Clubul Fermierilor Români a lansat oficial noul Centru de Inovare și Formare a Tinerilor Lideri și Antreprenorilor din Agricultură

București - 23 octombrie 2024 -

Clubul Fermierilor Români a lansat pe 21 octombrie noul Centru de Inovare și Formare a Tinerilor Lideri și Antreprenorilor din Agricultură, la București, inițiativă care se bucură de susținerea fermierilor, autorităților guvernamentale române și cele europene, a Bancii Mondiale de la Washington DC și a partenerilor Clubului.


Scopul Centrului de Inovare și Formare este de a consolida o comunitate rezilientă de fermieri antreprenori de succes, capabilă să inițieze și să susțină transformări economice, sociale, politice și tehnologice, contribuind astfel la o agricultură românească competitivă la nivel global și la crearea unui mediu rural atractiv.


Dimensiunea europeană a Centrului a fost deja prezentată în cadrul conferinței organizate de Club în Parlamentul European (martie 2023) și a obținut reacții extrem de favorabile din partea unor lideri europeni cu responsabilitate în domeniul agriculturii din cadrul Comisiei și Parlamentului European și membrii ai corpului diplomatic de la Bruxelles.


Prin acumulările celor cinci generații de absolvenți ai Programului Tineri Lideri pentru Agricultură și Antreprenor în Agricultura 4.0, Clubul Fermierilor Români și-a consolidat rolul și contribuția în crearea unui Centru legitim de analiză și reflecție pentru susținerea celor mai bune decizii politice și economice vizând asigurarea rezilienței și competitivității agriculturii românești.”, declară Florian Ciolacu, Directorul Executiv al Clubului Fermierilor Români.


Un alt obiectiv principal al Centrului de Inovare și Formare este formarea tinerilor fermieri prin programe specializate, menite să faciliteze schimbul generațional, leadership-ul la nivel de ferme și conducerea ecosistemelor agricole, implicarea pro-activă în dezvoltarea comunității și a spațiului rural. În acest sens, cu ocazia lansării oficiale a Centrului , a fost inaugurată cea de-a șasea serie a programului Tineri Lideri pentru Agricultură, oragnizat de Clubul Fermierilor Români, program ce și-a câștigat recunoașterea în rândul fermierilor și autorităților, fiind primul program major care vine cu o abordare integrată privind Succesiunea – Competitivitatea – Leadership-ul Tinerilor în comunitatea rurală. Programul numără până în prezent 300 de absolvenți, cu un obiectiv de 1000 de tineri fermieri până în 2027.


„Viitorul agriculturii europene depinde de capacitatea de a crea un sector dinamic, inovativ și sustenabil, în care fermierii sunt pregătiți să devină lideri ai schimbării. Viziunea noastră prin Centrul de Inovare și Formare este de a dezvolta un model european, un hub de excelență în educație agricolă, care să ofere fermierilor nu doar competențe tehnice, ci și abilități strategice și de leadership. Investim în această inițiativă pentru a asigura că fermierii noștri sunt pregătiți să navigheze provocările globale, să influențeze politicile viitorului și să construiască afaceri agricole sustenabile. Prin această viziune, ne dorim să transformăm agricultura într-un motor al creșterii economice și al prosperității comunităților.”, a declarat Jabbar Kanani, Membru în Consiliul Director al Clubului Fermierilor Români, Inițiatorul și Fondatorul Programului Tineri Lideri pentru Agricultură.


"Fermierii gestionează resurse, riscuri și trebuie să inoveze pentru a asigura viabilitatea fermelor lor, practic, dintotdeauna. Totuși, într-un context agricol marcat de schimbări rapide – tehnologice, economice și climatice – aceștia au nevoie de sprijin pentru a se adapta. Agricover susține programul Tineri Lideri pentru Agricultură și lansarea Centrului de Inovare și Formare, pentru că înțelegem că fermierii trebuie să își extindă competențele antreprenoriale pentru a rămâne competitivi. Oferim acces la educație și resurse moderne pentru ca tinerii fermieri să navigheze cu succes noile provocări și să transforme oportunitățile în creștere sustenabilă.” - Liviu Dobre, CEO Agricover Holding.


Despre Clubul Fermierilor Români


Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă este o asociație non-profit și neguvernamentală a fermierilor din România. Membrii asociației sunt fermieri performanți care au modele de afaceri bazate pe inovație, tehnologie și bunele practici în agricultură, pentru creșterea competitivității și a valorii adăugate create în acest domeniu.


Obiectivul principal al Clubului Fermierilor Români este să asigure implicarea activă a membrilor săi în procesul de consultare și elaborare a reglementărilor europene și naționale în domeniul agricol, cu scopul de a crește performanța fermierilor din România.


Clubul Fermerilor Români lansează și derulează programe și proiecte concrete pe patru direcții strategice de acțiune: reprezentare, consiliere și consultanță, formare și leadership, informare și comunicare.


www.cfro.ro

.

Cuvinte cheie:  Clubul Fermierilor Români Liviu Dobre Jabbar Kanani Tineri Lideri pentru Agricultură 

Imagini

Clubul Fermierilor Români a lansat oficial noul Centru de Inovare și Formare a Tinerilor Lideri și Antreprenorilor din Agricultură
Clubul Fermierilor Români a lansat oficial noul Centru de Inovare și Formare a Tinerilor Lideri și Antreprenorilor din Agricultură
Clubul Fermierilor Români a lansat oficial noul Centru de Inovare și Formare a Tinerilor Lideri și Antreprenorilor din Agricultură
Clubul Fermierilor Români a lansat oficial noul Centru de Inovare și Formare a Tinerilor Lideri și Antreprenorilor din Agricultură

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.