Facultatea de Filosofie găzduiește „Zilele Porților Deschise”, între 27 și 31 mai

București - 20 mai 2024 -

Facultatea de Filosofie a Universității din București își așteaptă oaspeții. În perioada 27-31 mai, toți cei dornici să se înscrie la cursurile de licență sau masterat sunt invitați să ia parte la prelegerile și seminarele din facultate. La Zilele Porților Deschise pot participa toți cei interesați de oferta educațională a facultății. Dedicate celor ce doresc să asiste la ore ca posibili studenți, dezbaterile sunt reunite sub numele Banchetul filosofic”, pentru a nota continuitatea cu prelegerile publice asemănătoare din anii trecuți.


Din programul Banchetului Filosofic dedicat oaspeţilor de anul acesta nu lipsesc dezbateri despre filosofia limbajului sau etică și economie.


Oferta facultății include cursuri de licență de 3 ani, care se finalizează prin specializarea în unul din cele trei module - filosofie teoretică, filosofie moral-politică și, respectiv, filosofia culturii și istoria filosofiei - cu un număr total estimat de 110 locuri la buget. Facultatea de Filosofie oferă și programe masterale, cu un număr estimat de 15 locuri la buget pentru fiecare dintre programele ce încep cursurile din nou în această toamnă. Preînscrierile se încheie pe 30 iunie.


De un interes aparte s-au bucurat recent programele de master cu predare în limba engleză, Philosophy, Politics and Economics și Mind the Brain, master în științele cogniţiei, ambele cu o componentă interdisciplinară puternică. Ele au născut și o activitate efervescentă, cum ar fi conferințele studențești Dreaming minds, From echo chambers to context collapse, Developing skills in virtual reality și multe altele. Înregistrări ale conferințelor anterioare se găsesc și pe canalele YouTube Facultatea de Filosofie și Filosofie Teoretică.


În plus, elevilor le este dedicat concursul de eseuri Min(u)te de filosofie, aflat la cea de-a treia ediție. Competiția încurajează exprimarea creativă (prin text scris, vlog sau podcast), iar noul termen de trimitere a acestora este 25 mai. Concursul se adresează elevelor și elevilor de liceu din ani terminali din toată țara sau din diaspora interesați să urmeze cursurile Facultății de Filosofie. Tinerii pot aborda orice temă filosofică îi pasionează, de la libertatea de exprimare în social media sau autenticitate și identitate relațională, până la etica roboților sau ontologia lumilor posibile, teme aplicate sau strict teoretice, din orice ramură sau tradiție filosofică. În evaluarea contribuțiilor vor fi urmărite abilități precum creativitatea și originalitatea, gândirea critică și analitică, argumentarea și analiza conceptuală. Cele mai bune 10 contribuții vor beneficia de înscriere gratuită pentru admiterea la Facultatea de Filosofie și vor fi publicate, cu acordul participanților, pe canalele de comunicare ale facultății (site, Facebook, YouTube). Toți liceeni înscriși în concurs vor primi diplome de participare. Premiile vor fi anunțate în timpul Banchetului filosofic.

.

Cuvinte cheie:  Facultatea de Filosofie   Universitatea din București  Zilele Porților Deschise 

Imagini

Facultatea de Filosofie găzduiește „Zilele Porților Deschise”, între 27 și 31 mai

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.