Pentru că viața poate fi frumoasă, Hotel Ramada Sibiu vine cu o idee incitantă de sărbători. “La vie est belle” pentru un Revelion așa cum v-ați dorit de mult. Vacanță, experiență, distracție, mâncare bună, muzică, prieteni, senzații și speranțe. Toate într-un sejur care să marcheze 2024 și să ne facă să intrăm optimiști în 2025.
Echipa Ramada Sibiu a înțeles ce ne poate face fericiți în noaptea dintre ani dar și în mini vacanța de iarnă și vine cu o propunere perfectă pentru familii și grupuri de prieteni: un pachet care include trei nopţi de cazare, între 30.12.2024 și 02.01.2025, cu delicii culinare, momente artistice speciale și invitați care să creeze o super atmosferă. Spunem “Bun venit, 2025” alături de Bosquito, The Humans, Romulus Cipariu, DJ Cue și Codruț Bistrițeanu.
Petrecerea înseamnă oameni dragi, muzică bună și mâncare savuroasă. Și pentru că echipa Hotel Ramada Sibiu știe că gusturile sunt variate, cinele vor îmbina dorințele fiecărui client. Începem în 30 decembrie cu o cină tip bufet cu specific românesc. Bufetul rece aduce platouri cu afumături și brânzeturi, salată Boeuf, ouă umplute, măsline mixte, murături și nu numai, iar cel cald ne îmbie cu sarmale, prepeliţe înăbușite, saramură de păstrăv, cârnați și carne apetisantă. Tortul de ciocolată, plăcinta cu mere sau cozonacul nu pot lipsi. Atmosfera este garantată alături de Romulus Cipariu.
Pe 31 decembrie începe petrecerea cu tema “La vie est belle”, pentru că viața poate fi cu adevărat frumoasă la Hotel Ramada Sibiu. Meniul este unul special. Cum sună un carpaccio cu ton roșu cu ananas? Bine, mai ales dacă este acompaniat de foie gras confit pe pară poșată în vin. Sturion la cuptor, mușchi de vită, tort framboise, șampanie și focuri de artificii. Toate pentru a intra în 2025 cu dreptul.
Muzica va fi live. The Humans și Bosquito vor asigura ritmurile de sărbătoare.
Copiii se pot bucura și ei de un meniu special, gustos și sănătos, de activități interesante, coordonate de animatori profesioniști și aflându-se sub supraveghere atentă, pentru ca părinții să aibă parte de o petrecere fără griji.
Pe 1 ianuarie este vreme de brunch. Micul dejun este complet pentru matinali, fiind urmat de ciorbă de burtă, carne de purcel la garniţă, pastramă de berbecuţ la ceaun, bulz și deserturi excepționale. DJ Cue și Codruț Bistrițeanu se vor asigura că anul începe așa cum trebuie.
Pachetul include 3 nopţi de cazare cu mic dejun, cină în 30.12, petrecerea de Revelion, brunch și Dinner & Cocktail party în 1 ianuarie pentru 495 euro/persoană. Petrecerea de Revelion este asigurată cu 140 euro/persoană, Brunch 1 ianuarie- 60 euro/persoană, Dinner & Cocktail Party 1 ianuarie, 70 euro/persoană. Clienții beneficiază de 10% discount pentru rezervările plătite până în 01.12.2024.