Simbol al valorii și stabilității de-a lungul istoriei, aurul este astăzi tot mai atractiv nu doar pentru bănci și marii investitori, ci pentru toți oamenii care simt nevoia de stabilitate financiară în contextul economiei globale imprevizibile și a inflației. Investitorii pot opta pentru achiziția de aur fizic sub formă de lingouri și bijuterii sau pentru investiții în companii din industrie listate la bursă.
Contextul actual este potrivit pentru investiția în aur, al cărui preț va continua să crească, potrivit specialiștilor. Datorită cererii ridicate și situației economice și geopolitice globale, maximul istoric atins în 2024 este de 73.350 euro/kg, înregistrând o creștere de aproximativ 23% de la începutul anului. Așadar, se estimează că în 2025 prețul aurului va continua ritmul de creștere.
Lingouri sau bijuterii din aur? Ce tip de investiție este mai avantajoasă? Achiziția lingourilor din aur este cea mai rentabilă pe termen lung datorită valorii apropiate de prețul spot al aurului și lipsei costurilor adiționale. În schimb, bijuteriile din aur aduc și beneficii non-financiare, prin valoarea estetică sau sentimentală. Ambele au un principal avantaj comun, acela de a se converti în lichiditate imediată oriunde în lume, cu o valoare în constantă creștere.
„Aurul este unul dintre cele mai tranzacționate active”, spune Cosmin Popovici, CEO MAGNOR, companie care pune la dispoziția clienților cea mai diversificată platformă de tranzacționare pentru aur, electronice și produse de lux. „Asistăm la o adevărată goană după aur la nivel mondial, dar și la noi în țară. Oamenii sunt interesați de acest metal pentru că simt nevoia de stabilitate și siguranță financiară, iar achiziția de aur vine la pachet cu aceste beneficii”, mai spune CEO-ul MAGNOR, retailer care comercializează atât bijuterii noi din aur, cât și lingouri din aur.
Lingouri vândute în aparate automate la magazine de proximitate
În Coreea de Sud, lingourile din aur se vând la automatele de la supermarket, la un loc cu băuturile răcoritoare, notează Japan Times. Automatele de vânzare a aurului nu sunt o noutate, pentru că oferta „Gold to go” există încă de acum 14 ani. Nouă este însă amploarea pe care a luat-o fenomenul. Incertitudinea economică la nivel global stimulează cererea pentru aceste active de refugiu, iar aurul se cumpără propriu-zis ca pâinea caldă la automatele de vânzări. Lingouri cu gramaje mici se achiziționează cu ușurință și din aeroporturi, supermarketuri sau hoteluri din Statele Unite și multe alte țări europene.
„Lingourile din aur sunt o modalitate sigură și profitabilă de diversificare a portofoliului. Au grad de puritate maxim și valoare ușor de determinat, bazată pe greutate și numărul de karate. Aurul oferă protecție suplimentară împotriva fluctuațiilor pieței și este un capital recunoscut internațional, care își apreciază valoarea în timp. Așadar, interesul crescut pentru aur este explicabil, cu atât mai mult cu cât oferta este limitată. În același timp, există un trend tot mai accentuat al microinvestițiilor”, mai spune CEO-ul MAGNOR, care recomandă achiziția de lingouri sau bijuterii din aur de la retaileri care pot garanta autenticitatea produselor.
Companie cu experiență pe piață de peste 16 ani, lider de piață și de reputație, MAGNOR oferă clienților atât posibilitatea să opteze pentru lingouri sau bijuterii de aur din portofoliul său, cât și să depoziteze aceste valori, în condiții de maximă siguranță, în oricare dintre magazinele sale.
Despre MAGNOR
Lider al industriei de profil cu experiență de peste 16 ani, MAGNOR – marcă înregistrată la nivel intenațional – deține cea mai diversificată platformă de tranzacționare pentru bijuterii, produse de lux pre-owned, electronice și metale prețioase. Totodată, holdingul oferă servicii de creditare pe termen scurt de tip amanet și operațiuni de schimb valutar. Cel mai dinamic și modern jucător în domeniu, lider de reputație, MAGNOR operează 25 de magazine în Bucureşti, Ilfov, Sibiu, Braşov, Piatra Neamţ, Focşani, Bacău, Craiova, Galaţi şi Constanţa, Tg. Mureş, Buzău și Ploieşti.
Pe piața de profil, MAGNOR se diferențiază prin profesionalism, cel mai diversificat portofoliu de produse și servicii, stabilitate și structura de guvernanță corporativă. În raport cu clienții este o soluţie de încredere pentru obţinerea unui împrumut rapid, răspunzând necesității populației de a găsi o alternativă dinamică, simplă și avantajoasă de creditare. Cu o echipă dedicată și dinamică de profesioniști, compania s-a remarcat de-a lungul istoriei sale printr-o relație transparentă cu piața, reziliență și rezultate aflate an de an pe un trend ascendent. Compania a investit masiv în digitalizare, urmărind astfel să ofere clienților o experiență cât mai confortabilă și plăcută în magazinele sale, adaptată erei informaționale. Totodată, prioritizarea investițiilor în tehnologie reflectă viziunea de dezvoltare durabilă și sustenabilă a holdingului.
Mai multe informații sunt disponibile pe www.magnor.ro