Cartierul Aeroport din Sibiu (76,6), Craiovița Nouă din Craiova (74,3) și Aleea Carpați din Târgu Mureș (73,7) se află în topul cartierelor în care locuitorii percep costul vieții ca fiind echilibrat, având prețuri accesibile la restaurante, supermarketuri și piețe. În contrast, cartiere precum Primăverii (33,5), Romană (38,1) și Calea Victoriei (38,2) din București se află la coada clasamentului, cu cele mai mici scoruri, conform indexului T.R.A.I., dezvoltat de Storia – platforma de imobiliare lansată de OLX.
Indexul T.R.A.I. integrează atât informații obiective, obținute din surse precum Google Traffic, Google Places, Airly și Storia, cât și părerile subiective ale peste 100.000 de locuitori din zonele incluse pe platformă. Printre indicatorii subiectivi evaluați se numără „Costul general al vieții”, care centralizează răspunsurile locuitorilor la întrebarea: „Costul general al vieții în cartierul tău este unul echilibrat, luând în considerare prețurile din restaurante, supermarketuri și piețe?”. Cu cât scorul este mai apropiat de 100, cu atât locuitorii consideră că în cartierul lor „costul general al vieții” este unul accesibil.
„Conform unei analize Storia din prima parte a acestui an, România se poziționa pe locul 24 din 27 la indicele de accesibilitate pentru cheltuielile lunare la hypermarket, evidențiind o competitivitate scăzută în comparație cu alte țări din Uniunea Europeană. Pe de altă parte, la costul unei mese complete la restaurant – incluzând fel principal, fel secundar și desert – România ocupa o poziție mai bună, situându-se pe locul 19 din 27. De altfel, utilitățile și costurile uzuale din țara noastră sunt printre cele mai mari din Europa raportat la salariul mediu, ca urmare a faptului că România are printre cele mai mari prețuri la energie electrică și gaze naturale și are cea mai mare inflație din Uniunea Europeană”, a declarat Monica Dudău, Senior Marketing Manager Storia & OLX Imobiliare.
Clasamentul CARTIERELOR la indicatorul „costul general al vieții”
Cartierele din România cu cel mai accesibil cost general al vieții la momentul actual, potrivit evaluărilor locuitorilor, sunt Aeroport din Sibiu (cu un scor de 76,6 puncte), urmat de Craiovița Nouă din Craiova (74,3) și Aleea Carpați din Târgu Mureș (73,7). Pe următoarele locuri în clasament se află Valea Aurie din Sibiu (73,6), George Enescu din Craiova (73,5), Aleea Trandafirilor din Târgoviște (73,4), Trei Stejari din Sibiu (72,5), Tudor Vladimirescu din Pitești (72), Micro 17 din Galați (71,9) și Severinului din Craiova (71,6).
La polul opus, cartierele cu cel mai puțin accesibil cost general al vieții sunt dominate de zone din București, unde Primăverii ocupă primul loc cu cel mai scăzut scor (33,5 puncte din 100), urmat de Romană (38,1) și Calea Victoriei (38,2). Pe următoarele poziții se află Centru din Cluj-Napoca (39,2), Dorobanți din București (40,5), Amzei (40,9), Unirii (41), Universitate (41,3) și Domenii (42), toate din București, iar clasamentul este încheiat de cartierul Peninsulă din Constanța, cu un scor de 43 de puncte.
Clasamentul ORAȘELOR la indicatorul „costul general al vieții”
Printre orașele din România unde locuitorii percep costul general al vieții ca fiind cel mai accesibil în momentul de față, Sibiu se situează pe primul loc cu un scor de 66,1 puncte, urmat de Brașov și Botoșani, ambele cu același scor de 64,3 puncte. Pe următoarele poziții se află Râmnicu Vâlcea (63,7), Craiova (63,5), Oradea și Iași, fiecare cu 63,4, iar clasamentul este completat de Târgoviște și Slatina, ambele cu 63,3, în timp ce Baia Mare are un scor de 63 puncte.
La polul opus, orașele cu cel mai mic scor la indicatorul „costul general al vieții” sunt conduse de Tulcea, care ocupă primul loc cu un scor de 52,2 puncte, urmat de Cluj-Napoca (55) și Reșița (55,5). În clasament mai apar Călărași (55,9), Deva (56), Constanța (56,3), Ploiești (56,5), Alexandria (57,2), Zalău (57,7) și Alba Iulia (58).
