ZTE revine pe piața locală cu brandul de telefoane nubia

03 iulie 2024, 11.02 - Afaceri   Social   Tehnologie  

București - 03 iulie 2024 -

ZTE Corporation, un lider global în tehnologie și inovare, anunță cu entuziasm revenirea pe piața locală de smartphone-uri, odată cu lansarea noii game nubia. Renumită la nivel mondial pentru performanțele sale impresionante în domeniul fotografiei, gama nubia este creată pentru a răspunde nevoilor diverse ale consumatorilor moderni. Noua gamă nubia include patru produse inovatoare: nubia Focus PRO 5G, nubia Focus 5G, nubia Music și nubia Neo 2 5G.


nubia Focus PRO 5G moștenește capabilitățile de fotografie de la seria flagship Z, care este renumită pentru capacitățile sale remarcabile de fotografiere. Acest model este disponibil de astăzi la preţul de 1,599.99 lei, având în limita stocului disponibil şi un voucher de 100 Lei.


Inspirat de designul clasic al aparatului foto, pe nubia Focus Pro 5G au fost proiectate singurele butoane duble de fotografiere din lume, dintre care butonul Sliding Shortcut care permite activarea camerei cu o singură atingere, în timp ce butonul Capture vă permite să faceți fotografii ca și cum ați folosi un aparat foto real.


Echipată cu un sistem de cameră duală de 108 MP și dotat cu sistemul de fotografiere Neovision, seria nubia Focus oferă o performanță ridicată. nubia Focus Pro 5G dispune de cinci distanțe focale, în timp ce nubia Focus 5G are patru distanțe focale. Seria oferă o gamă impresionantă de funcționalități integrate, precum zoom in-sensor, modul RAW super night, RAW HDR și video 4K.


nubia Focus Pro 5G și nubia Focus 5G sunt echipate cu un ecran de 6,72 inchi și, respectiv, 6,6 inchi. Ambele dispun de o rată de refresh de 120Hz pentru efecte vizuale excepționale și o baterie generoasă de 5000 mAh. Mai mult, adoptă un sistem audio de înaltă calitate DTS, oferind experiențe audio superioare în gaming. Noua funcție Live Island afișează diverse notificări, îmbunătățind experiența interactivă. Pus în mișcare de un cip 5G octa-core pe 6nm, cu o frecvență maximă de 2,2 GHz, nubia Focus 5G oferă performanțe superioare în activitățile zilnice. În plus, stocarea sa UFS3.1 are o viteză de citire/scriere de două ori mai mare comparativ cu UFS2.2, asigurând o funcționare mai fluentă a telefonului.


nubia Focus 5G este disponibil de astăzi la preţul de 1,199.99 lei, având în limita stocului disponibil şi un voucher de 100 Lei.


nubia Neo 2 5G


nubia Neo 2 5G este un telefon de gaming accesibil și se află la a doua sa generație. Pentru o experiență de gaming deosebită utilizatorii se vor putea folosi de butoanele virtuale integrate în carcasa telefonului, amplasate pe partea laterală, îmbunătățind semnificativ controlul jocului. Preţul acestui model este de 1,499 lei, având în limita stocului disponibil şi un voucher de 100 Lei.


Ecranul de 6,72 inci și 120Hz este alegerea potrivită pentru un telefon de gaming, oferind o experiență vizuală mai lină și mai clară în timpul sesiunilor de gaming. De asemenea, pentru a oferi un timp mai îndelungat pentru gaming, nubia Neo 2 5G integrează o baterie generoasă de 6000mAh cu încărcare la 33W. Mai mult, difuzoarele duale cu DTS:X Ultra Audio vor oferi un sunet bogat în detalii și efecte, oferind o senzație mai realistă.


Seria nubia Music este cel mai accesibil model dintre cele patru, având preţul de 749.99 lei și un voucher de 100 Lei în limita stocului disponibil. Impresionează cu difuzorul de mari dimensiuni amplasat pe spatele telefonului, oferind un volum cu 600% mai mare decât modelele obișnuite, fiind special conceput pentru a reda muzică. Cele două mufe jack de 3,5 mm pentru căști oferă consumatorilor o experiență audio imersivă și facilitează partajarea muzicii. De asemenea, în pachetul telefonului se regăsesc două perechi de căști pentru a asculta muzica preferată alături de prieteni. 


DESPRE ZTE:


ZTE ajută la conectarea lumii prin inovație continuă pentru un viitor mai bun. Compania oferă tehnologii inovatoare și soluții integrate, iar portofoliul său acoperă toate seriile de servicii wireless, wireline, dispozitive și servicii profesionale de telecomunicații. ZTE este dedicată creării unui ecosistem digital și inteligent, permițând conectivitate și încredere pretutindeni. Este listată atât pe Bursele de Valori din Hong Kong, cât și din Shenzhen. www.zte.com.cn/global

.

Cuvinte cheie:  nubia ZTE Corporation ZTE telefoane nubia  

Imagini

ZTE revine pe piața locală cu brandul de telefoane nubia

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.