Cele mai frumoase povești actuale, lumi magice și fascinante, însoțite de ilustrații foarte grăitoare. Ce au în comun O fată pe nume Willow, Tish, Când Hitler a furat iepurele roz, Cine este Taylor Swift? și Lămpița și băiatul-sirenă? Cele cinci cărți pentru copii de la Pandora M (parte a grupului editorial TREI) îi vor face să se îndrăgostească nu doar de personaje, ci și de lectură, în general. Sunt lecturi care îi vor ține pe micii cititori, dar și pe părinții lor, cu sufletul la gură să afle deznodământurile pline de imaginație și le vor face vara și vacanța mai frumoase.
1. O fată pe nume Willow, de Sabine Bohlmann
Willow părea la prima vedere o fetiță ca oricare alta. Însă viața ei ia o turnură deosebită atunci când primește de la mătușa Alwina o ditamai pădurea, o căsuță nițel cam dărăpănată și ceva și mai neașteptat: puterile de vrăjitoare ale mătușii. În plus, ea trebuie să găsească alte trei fetițe cu darul vrăjitoriei. Unde s-a mai auzit așa ceva? Și, mai ales, cum să dea de ele? Din fericire, Willow nu e singură, căci vulpoiul Rufus o însoțește peste tot și îi va fi ajutor de nădejde. Descrisă ca fiind „o carte care se citește cu sufletul la gură, cu animale și lucruri magice cum n-ați mai văzut" (BNN | Badische Neueste Nachrichten), O fată pe nume Willow îi va purta pe cititori într-o lume cu totul specială, descrisă cu mult talent de Sabine Bohlmann și ilustrată de Simona Ceccarelli.
2. Tish, de Edwina Wyatt
Tish nu e nici dragon, dar seamănă, are și coadă, și colți. Dar, mai presus de toate, este cel mai bun prieten al micului Charles Dimple. Povestea celor doi începe într-o seară când Charles visează cu ochii deschiși la prietenul perfect. Firește, acest prieten fantezist trebuie să fie foarte mare și să aibă neapărat colți și...coadă. Și așa apare pe lume Tish, iar cei doi prieteni trec împreună prin tot soiul de aventuri în universul casei, până într-o zi când, uitat, e nevoit să-și găsească alt tovarăș de joacă. Acum începe adevărata călătorie a lui Tish, prietenul imaginar al copiilor, cel pe care, odată ce-l întâlnești, nu-l vei uita niciodată.
Autoarea lui Tish, scriitoarea australiană Edwina Wyatt, a fost avocată și profesoară înainte să scrie cărți pentru tinerii cititori. Romanul ei de debut în literatura pentru copii, The Secrets of Magnolia Moon, a câștigat CBCA Honour Book of the Year for Younger Readers și s-a numărat printre finaliștii Readings Children’s Book Prize. Ea locuiește cu soțul ei și cu cei doi copii ai lor în Australia, alături de un câine și de prea mulți pui de găină.
Odette Barberousse, cea care îl transpune pe Tish în imagini pe hârtie, este artistă și ilustratoare franceză. Preferă desenul în creion și creioane colorate, iar minunatul prieten care îi va încânta pe copii reprezintă debutul ei în lumea cărților.
3. „O poveste de aventuri depănată cu discreție și delicatețe, Când Hitler a furat iepurele roz amintește de Cum să ucizi o pasăre cântătoare", menționa publicația The Washington Post despre una dintre cele mai frumoase povești pline de speranță, scrisă de autoarea Judith Kerr și inspirată din propriile experiențe trăite în copilărie. Ea o întruchipează pe Anna, o fetiță care trăiește în Germania anului 1933 și care e prea ocupată cu temele și cu mersul la săniuș ca să plece urechea la discuțiile despre Hitler. Însă într-o zi, ea și fratele ei sunt nevoiți să fugă din țară, în grabă și pe ascuns, departe de tot ce cunosc și mai ales de amenințarea nazistă. Așa începe marea lor aventură, uneori înspăimântătoare, adesea amuzantă și, cu siguranță, din ce în ce mai fascinantă, pe măsură ce copiii trec prin noi și noi întâmplări. Romanul Când Hitler a furat iepurele roz a fost ecranizat în anul 2019, în regia lui Caroline Link.
Judith este totodată o scriitoare bine-cunoscută în lumea cărților ilustrate pentru copii, cele mai îndrăgite fiind poveștile cu Tigrul care a venit la ceai și Mog - un bestseller care continuă să fie citit, ediție după ediție, de peste cincizeci de ani. În 2012, Judith Kerr a fost decorată cu Ordinul Imperiului Britanic, iar în 2019 a câștigat premiul British Book pentru ilustratorul anului.
4. Cine este Taylor Swift?, de Kirsten Anderson
Aceasta poate părea o întrebare cu un singur răspuns, pentru că prea puțini sunt cei care nu au auzit de numele celebrei artiste. Însă în cartea Cine este Taylor Swift? autoarea Kirsten Anderson creionează povestea extraordinară a unei fete care a crescut într-o fermă de brazi de Crăciun în Pennsylvania, cea care mai apoi a devenit cântăreața talentată care își scrie propriile cântece și cântă la mai multe instrumente, inclusiv chitară și pian și, nu în ultimul rând, una dintre cele mai de succes și îndrăgite artiste de astăzi.
Care este adevărata istorie a lui Taylor Swift? Cititorii vor afla cu siguranță în această biografie amuzantă și minunat ilustrată
5. Lămpița și băiatul-sirenă, de Annet Schaap, îi introduce pe copii într-o poveste despre mare, despre misterioasele ei ființe și despre pirați de o cruzime nemaiîntâlnită. Despre Casa Neagră a Amiralului, în care se spune că trăiește un monstru. Despre un far cenușiu pe o peninsulă ce abia se mai ține de uscat printr-o fâșie de pământ. Despre Lămpița, fiica paznicului de far, care urcă în fiecare seară cele șaizeci și una de trepte ca să aprindă lumina care va călăuzi corăbiile. Despre o seară furtunoasă, dar, mai ales, despre curaj și puterea eroilor de a-și învinge frica.
Annet Schaap și-a dorit dintotdeauna să devină ilustratoare, scriitoare sau exploratoare și a reușit să trăiască toate aceste experiențe. Debutul ei literar a reprezentat o adevărată surpriză și a fost declarat una dintre cele mai bune cărți ale anului. Lămpița și băiatul-sirenă a câștigat cele mai importante premii literare în Țările de Jos și a devenit bestseller internațional.