Conform analizei datelor din indexul T.R.A.I. privind indicatorul „Cost general al vieții”, deși Bucureștiul include opt cartiere care înregistrează cele mai slabe scoruri la acest indicator, capitala reușește să evite clasarea în topul orașelor cu scoruri negative în privința costului general al vieții. Acest lucru se explică prin faptul că zonele bucureștene cu scoruri favorabile la acest capitol au o populație mai mare și au fost evaluate de un număr mai mare de respondenți. Prin urmare, cartierele cu densitate ridicată a populației tind să aibă un cost general al vieții mai competitiv, spre deosebire de cele cu mai puțini locuitori.
Evoluția indicatorului „cost general al vieții” în 2024 versus 2023
Analizând evoluția percepției locuitorilor asupra costului general al vieții din cartierele și orașele lor, se remarcă faptul că doar zece orașe au înregistrat îmbunătățiri în 2024 față de 2023. Cea mai semnificativă schimbare a avut loc în Sfântu Gheorghe, unde costul vieții a devenit mai accesibil, orașul obținând un scor T.R.A.I. cu 11 puncte mai mare decât în anul precedent (de la 56,5 la 67,6).
În schimb, celelalte 31 de orașe analizate au înregistrat scoruri mai mici în 2024 comparativ cu 2023, ceea ce sugerează o creștere a prețurilor în restaurante, supermarketuri și piețe. Cea mai mare scădere de la un an la altul s-a înregistrat în Alexandria, unde scorul a coborât de la 59,8 puncte în 2023 la 45,8 în 2024, indicând o accesibilitate redusă față de anul precedent.
Cu cât scorurile sunt mai apropiate de 100, cu atât reflectă o percepție favorabilă asupra indicatorului „cost general al vieții” în cartierele și orașele analizate.
Materialul face parte din inițiativa „Drumul inteligent spre acasă”, prin care brandul își propune să contribuie la transparentizarea informațiilor necesare tuturor cumpărătorilor, chiriașilor, proprietarilor, agenților și dezvoltatorilor, cu scopul de a-i susține să ia decizii corecte, în cunoștință de cauză.
Despre Storia
Storia e platforma de imobiliare lansată de OLX care își propune să aducă mai multă claritate pe piața imobiliară. E locul unde mii de proprietari, agenți imobiliari și dezvoltatori își prezintă ofertele. Storia își propune să îi sprijine pe cei care caută locuința potrivită, oferind instrumente și informații valoroase despre piața imobiliară, cu scopul de a-i ajuta să ia decizii informate. Prin adăugarea KIWI Finance în portofoliul OLX Group, utilizatorii Storia pot beneficia gratuit de serviciile profesioniștilor pentru a identifica cea mai bună soluție de creditare.
Despre T.R.A.I. – Vocea Cartierelor
În 2022, Storia a lansat indexul T.R.A.I., o inițiativă care oferă informații despre traiul în cartierele din România, măsurând standardul de viață, dincolo de cei 4 pereți ai casei. T.R.A.I. preia date relevante de la specialiști, precum nivelul de poluare a aerului, intensitatea traficului, densitatea punctelor de interes și costul mediu pe metru pătrat al imobiliarelor, oferind o viziune de ansamblu asupra bunăstării fiecărui cartier în parte. În 2024, indexul a fost actualizat cu secțiunea „Vocea Cartierelor” în care sunt integrate date subiective despre cartiere, obținute direct de la locuitorii din fiecare zonă evaluată.
Platforma oferă utilizatorilor noi funcții prin care pot primi date personalizate, pot filtra datele în funcție de criteriile de evaluare care îi interesează cel mai mult și pot inclusiv să compare cartierele între ele, pentru a observa care scorează cel mai bine la criteriile alese de ei. Platforma T.R.A.I. este într-o continuă actualizare, astfel că toți românii care doresc să-și evalueze cartierele în care locuiesc pot completa chestionarul de pe trai.storia.ro/chestionar/. În acest fel, indexul va fi actualizat atât cu datele noi despre cartierele și orașele prezente deja pe platformă, dar și cu date legate de cartiere sau orașe care încă nu se regăsesc pe platformă, după ce se va acumula numărul minim de răspunsuri per zonă.