LIFE IS HARD organizeză pe 29 Mai 2024, ora 18:00, prima întâlnire cu investitorii din acest an. Evenimentul virtual va fi transmis live pe canalele de Facebook si Linkedin LIH si pe pagina de Facebook Goldring.
În cadrul întâlnirii, Cătălin Chiș (CEO) și Beatrice Cherecheș (CFO) vor prezenta rezultatele Q1/2024, noile direcții strategice, prioritățile pentru restul anului și cum își propune compania să îmbunătățească viețile profesionale ale clienților și antreprenorilor și să le ofere mai mult timp pentru ce contează cu adevărat în 2024.
Discuția va fi moderată de Irina Anghel (Manager Departament Consultanță Corporate SSIF Goldring).
Participanții pot adresa întrebări speakerilor:
în avans, folosind formularul de inscriere: https://streamyard.com/watch/4jw4guiHshsg
prin email, la adresa: investors@lifeishard.ro
în timpul evenimentului live, în limita timpului disponibil.
Înregistrarea participanților se face aici: https://streamyard.com/watch/4jw4guiHshsg
Despre LIFE IS HARD SA și ecosistemul său de business
LIFE IS HARD SA (LIH) este prima companie românească de software listată la BVB, piața AeRo, segmentul Premium, iar din 2021 face parte din indicele BET AeRO.
Compania are 20 ani de activitate, iar în 2020 a intrat în proces de dezvoltare accelerată prin achiziții și fuziuni care i-au crescut semnificativ rezultatele financiare și poziția pe piață. Astfel, LIFE IS HARD a integrat fondul de comerț al companiilor Active Power Solutions (APS) respectiv TreeComm, ambele distribuitori de telecomunicații B2B, și a preluat 40% din actionariatul Performia Finance (servicii financiare), respectiv 100% din Innobyte Solutions (e-Commerce). În 2022, compania a fondat LIH Ventures, un braț de inovare pentru insurance și domenii conexe prin care își propune să susțină investiții în startup-uri cu potențial de scalare regională.
Misiunea companiei este ca prin intermediul întregului ecosistemului de business LIFE IS HARD să devină partenerul tehnologic cheie în digitalizarea IMM-urilor și să revoluționeze industria asigurărilor prin crearea celui mai cuprinzător ecosistem de distribuție din Europa Centrală și de Est.
Începând din 2024 această ambiție este comunicată printr-o nouă promisiune de brand: MORE LIFE și un nou slogan: Soluții de digitalizare pentru business și viață, menite să reflecte filozofia grupului, valorile și direcția în care se îndreaptă compania.
Pentru informații suplimentare: Irina Ștefaniu // Corporate Communications Consultant (0753.010.096 // irina.stefaniu@syzygy.ro)