiind utile pentru organizarea produselor de mici dimensiuni.
Alege un troler care să-ți reflecte preferințele stilistice
Pe lângă aspectele menționate, alege o valiză care să ți se potrivească stilistic. Negre, argintii, albastre, bej, gama de nuanțe este una impresionantă. La CCC, vei găsi o gamă variată de trolere de cabina, dar și modele de dimensiuni medii și mari, potrivite pentru orice tip de călătorie. Indiferent că le descoperi în magazinele fizice sau online, alegerea este simplă și rapidă. Găsește culoarea și finisajul care îți completează perfect călătoriile și personalitatea.
Dacă ai nevoie de un troler potrivit pentru avion, încearcă să alegi un model care să îți ofere confort, spațiu suficient și să fie ușor de manevrat, astfel încât să te poți concentra pe ceea ce contează cu adevărat, și anume destinația ta. Nu uita să verifici restricțiile de dimensiuni și greutate ale companiei aeriene înainte de plecare și să investești într-un troler de calitate pe care să-l poți utiliza ani de zile.