Șocantă, sfâșietoare, cu detalii de neimaginat și necrezut – dacă nu ar fi fost consemnate de autor ca martor ocular. Crematoriul înghețat: mărturie de la Auschwitz de József Debreczeni publicat de Editura Trei este considerat „cel mai dur și mai nemilos rechizitoriu scris vreodată la adresa nazismului”. Traduse în momentul actual în 15 limbi și apreciate ca una dintre cele mai mari opere ale literaturii Holocaustului, memoriile scriitorului și jurnalistului de limbă maghiară József Debreczeni și-au primit locul meritat după aproape 70 de ani. Cartea a fost publicată pentru prima dată în 1950, dar din cauza circumstanțelor politice nefavorabile și a antisemitismului nu fusese tradusă, până de curând, în limbi de circulație internațională.
Crematoriul înghețat depune o mărturie tulburătoare despre un episod tragic din istoria umanității, care pare imposibil de înțeles în lumea de azi. Cu ochi de jurnalist, bun observator al realității din lagărele naziste, József Debreczeni vorbește în memoriile sale despre „un loc unde legile obișnuite ale gravitației morale nu se aplicau, unde răul era bine, negrul era alb și noaptea era zi”. Autorul este în același timp martor, supraviețuitor, victimă, dar și analist, iar unele dintre întrebările pe care le ridică sunt profunde și tulburătoare totodată. „Cum de cea mai cultivată națiune a Europei a putut provoca prăbușirea continentului în cea mai violentă sălbăticie”?
József Debreczeni descrie în detaliu iadul greu de imaginat din Auschwitzland – cum erau numite locurile în care se desfășura munca forțată, mizeria din barăci, păturile pline de păduchi, mâncarea al cărei rost era doar să țină în viață, la limită, deținuții.
Memoriile impresionează mai ales prin modul cum este surprinsă dezumanizarea torționarilor și chinurile la care sunt supuse victimele lor. Foametea, frigul, disperarea, cruzimea fără margini sunt elemente ale realității de zi cu zi în lagăre, iar moartea pare adesea „ca o baie de aburi revigorantă și plăcută”. Oamenii își pierd identitatea, trecutul și viitorul și sunt transformați în numere. Autorul însuși – devenit numărul 33031 – mărturisește că „gândul unui sfârșit iminent devenise de-a dreptul dezirabil”.
Cu o uimitoare inventivitate malefică, naziștii inventaseră un mecanism diabolic care funcționa fără greș. „Sadicul acela care inventase un sport țopăind pe burțile și piepturile unor oameni fragili și înfometați, prea slabi ca să mai reziste, nu era ofițer SS, ci coleg de prizonierat”, spune fostul deținut la Auschwitz. Torționarii se dovedesc buni cunoscători ai slăbiciunilor umane și știu că „cel mai bun conducător de sclavi e sclavul căruia i s-a acordat o poziție privilegiată”. Astfel, „supraveghetori numiți din rândul prizonierilor primeau, pe lângă o mâncare mai bună, haine mai bune și posibilitatea de a fura, putere, cel mai otrăvitor drog din câte există. Putere nesfârșită de viață și de moarte”.
József Debreczeni descrie cu detalii crude, fără menajamente, nu numai modul cum funcționează structura infernală de la Auschwitz, condusă de „aristocrația lagărului, zeii mizerabili ai acestei lumi mizerabile”, ci și pe cei care vin în contact cu ea. Autorul precizează cu exactitate ce corporații germane au fost prezente în lagărele de exterminare, folosind sclavi evrei ca forță de muncă.
„Rata mortalității zilnice atinge niveluri inimaginabile. La locul de muncă, cadavrele sunt pur și simplu date laoparte, iar activitatea continuă. Morții zac așa zile întregi, până când sunt în cele din urmă aruncați într-o groapă cu var”, notează József Debreczeni. Companiile reacționează, nu atât pentru salvarea vieților umane, ci pentru a limita pierderea forței de muncă. Unele companii, spre exemplu Sänger und Lanninger – care există și astăzi – decide să împartă deținuților care lucrează pentru ei câte 250 de grame de carne de cal pe săptămână. Măsura nu se dovedește foarte eficientă. Combustibilul care alimentează într-adevăr dorința de a trăi este, cel puțin în cazul lui József Debreczeni, hotărârea de a cere socoteală și de a-i vedea pe vinovați în fața judecății. Svoboda – libertate – cuvântul cu care infirmiera din trupele aliate îl încurajează pe fostul deținut să lupte pentru viața sa, exercită o adevărată fascinație asupra lui chiar dacă e pronunțat.
Crematoriul înghețat este mărturia pe care jurnalistul József Debreczeni o aduce în fața umanității întregi din infernul de la Auschwitzland. Este totodată și un avertisment către generațiile viitoare să fie în gardă, pentru ca astfel de tragedii să nu se mai poată repeta.