România, cea mai accesibilă țară est-europeană pentru imobiliare

București - 24 aprilie 2024 -

România are cele mai accesibile prețuri la locuințe din jumătatea de est a Europei raportat la salariul mediu net lunar. În același timp, România este pe ultimele poziții în Uniunea Europeană la ușurința cu care locuitorii plătesc facturile la utilități și își acoperă cheltuielile uzuale pentru alimente, mese la restaurant sau cumpărarea de bunuri, potrivit unui studiu realizat de Storia - platforma lansată de OLX.


În contextul actual al pieței imobiliare din România, se remarcă o discrepanță semnificativă între prețurile accesibile ale locuințelor și costurile semnificative ale utilităților și cheltuielilor zilnice. Această diferență subliniază faptul că, în comparație cu alte țări europene, achiziționarea unei proprietăți în România este mai accesibilă. De asemenea, se observă că procentajul achizițiilor realizate cu ajutorul creditelor bancare în țara noastră este considerabil mai mic în comparație cu alte state europene, ceea ce indică un grad mai ridicat de accesibilitate pe piața imobiliară din România, mai ales prin prisma numărului mare de proprietari din țara noastră. Dacă analizăm salariile altor țări din Uniunea Europeană, doar în Bulgaria salariul mediu net este inferior celui din România, situându-se la 861 de euro lunar. Cu toate acestea, România rămâne printre cele mai accesibile țări din Uniunea Europeană la capitolul achiziționării de locuințe” a declarat Răzvan Ceapă, Head of Operations Storia & OLX Imobiliare.


România are cele mai accesibile prețuri la imobiliare din Estul Europei


Cu un salariu mediu net în valoare de aproximativ 977 de euro pe lună și un preț mediu de circa 1.409 euro pe metru pătrat pentru locuințele situate în afara zonelor centrale din mediul urban, România se află la jumătatea clasamentului în topul țărilor din Uniunea Europeană din perspectiva gradului de accesibilitate la cumpărarea unei locuințe.


Astfel, indicele de accesibilitate pentru piața imobiliară din România, calculat ca raport între prețul mediu pe metru pătrat pentru o locuință rezidențială conform platformei Numbeo și salariul mediu net lunar conform Institutului Național de Statistică, este de 1,44, în condițiile în care o locuință este cu atât mai accesibilă cu cât valoarea indicelui este mai mică.


Raportat la veniturile medii și prețurile la imobiliare din celelalte 26 de state ale Uniunii Europene, locuințele din România sunt cele mai accesibile din jumătatea de est a continentului, la egalitate cu Bulgaria (1,44) și înaintea Ungariei (1,86). Cele mai multe țări din jumătatea estică a Europei au un indice apropiat de 2, așa cum este cazul Sloveniei, Greciei sau Croației, cu valori mai mari pentru Cehia (2,15) și Polonia (2,18) și un record de 2,55 în cazul Slovaciei.


De asemenea, pentru salariații din România este mai ușor să cumpere o locuință comparativ cu salariații din principalele economii ale Europei precum Germania (1,72) și Franța (1,81). La polul opus, raportat la salariile medii nete, cele mai accesibile locuințe din Europa sunt în țări nordice precum Danemarca (0,91) și Suedia (1,05).


Pe de altă parte, București este printre cele mai accesibile capitale din Uniunea Europeană la achiziția de locuințe, atunci când sunt luate în calcul salariile medii nete și prețul mediu pe metrul pătrat din capitale. Astfel, capitala României ocupă locul 6 din 27 în Uniunea Europeană la acest capitol, cu un indice de accesibilitate de 1,5, iar singurele capitale mai accesibile pentru imobiliare sunt Madrid (indice 1,08), Bruxelles (1,23), Nicosia (1,25), Riga (1,35) și Sofia (1,45). La polul opus se află Praga (2,9), Valletta (2,98) și Paris, care este și singura capitală cu un indice mai mare de 3, și anume 3,04.


