Anul 2019 a marcat momentul în care Autoklass a devenit Partener Oficial al Echipei Naționale de Fotbal a României. Încă de la început am avut obiectiv comun performanța, o performanță care trebuie să fie susținută și sustenabilă, în care datoria noastră este de a investi în susținerea tinerilor, a copiilor de care va depinde, în mod sigur, viitorul țării noastre. Astăzi, după o colaborare de 5 ani, reconfirmăm oficial faptul că ”Luptăm Împreună” , atât la bine cât și la greu, alături de echipa care ne reprezintă.
Misiunea noastră este aceea de a fi partenerul de încredere, preferat și loial pentru fiecare dintre clienții noștri existenți și prima alegere a oricărui potențial client. Credem cu tărie că acest Parteneriat încununează eforturile întregii Echipe Autoklass, ne onorează și ne obligă în același timp să îmbunătățim în continuare permanent nivelul serviciilor pe care le oferim Partenerilor noștri de afaceri.
”Ne dorim ca împreună cu cei care “fac lucruri pentru oameni” să reușim să generăm schimbarea, să încurajăm copiii în direcția dezvoltării personale și în direcția alegerii unui mod de viață sănătos, în care sportul să continue să aibă o componentă relevantă. Sa fim atenți, cu luare aminte, la ceea ce tolerăm și, în special, la ceea ce acceptăm în viețile noastre, să nu uităm că educația este susținută de ceea ce cultivăm și că vom putea culege doar ceea ce semănăm.
Echipa condusă de Razvan Burleanu a continuat să demonstreze că este posibil să trecem împreună de la declarații la fapte, mai ales prin prisma proiectelor de succes care au fost realizate și confirmate inclusiv în segmentele de vârstă, schimbând astfel destine și creând modele de viață pentru copiii noștri. În 2019 spuneam că ne propunem să facem mai mult și pentru dezvoltarea și sănătatea copiilor din comunitățile rurale, în special pentru copiii din Valea Plopului. Astăzi, putem spune că am realizat și acest obiectiv în sensul că la finalul anului trecut am inaugurat un teren de Minifotbal construit la cele mai noi standarde alături de clienții noștri, de partenerii noștri și desigur cu suportul Federației Române de Fotbal, conduse de Razvan. Suntem recunoscători ori de câte ori putem să dăruim și noi puțin din timpul nostru copiilor aflați în nevoie și ne bucurăm de fiecare dată când clienții și Partenerii noștri se alătură proiectelor noastre. Mulțumesc și sunt recunoscător întregii noastre echipe, care prin muncă susținută zi de zi face posibil să creștem permanent nivelul nostru de performanță care a susținut și susține decizia de a realiza și continua acest Parteneriat alături de Echipa Națională de Fotbal a României și de echipa Federației Române de Fotbal, condusă de Răzvan Burleanu”, a declarat Daniel Grecu, director General Autoklass.
Declarație Răzvan Burleanu
“Este un moment deosebit, în care un brand important își reafirmă dorința de a investi în strategia și viziunea FRF, pentru a sprijini dezvoltarea fotbalului românesc. Nu este doar un parteneriat comercial, ci un fundament solid pentru consolidarea premiselor performanței. În plus, cu ocazia acestui nou contract, produsele cu însemnele Echipei Naționale vor fi disponibile în sucursalele Autoklass, aducând suporterii și mai aproape de tricolori. Acest lucru reprezintă o extindere a accesibilității și a prezentei noastre în comunitate, consolidând legăturile dintre suporteri și echipa națională”, a spus președintele FRF, Răzvan Burleanu.
Despre Autoklass
Grupul Autoklass este partener autorizat de vânzări și service Mercedes-Benz, smart, Honda și Hymer și deține o rețea de opt sucursale la nivel național, trei dintre acestea având sediul în București, iar celelalte cinci în Cluj, Ploiești, Constanța, Sibiu și Timișoara. În viitorul apropiat grupul Autoklass va inaugura inca doua puncte de lucru in Bucuresti, dedicate vânzărilor de autovehicule rulate premium.
Cu o experiență de peste 20 de ani pe piata auto, Grupul Autoklass este unul dintre partenerii autorizați Mercedes-Benz cu cea mai îndelungată experiență din România. Evoluția Grupului Autoklass este datorată partenerilor, cărora dorim să le oferim produse și servicii la cele mai înalte standarde de profesionalism și de calitate. Ghidați de principiul esențial ”respectul acordat partenerilor noștri”, fiecare Parteneriat ne onorează și, totodată, ne obligă să depășim permanent nivelul așteptărilor.
Eforturile, planurile, acțiunile, investițiile noastre pentru sustenabilitate, în cele două direcții, reducerea impactului asupra mediului și responsabilitate socială, ne-au adus la finalul anului trecut premiul GOLD LEVEL RECOGNITION pentru RAPORTUL DE SUSTENABILITATE AUTOKLASS 2022, acordat de CST Index.
Mulțumim tuturor clienților și partenerilor care susțin business ul nostru și vă invităm alături de noi, “acasă”, în cele 8 sucursale Autoklass.