Brandocracy, platformă de consultanță în branding și marketing strategic, fondată în 2017 de Anca Rarău, este în acest an partener strategic al proiectului Noaptea Companiilor, cel mai inovator concept din România dedicat employer brandingului și recrutării.
Prin Noaptea Companiilor, lansat în 2019 la Cluj-Napoca, fondatorul Péter Szász și-a propus să organizeze un eveniment în care recrutarea de personal să devină o experiență vie, dinamică și atractivă, atât pentru candidați, cât și pentru companii. Noaptea Companiilor a fost construită pe principii inovative, oferind potențialilor angajați posibilitatea de a interacționa cu antreprenorii, top managementul sau cu echipele de resurse umane din cadrul companiilor, într-o manieră mai puțin formală, iar companiilor participante oportunitatea de a-și deschide porțile în afara orelor de program și de a afla despre interesele candidaților, direct de la aceștia. De la prima ediție, organizată în Cluj-Napoca, numărul persoanelor interesate să intre în ”culisele” unor potențiali angajatori a crescut cu mai mult de 50%, astfel că ediția 2024 a proiectului Noaptea Companiilor devine un eveniment național, care se va desfășura în șase orașe din România, centre universitare și de business.
În acest an, Brandocracy devine partener strategic al proiectului și va fi unul dintre pilonii diferențiatori ai ediției, venind cu o echipă care aduce expertiză relevantă în proiecte de employer branding.
”Parteneriatul Brandocracy – Noaptea companiilor este rezultatul unei convergențe de viziuni și abordări conceptuale similare. Noi, în echipa Brandocracy, știm că oamenii se află în spatele oricărui brand și ne implicăm activ în proiecte unde regăsim valorizate educația, inovația, curajul și spiritul antreprenorial. Noaptea Companiilor este un demers cu obiective pe cât de inovative, pe atât de relevante din punct de vedere social și educațional. Iar aici mă refer inclusiv la beneficiile pe care acest proiect le aduce pentru comunitate. Este esențial modul în care companiile concep experiența de recrutare a angajaților sau colaboratorilor pe care și-i doresc, dar și accentul pe identificarea valorii adăugate pe care o aduc unei companii oamenii potriviți. Mai mult, Brandocracy este aici pentru a acorda suport pentru ca succesul în business și dezvoltarea angajaților să pornească dintr-o cultură organizațională solidă. Iar asta înseamnă inclusiv setarea corectă a obiectivelor și a așteptărilor fiecărei părți, până când putem vorbi despre echipă, în loc de angajat versus angajator. Noi am înțeles, din experiența dată de peste 20 de ani de proiecte derulate în zona de management și employer branding, că prima întâlnire dintre angajat și companie poate fi crucială. Brandul de angajator preferat se construiește cu o strategie corectă. Companiile vizionare planifică și implementează acțiuni care să le deschidă drumul către cei mai buni angajați. Între aceste acțiuni sunt și demersuri ca pregătirea și participarea la evenimente ca Noaptea Companiilor. Ne onorează invitația de a fi parteneri de employer branding în acest proiect și avem convingerea că, împreună, vom reuși să accelerăm succesul proiectului construit de Péter Szász și echipa sa”, a declarat Anca Rarău, fondator Brandocracy.
Experții Brandocracy vor oferi consultanță specializată în employer branding companiilor care aleg să participe la Noaptea Companiilor, astfel încât evenimentul să-și atingă obiectivele stabilite, iar numărul celor care își găsesc jobul mult dorit să crească. În 2023, pe lista companiilor care și-au deschis porțile pentru a primi vizitatori s-au numărat firme care aveau în total peste 20.000 de angajați, iar numărul vizitatorilor a depășit 2.300.
“Ne bucurăm să avem alături Brandocracy, un partener profesionist și orientat spre excelență. Noaptea Companiilor oferă an de an un cadru funcțional și de mare succes pentru employer branding, iar acesta este, de altfel, unul dintre motivele principale ale participării la eveniment a companiilor. Suntem convinși că acest potențial de employer branding se va dezvolta prin intermediul parteneriatului cu Brandocracy”, a declarat Péter Szász, fondator Noaptea Companiilor.
