Lumea, înțeleasă în ansamblul ei, la Masterul “Filosofie și gândire critică”

13 septembrie 2024, 04.45 - Afaceri   Educaţie / Cultură   Social  

București - 13 septembrie 2024 -

Încă două zile de înscrieri la sesiunea de admitere din toamnă la masteratele Facultății de Filosofie. Iată și o mărturie grăitoare din partea Laurei Pătrașcu-Mancă, absolventă a programului “Filosofie și gândire critică”: "În viață avem vise despre care credem că nu se vor putea aievea întâmpla. Dar, stă în puterea ta să le faci să devină realitate. Trebuie doar să ai un moment de curaj și să dai impulsul ce pune lucrurile în mișcare. Pentru mine acest moment a fost acela în care am decis să mă înscriu la cursurile de master "Filosofie și Gândire Critică". Nu a fost o decizie simplă. Vârsta mea depășise cu mult pe cea pe care mulți o consideră oportună studenției. Veneam din provincie, așa că-mi era teamă că nu voi putea finaliza. Însă, era ceva mai puternic în mine decât teama de eșecul pe care-l consideram destul de probabil. Așa că am decis să încerc. Nu mai voiam să cunosc lumea doar prin mintea și ochii celorlalți, voiam s-o aflu prin propria-mi rațiune. Voiam să învăț să surprind și să strâng scânteile din înțelepciunea lumii, iar aici chiar am învățat asta. Cu ce este deosebit acest master față de altele? Ei bine: aici înveți cum să cunoști lumea și cum s-o chestionezi, înveți cum s-o analizezi, înveți cum să-ți pui propriile întrebări și cum să fii sceptic până ajungi la un răspuns satisfăcător, înveți ABC-ul cercetării. Înveți să-ți gestionezi propria minte. De fapt, asta este frumusețea acestui master; el se continuă și după susținerea disertației. Probabil că mulți vă întrebați cum este posibil asta. Pentru mine secretul constă în profesorii care predau la acest master. Ei au fost cei care mi-au insuflat atât de multă dorință de a afla mai mult, de a-mi deschide mintea și a avea curajul să-mi caut propriile răspunsuri, nu să le iau de-a gata; ei te stimulează și-ți arată că poți. Cui recomand acest master? Oricui, oricui iubește cunoașterea, oricui vrea să înțeleagă mai bine lumea în ansamblul ei și, nu în ultimul rând, oricui simte că nu știe încotro să se îndrepte, iar asta pentru că aici deprinzi abilități și un stil de gândire care te pot ajuta să performezi în orice domeniu."


Înscrierile la admiterea din toamnă organizată de Facultatea de Filosofie sunt deschise până în 15 septembrie. Detaliile admiterii sunt clare și bine structurate pe site-ul facultății. Pentru Master este necesară o Scrisoare de intenție și media de finalizare a studiilor de licență.

.

Cuvinte cheie:  Laura Pătrașcu-Mancă master Filosofie și Gândire Critică admitere Facultatea de Filosofie  

Imagini

Lumea, înțeleasă în ansamblul ei, la Masterul “Filosofie și gândire critică”

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.