Ultima lună de Admitere la Facultatea de Științe Juridice și Științe Economice Constanţa a Universitatii Spiru Haret!

04 septembrie 2024, 02.33 - Afaceri   Educaţie / Cultură   Social  

București - 04 septembrie 2024 -

Relevanța practică a pregătirii teoretice a studenților asigurată prin relații de parteneriat între universitate şi mediul de afaceri local


Facultatea de Științe Juridice și Științe Economice Constanţa a Universităţii Spiru Haret organizează admitere pentru anul universitar 2024-2025, până la data de 30 septembrie, la cele două programe de Licenţă – DREPT şi MANAGEMENT.


Programul de Licenţă Drept are o durată de studii de 4 ani, iar pe lista ofertei educaţionale a centrului tertorial universitar de la Constanţa sunt 150 de locuri la forma de învăţământ cu frecvenţă. Acest program de studii pregăteşte specialişti în domeniul juridic, care au posibilitatea să profeseze ca Magistraţi (Judecători sau Procurori), Avocaţi, Notari, Executori judecătoreşti, Cercetători, Cadre didactice, Auxiliari ai instanţelor de judecată (Grefieri, Arhivari etc.).


Programul de Licenţă – Management are durata studiilor este de 3 ani, iar pentru anul universitar 2024 – 2025 sunt 100 de locuri la forma de învăţământ cu frecvenţă. O diplomă în management poate deschide uși pentru o varietate de oportunități de carieră, de la managementul de bază până la poziții de conducere sau antreprenoriat. Pentru mine, specializarea în Management la Facultatea de Științe Juridice și Științe Economice este cea mai bună alegere, deoarece îmi deschide cele mai multe căi de acces în diferite domenii de activitate. Profesorii bine pregătiți și diferitele proiecte în care te implică te ajută să înțelegi clar și deslușit piața muncii și economia reală“, spune Diana Cătălina Benu, studentă în anul II la Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Ştiinţe Economice Constanţa.


Printre oportunitățile pentru studenții celor două programe de studii universitare de licență – care vor fi înmatriculați în anul universitar care începe de la 1 octombrie în centrul de la Constanţa menţionăm şi


Stagii de practică subvenţionată;


Fexibilitate cu opţiuni de studiu online şi part-time;


Studenţii selectaţi în cadurl proiectului „Competenţe digitale pentru o societate dinamică“, cofinanţat de Uniunea Europeană prin Programul Educaţie şi Ocupare vor putea participa la un concurs pe teme profesionale, având şansa de a câştiga premii în valoare de 3000 de lei pentru fiecare student.


„La Facultatea de Științe Juridice și Științe Economice din Constanța punem foarte mare accent pe relevanța practică a pregătirii studenților noștri, pe lângă pregătirea teoretică susținută de instrumente moderne de predare-învățare prin platforma e-Learning Blackboard. Ne asigurăm relevanța practică a pregătirii teoretice a studenților noștri prin multiplele relații de parteneriat pe care le avem cu mediul de afaceri și mai ales prin activitățile derulate împreună cu reprezentanții acestora – consultarea periodică pentru adaptarea curriculei universitare, cursurile practice organizate de aceștia pentru studenții noștri, internship și nu numai. Ne străduim să le facilităm studenților și masteranzilor noștri această tranziție de la școală la un mediul real de muncă inclusiv prin interviuri simulate pe care le organizează partenerii noștri din mediul de afaceri pentru ei“, declară conf. univ. dr. Octav Neguriţă, Decan Facultatea de Științe Juridice și Științe Economice Constanța, Universitatea Spiru Haret.


Cum are loc Admiterea la USH


Admiterea la Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Ştiinţe Economice Constanţa se face pe bază de dosar şi interviu, până la data de 30 septembrie 2024. Taxa de înscriere este în valoare de 250 ron, iar taxa anuală de studii poate fi achitată în şase rate. La concursul de admitere pot participa absolvenţii cu diplomă de Bacalureat sau diplomă echivalentă cu aceasta.


Viitorii studenţi sunt aşteptaţi la sediul din Str. Unirii, nr 32-34, Constanţa!


Împreună învăţăm să avem succes!


Date de contact:


Telefon Informații: 0241 54 14 90 / 021 455 10 66


E-mail: admitere_sject@spiruharet.ro


Website: https://sjse-ct.spiruharet.ro/ / https://admitere.spiruharet.ro/licenta/constanta


Facebook: https://www.facebook.com/FacultateaDeStiinteJuridiceConstanta


Instagram: fac.st.jur.economice.constanta

.

Cuvinte cheie:  USH Octav Neguriţă Admitere Facultatea de Științe Juridice și Științe Economice Universitatea Spiru Haret 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.