Potrivit fondatorului, companiile participă la Noaptea Companiilor pentru brand awareness, pentru posibilitatea de recrutare, dar și pentru a vorbi despre valorile organizației, despre modul în care se implică în comunitate. În ceea ce privește vizitatorii, organizatorii au sesizat că de la un an la altul a crescut procentul profesioniștilor seniori, cu experiență și expertiză, un semnal extrem de important în ceea ce privește interesul public pentru eveniment. La eveniment au participat companii din domenii diverse precum IT, construcții, automotive, proiectare instalații, dar și din agricultură, protecția împotriva incendiilor sau securitate cibernetică. Devenind un eveniment național, Noaptea Companiilor se va desfășura în acest an, începând din 16 octombrie, după un calendar deja stabilit, astfel: București, în 16 și 17 octombrie; Iași și Tg Mureș, în data de 17 octombrie; Cluj-Napoca, în 23 și 24 octombrie; Brașov, în 31 octombrie și Sibiu, în 7 noiembrie. La Cluj-Napoca, evenimentul are susținerea mediului universitar, prin instituții de prestigiu, cum sunt Universitatea ”Babeș-Bolyai”, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea de Arte și Design sau Universitatea Sapientia.
În datele stabilite și comunicate public, companiile își vor deschide porțile vizitatorilor care vor să vadă sediul central, să interacționeze cu echipa de management, să adreseze întrebări sau să participe la workshopuri de prezentare. În toate localitățile înscrise în proiect, doritorii se vor putea deplasa la companii inclusiv cu mijloace de transport puse la dispoziție de organizatori.
Potrivit organizatorilor, experiența anilor trecuți a arătat că unii dintre vizitatori au încheiat Noaptea Companiilor cu o ofertă nouă de job căreia i-au dat curs în zilele imediat următoare. “Ați făcut un eveniment reușit și apreciat, cred cu tărie că era nevoie de el și este nevoie, în continuare, în comunitatea locală”, este mesajul uneia dintre companiile participante la ediția anterioară. “O experiență care-ți dă posibilitatea să vezi cum e viața într-o companie”, a spus unul dintre participanții la ediția din 2023. Un alt participant s-a declarat surprins de disponibilitatea și căldura cu care candidații au fost primiți de toate firmele vizitate: ”Și-au dat interesul, au tratat cu profesionalism evenimentul acesta, chiar a fost luat în serios și nu a fost doar o prezentare scurtă a companiei sau ceva superficial.”
Despre Brandocracy:
Lansată în septembrie 2017, Brandocracy este o platformă ce reunește profesioniști care asigură consultanță în construcția de brand, marketing strategic, identitate vizuală, web design, customer experience și employer branding, pentru firme din diverse domenii de activitate, cu expunere națională și internațională. Brandocracy este conceptul prin care sunt aduse împreună acele persoane, percepții și decizii care dau forță unui brand. În procesul de consultanță sunt integrate obiectivele de business cu cele de brand, iar strategia de marketing e construită având permanent în atenție cultura organizațională, un leadership autentic și experiența clienților. Portofoliul de clienți al Brandocracy include peste 50 de branduri și proiecte, românești și internaționale din domenii precum: medical, IT, construcții, financiar, HoReCa, educație, turism, juridic, arhitectură, distribuție, producție materiale de construcții, cultural, media, precum și clienți individuali – pentru zona de personal branding.
Despre Noaptea Companiilor:
Noaptea Companiilor (NCO), târg neconvențional de locuri de muncă și prezentări de companii la sediile acestora, s-a înființat în 2019, la Cluj. În 2024, NCO se află la a patra ediție la Cluj, la a doua ediție la Iași și Târgu Mureș, și se desfășoară pentru prima dată la București, Brașov și Sibiu. NCO este un concept deja consacrat în ceea ce privește employer brandingul și recrutarea. Evenimentul este destinat companiilor care vor să prezinte, la propriul sediu, cultura organizațională, condițiile de muncă și valorile specifice firmei. De asemenea, NCO se adresează vizitatorilor - pentru care conceptul și posibilitatea de a intra în ”culisele” companiilor este foarte atractiv și pe mulți îi ajută în dezvoltarea profesională. An de an, vizitatorii au fost așteptați de companii din domenii diverse: de la construcții la IT, de la industria automotive la proiectare instalații ori agricultură, de la protecție împotriva incendiilor la securitate cibernetică. Mai multe informații puteți citi pe www.noapteacompaniilor.ro sau pe conturile de Facebook și LinkedIN Noaptea Companiilor.