SITECH România: Un deceniu de inovație și tehnologie avansată pentru industria construcțiilor

20 septembrie 2024, 11.30 - Afaceri   Construcţii   Social   Tehnologie  

București - 20 septembrie 2024 -

SITECH România Construction Technology, distribuitor autorizat Trimble, a aniversat 10 ani de activitate în România. Acest moment important a fost sărbătorit de echipa SITECH România și de partenerii săi într-un cadru inedit la Creative Hub Voice & Visibility, studiourile Andreei Marin, ocazie cu care misiunea companiei de a furniza soluții tehnologice de vârf pentru transformarea industriei construcțiilor a fost reafirmată și consolidată.


Înființată în 2014, SITECH România a avut o misiune clară încă de la început: să revoluționeze sectorul construcțiilor din România prin implementarea celor mai avansate soluții tehnologice. Redefinind standardele de eficiență și precizie, SITECH România a evoluat rapid ca partener de încredere pentru firmele de construcții din toată țara.


De-a lungul celor 10 ani de activitate, SITECH România a devenit un nume de referință în domeniul construcțiilor și a oferit o gamă completă de soluții tehnologice avansate pentru sectorul construcțiilor, menite să crească productivitatea și eficiența pe șantiere. Printre acestea se numără echipamente de topografie de înaltă precizie, sisteme avansate de ghidare a utilajelor, suport tehnic de înaltă calitate, precum și software dedicat gestionării eficiente a proiectelor de construcții.


În acest deceniu, SITECH România a instalat cu succes peste 700 de sisteme de ghidare automată pe diverse tipuri de utilaje, contribuind la creșterea semnificativă a eficienței și preciziei pe șantiere. Instalări remarcabile au fost realizate pe finisoare de beton și alte echipamente esențiale în proiecte de infrastructură majore. Printre acestea se numără Autostrada A7 – Autostrada Moldovei, unde sistemele SITECH de ghidare au facilitat executarea lucrărilor într-un timp mai scurt și cu o precizie sporită. De asemenea, sistemele sunt utilizate în portul Constanța și în lucrările de extindere a plajelor pe litoralul românesc. Alte șantiere importante, precum Autostrada A3 – Autostrada Transilvania, Autostrada A10 – Sebeș-Turda, lucrările de reabilitare a căii ferate Cluj-Napoca – Oradea,  reabilitarea liniei de cale ferată Caransebeş-Timişoara-Arad sau  reabilitarea liniei de cale ferată Braşov – Simeria, componentă a coridorului Pan – European IV, beneficiază de tehnologiile SITECH avansate, care au redus timpii de execuție și au crescut productivitatea generală.


Unul dintre cele mai semnificative progrese din acest an este introducerea în portofoliu a TinySurveyor, un robot autonom echipat cu tehnologie GNSS și stație totală robotizată. Acest dispozitiv revoluționar optimizează procesele de trasare și marcare topografică, realizând sarcini complexe de până la 10 ori mai rapid decât metodele tradiționale, stabilind astfel, noi standarde de eficiență și precizie în domeniul construcțiilor. Pe lângă optimizarea performanței pe șantier, soluțiile companiei contribuie la reducerea consumului de resurse și la minimizarea impactului asupra mediului, susținând obiectivele globale de sustenabilitate.


„Serviciile noastre reprezintă mai mult decât o simplă ofertă, ele sunt expresia unei decade de colaborare cu clienții noștri și de adaptare la noile tendințe și tehnologii. Privim cu încredere către următorul deceniu, continuând să inovăm și să setăm noi standarde în industrie, împreună cu partenerii noștri de încredere”, a declarat Bogdan Popescu, Director General SITECH România Construction Technology.


Succesul companiei nu se datorează doar tehnologiilor de vârf pe care compania le are în portofoliu, ci și capacității de a integra rapid noile tehnologii globale în soluțiile propuse pieței locale și capabilității echipei de a oferi soluții personalizate pentru fiecare client. Indiferent de context sau de situațiile de pe teren, toate soluțiile au fost însoțite de suport tehnic specializat, de instruire continuă și consultanță de înaltă calitate, asigurând o implementare eficientă și atingerea parametrilor de performanță așteptați de managerii de șantiere. În calitate de parteneri de încredere pentru companiile din domeniul construcțiilor din România, SITECH România își propune să continue să inoveze și să aducă valoare adăugată tuturor proiectelor în care sunt implicați.


Partenerul global al SITECH România, Trimble, este o companie de referință în domeniul tehnologiei de poziționare și soluțiilor integrate pentru construcții. Înființată în 1978, Trimble își desfășoară activitatea în peste 150 de țări, oferind tehnologii de ghidare automată, control al mașinilor și software specializat, toate menite să crească productivitatea și eficiența, promovând totodată sustenabilitatea.


Despre Trimble – Divizia de Construcții Industriale și Civile


Trimble oferă soluții tehnologice inovatoare, inclusiv sisteme GPS, lasere de construcții, stații totale și software dedicat, toate integrate într-un flux de lucru eficient, de la proiectare până la execuție. Aceste soluții contribuie la îmbunătățirea semnificativă a productivității pe întreg ciclul de viață al construcțiilor. Mai multe detalii despre Trimble sunt disponibile pe www.trimble.com.


Despre SITECH România Construction Technology


SITECH România face parte din rețeaua globală SITECH, oferind consultanță în soluții tehnologice pentru construcții, training personalizat, servicii de date, instalare și suport tehnic. Compania comercializează sisteme de ghidare pentru utilaje, echipamente topografice și software pentru diverse aplicații de teren și birou. SITECH oferă cursuri de formare pe șantier sau la sediul companiei, pentru a asigura cunoștințe aprofundate despre soluțiile Trimble. Mai multe informații pot fi găsite pe www.sitech-romania.ro.

.

Cuvinte cheie:  SITECH România Trimble Bogdan Popescu inovație și tehnologie industria construcțiilor 

Imagini

SITECH România: Un deceniu de inovație și tehnologie avansată pentru industria construcțiilor
SITECH România: Un deceniu de inovație și tehnologie avansată pentru industria construcțiilor

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.