Una dintre explicațiile pentru care Bucureștiul este mai accesibil la nivelul capitalelor europene comparativ cu România la nivelul celorlalte state este că în țările din vestul și nordul Europei discrepanța de venituri dintre capitală și alte orașe este mai mică decât în cazul României.


România, printre ultimele țări la ușurința de a plăti utilitățile


Între timp, România ocupă doar locul 20 din 27 în Uniunea Europeană la indicele de accesibilitate pentru plata facturilor la utilități, pe baza costurilor estimate pentru energie electrică, gaze naturale, apă potabilă sau resturi menajere, așa cum sunt raportate de platforma Numbeo, pentru un apartament de 85 metri pătrați.


Astfel, în cazul unui apartament, costurile cu utilitățile ajung în România la echivalentul a circa 134 de euro pe lună, corespunzător unui indice de accesibilitate de 0,14 atunci când este luat în calcul salariul mediu net de 977 de euro.


Una dintre explicațiile pentru această poziționare este că România are al treilea cel mai mare preț la energie electrică din Uniunea Europeană (0,42 EUR/kWh) și al șaselea cel mai mare preț la gaze naturale (0,14 EUR/kWh), potrivit datelor oficiale raportate de Eurostat pentru prima jumătate a anului 2023.


Pe de altă parte, și în acest caz se observă că România are un indice de accesibilitate mai bun sau apropiat comparativ cu statele din Estul Europei: dacă Bulgaria și Ungaria stau ușor mai bine cu un indice foarte apropiat (0,12), în țări precum Slovenia, Cehia, Polonia, Grecia sau Slovacia facturile la utilități sunt mai dificil de plătit.


La polul opus, locuitorii din Suedia, Danemarca și Finlanda își plătesc cel mai ușor facturile și au un indice de accesibilitate de 0,3 - 0,5, în timp ce marile economii ale continentului precum Germania, Franța sau Italia sunt la jumătatea clasamentului cu un indice de 0,7 - 0,11.


România, printre cele mai scumpe state europene la bunuri uzuale


În cazul cheltuielilor uzuale, în care sunt incluse costurile cu transportul local, alimentele cumpărate din hypermarketuri, mesele la restaurant sau cele ocazionale pentru cumpărarea de îmbrăcăminte și încălțăminte, România ocupă doar locul 23 din 27 în Uniunea Europeană.


Potrivit datelor de pe platforma Numbeo, costurile uzuale ajung la echivalentul a 585 de euro pe lună pentru o persoană care locuiește singură, astfel că indicele de accesibilitate raportat la salariul mediu net de 977 de euro este de 0,6. Una dintre explicații este că România are în prezent cea mai mare inflație din Uniunea Europeană (7,1%), comparativ cu media de 2,8% în UE și de 2,6% în zona Euro, potrivit celui mai recent raport Eurostat.


Astfel, România oferă costuri uzuale mai mici raportat la salariu doar comparativ cu câteva state din regiune: Bulgaria (0,68), Slovacia (0,68), Letonia (0,7) și Grecia (0,73).


Țările nordice sunt în fruntea blocului comunitar și la acest capitol, cu indici de accesibilitate de 0,26 pentru Danemarca și Luxemburg și 0,29 pentru Irlanda. Principalele economii europene se află undeva în al doilea sfert al grupului de 27 de state membre, cu indici de 0,35 pentru Germania, 0,38 pentru Franța sau 0,49 pentru Italia.


Pe categorii specifice, România ocupă doar locul 24 din 27 la indicele de accesibilitate pentru cheltuielile la hypermarket pentru o lună cu un indice de 0,2, la egalitate cu Letonia, în timp ce singurele țări din Uniunea Europeană care au un indice mai slab sunt Slovacia (0,23), Grecia (0,24) și Bulgaria (0,25).


La polul opus, cele mai mici costuri cu cumpărăturile la hypermarket raportat la salariile medii nete le au locuitorii din Irlanda, Danemarca (ambele 0,08), Olanda și Luxemburg (ambele 0,1), în special datorită faptului că salariile medii nete din aceste țări sunt printre cele mai mari din Uniunea Europeană.


În cazul unei mese la restaurant cu fel principal, fel secundar și desert pentru o persoană, România stă ceva mai bine și ocupă locul 19 din 27, cu un indice de accesibilitate de 0,02, mai bun comparativ cu țări din regiune precum Ungaria, Bulgaria și Croația (0,021) sau Grecia (0,023).


Între timp, pentru locuitorii din Luxemburg și Austria este cel mai ușor să ia masa la restaurant din punctul de vedere al costurilor (0,01), urmați îndeaproape de locuitorii din Țările de Jos și Germania (0,011). Motivul este în mare parte același: veniturile mari raportate la prețurile din restaurante.


În concluzie, datele arată că România beneficiază în prezent de cea mai accesibilă piață imobiliară din jumătatea de est a Europei, în ciuda faptului că singura țară unde salariul mediu net este mai mic decât în țara noastră este Bulgaria (861 de euro). În schimb, utilitățile și costurile uzuale sunt printre cele mai mari din Europa raportat la salariul mediu, ca urmare a faptului că România are printre cele mai mari prețuri la energie electrică și gaze naturale și cea mai mare inflație din Uniunea Europeană.


Analiza a fost realizată de jurnalistul Daniel Popescu, în parteneriat cu Storia – platforma de imobiliare lansată de OLX, ca parte din inițiativa „Drumul inteligent spre acasă”, prin care brandul își propune să contribuie la transparentizarea informațiilor necesare tuturor cumpărătorilor, chiriașilor, proprietarilor, agenților și dezvoltatorilor, cu scopul de a-i susține să ia decizii imobiliare în cunoștință de cauză.


Despre Storia


Storia e platforma de imobiliare lansată de OLX care își propune să aducă mai multă claritate pe piața imobiliară. E locul unde mii de proprietari, agenți imobiliari și dezvoltatori își prezintă ofertele. Storia își propune să îi sprijine pe cei care caută locuința potrivită, oferind instrumente și informații valoroase despre piața imobiliară, cu scopul de a-i ajuta să ia decizii informate. Prin adăugarea KIWI Finance în portofoliul OLX Group, utilizatorii Storia pot beneficia gratuit de serviciile profesioniștilor pentru a identifica cea mai bună soluție de creditare. În 2022, Storia a lansat indexul T.R.A.I., o inițiativă care oferă informații despre traiul în cartierele din România, măsurând standardul de viață, dincolo de cei 4 pereți ai casei. T.R.A.I. preia date relevante de la specialiști, precum nivelul de poluare a aerului, intensitatea traficului, densitatea punctelor de interes și costul mediu pe metru pătrat al imobiliarelor, oferind o viziune de ansamblu asupra bunăstării fiecărui cartier în parte. În 2024, indexul a fost actualizat cu secțiunea „Vocea Cartierelor” în care sunt integrate date subiective despre cartiere, obținute direct de la locuitorii din fiecare zonă evaluată. Oricine dorește să-și evalueze cartierul în care locuiește este invitat să completeze chestionarul de pe trai.storia.ro.


CONTACT PENTRU PRESĂ: Alexandra Nedelcu  |  alexandra.nedelcu@thepractice.ro  |  0752 751 065

.

Cuvinte cheie:  Storia OLX Group Răzvan Ceapă 

Imagini

 România, cea mai accesibilă țară est-europeană pentru imobiliare
 România, cea mai accesibilă țară est-europeană pentru imobiliare
 România, cea mai accesibilă țară est-europeană pentru imobiliare
 România, cea mai accesibilă țară est-europeană pentru imobiliare
 România, cea mai accesibilă țară est-europeană pentru imobiliare

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.